— Alo? Harry? Alo?

Însă Harry o luase deja la goană.

 288 

31

— Să fii dat în vileag e mereu o treabă ciudată, rosti pacientul. Dar uneori e mai rău pentru cel care o face.

— Ce anume să dea în vileag? întrebă Ståle, înghiţind în sec. E doar un tatuaj. Şi ce-i cu asta? Nu e o infracţiune. Mulţi oameni au… dădu el din cap spre chipul de demon… astfel de tatuaje.

— Chiar aşa? zise pacientul, trăgându-şi tricoul în jos. De-asta păreai că

eşti pe cale să faci infarct când l-ai văzut?

— Nu înţeleg ce vrei să spui, zise Ståle, cu voce gâtuită. Vorbim despre tatăl tău?

Pacientul scoase un hohot de râs.

— Ştii ce, Aune? Prima dată când am venit nu m-am putut decide dacă

să fiu mândru sau dezamăgit că nu m-ai recunoscut.

— Să te recunosc?

— Ne-am mai întâlnit. Am fost acuzat de abuz sexual şi treaba ta a fost să determini dacă eram în toate minţile sau nu. Probabil că ai avut sute de astfel de cazuri. Ei bine, ai avut nevoie doar de 45 de minute. Cu toate astea, într-un fel, mi-am dorit să-ţi fi făcut o impresie mai puternică.

Ståle se uită lung la el. Oare îi făcuse o evaluare psihologică individului din faţa lui? Îi era imposibil să şi-i amintească pe toţi; oricum, de obicei măcar le ţinea minte feţele. Îl studie cu privirea. Două cicatrici mici sub bărbie. Bineînţeles. Presupusese că pacientul îşi făcuse o operaţie estetică

de ridicare a pomeţilor, dar Beate spusese că Valentin Gjertsen trecuse, probabil, printr-o procedură complexă de chirurgie plastică.

— Dar tu m-ai impresionat pe mine, Aune. Tu mă înţelegeai. Nu erai plictisit de detalii, continuai să sapi. Punând întrebări despre chestiile corecte. Despre chestiile rele. Ca un maseur bun care ştie exact ce puncte să apese. Tu ai găsit durerea, Aune. Şi de aceea m-am întors la tine. Am sperat să o găseşti din nou, să o ataci şi să scoţi mizeria de acolo. Poţi face asta? Sau ţi-ai pierdut pasiunea, Aune?

Ståle îşi drese glasul.

— N-o pot face dacă mă minţi, Paul.

— Dar nu te mint, Aune. Poate doar în privinţa slujbei şi a nevestei.

Restul e adevărat. Ah, da, şi în privinţa numelui. Altfel…

 289 

— Pink Floyd. Fata?

Omul din faţa lui bătu din palme şi zâmbi.

— Şi de ce îmi spui toate astea acum, Paul?

— Nu-i nevoie să-mi mai spui aşa. Poţi să-mi spui Valentin, dacă vrei.

— Val-cum?

Pacientul chicoti.

— Scuze, dar eşti un actor prost, Aune. Ştii cine sunt. Ai ştiut din clipa în care mi-ai văzut tatuajul reflectat în geam.

— Şi ce anume ar trebui să ştiu?

— Că eu sunt Valentin Gjertsen. Cel pe care îl căutaţi cu toţii.

— Cu toţii? Pe care îl căutăm?

— Uiţi că a trebuit să stau aici şi să te ascult vorbind cu un poliţist despre desenele făcute de Valentin Gjertsen pe un geam de tramvai. M-am plâns de asta şi am obţinut o şedinţă gratis, îţi aminteşti?

Ståle închise ochii câteva secunde. Se izolă complet de restul lumii. Îşi spuse că Harry avea să ajungă în curând. Era imposibil să se fi îndepărtat atât de mult.

— Apropo, de-asta am început să merg cu bicicleta în loc să iau tramvaiul ca să ajung la şedinţele noastre, continuă Valentin Gjertsen. Mi-am zis că tramvaiul avea să fie pus sub supraveghere.

— Şi totuşi ai venit.

Valentin ridică din umeri şi băgă o mână în rucsac.

— E aproape imposibil să identifici pe cineva care poartă cască şi ochelari, nu? Iar tu n-ai bănuit nimic. Ai decis că sunt Paul Stavnes, şi cu asta basta. Iar eu aveam nevoie de şedinţele astea, Aune. Îmi pare sincer rău că trebuie să înceteze…

Aune îşi înăbuşi un strigăt când văzu mâna lui Valentin Gjertsen ieşind din rucsac. Lumina din încăpere făcu oţelul să lucească.

— Ştiai că instrumentului ăstuia i se spune cuţit de supravieţuire?

întrebă Valentin. Un nume cam prost ales, în cazul tău. Dar e o unealtă

atât de versatilă… Chestia asta, de exemplu…

Îşi plimbă un deget de-a lungul lamei zimţate. Rânji din nou cu rânjetul lui subţire şi urât.

— …îi îngrozeşte pe cei mai mulţi oameni. Au impresia că arată

înfricoşător. Şi ştii ce? Au dreptate. Când treci cuţitul peste gât, aşa… se agaţă de piele şi sfâşie. După care rupe ce e dedesubt. De exemplu,

 290 

membrana subţire din jurul unui vas de sânge. Iar dacă este apăsată o arteră principală… priveliştea merită, ţi-o spun eu. Dar nu te teme. Promit că nici nu vei observa.

Ståle avu senzaţia că totul începe să se învârtă în jurul lui. Aproape că

spera să aibă parte de un infarct.

— Aşadar, a mai rămas un singur lucru de făcut, Ståle. E-n regulă dacă