de cadrul uşii, şi-l urmărea cu privirea. Harry fu pe punctul de a o saluta, însă cineva strigă „Silje!” şi ea se duse înăuntru.
Ajuns la etajul întâi, Harry îşi vârî capul pe uşă ca să-l salute pe Arnold.
— Cum a mers cursul?
— Nu prea rău, dar probabil că au dus dorul exemplelor tale terifiante, chiar dacă irelevante, din aşa-numita lume reală, replică Arnold, continuând să-şi maseze piciorul bolnav.
— În fine, mersi că mi-ai ţinut locul, zise Harry zâmbind.
— Nicio problemă. Ce a fost aşa de important?
— A trebuit să mă duc la anatomopatologie. Medicul a fost de acord să
exhumeze cadavrul lui Rudolf Asaiev şi să efectueze o a doua necropsie.
Am folosit statisticile tale de la FBI privitoare la martorii decedaţi.
— Mă bucur că am putut fi de ajutor. Apropo, mai ai un vizitator.
— Doar nu…
— Nu, nici frøken Gravseng, nici vreunul dintre foştii tăi colegi. I-am spus că te poate aştepta în biroul tău.
— Cine…?
— Cred că e cineva cunoscut de tine. I-am dat nişte cafea.
Harry se uită la Arnold. Dădu scurt din cap şi plecă.
Bărbatul care şedea pe scaun în biroul lui Harry nu se schimbase prea mult. Ceva mai multă carne pe oase şi ceva păr alb pe la tâmple. Însă
continua să aibă o tunsoare tinerească, ce făcea să i se potrivească sufixul
„junior”, un costum care părea împrumutat şi aceeaşi privire ageră care putea citi o pagină în patru secunde şi cu ajutorul căreia putea cita fiecare cuvânt din text, dacă era nevoie, într-o instanţă de judecată. Johann Krohn era, pe scurt, replica legii la Beate Lønn, avocatul care câştiga procese chiar şi când adversarul său era legea norvegiană.
— Harry Hole, exclamă cu vocea tinerească, ridicându-se şi întinzând mâna. A trecut ceva vreme, continuă el în engleză.
— Nu suficient de multă, replică Harry, strângând mâna întinsă.
208
Apăsă palma lui Krohn cu degetul lui de titan.
— Ai venit mereu cu veşti proaste, Krohn. Cafeaua e bună?
Krohn îi strânse şi el tare mâna. Cu forţă. Carnea în plus însemna probabil masă musculară.
— Cafeaua ta e bună, zise el zâmbind ca un cunoscător. Iar veştile pe care le aduc sunt, ca de obicei, proaste.
— Da?
— Nu am obiceiul de a veni personal, dar am vrut să am o întrevedere între patru ochi înainte de a întocmi vreun document în scris. Povestea se referă la Silje Gravseng, studenta ta.
— Studenta mea, repetă Harry.
— Nu e aşa?
— Dintr-un punct de vedere. În gura ta sună ca şi cum ar fi a mea personal.
— Voi încerca să fiu cât mai precis, zise Krohn, ţuguindu-şi buzele întrun zâmbet. Ea a venit direct la mine în loc să se ducă la poliţie. De teamă
ca voi să nu vă sprijiniţi reciproc.
— Voi?
— Poliţiştii.
— Eu nu…
— Ai fost angajat al poliţiei mulţi ani şi, ca angajat PHS acum, faci parte din sistem. Ideea e că se teme că poliţia ar încerca să o împiedice să
raporteze acest asalt de natură sexuală. Şi că, pe termen lung, cariera ei ar avea de suferit dacă s-ar pune contra lor.
— Ce tot spui acolo, Krohn?
— Încă nu am fost suficient de limpede? Ai violat-o pe Silje Gravseng aici, în acest birou, aseară, chiar înainte de miezul nopţii.
Krohn îl studie pe Harry în tăcerea care urmă.
