frecvenţa poliţiei era al patrulea post de radio din Oslo ca popularitate, dar asta înainte de criptarea transmisiunilor. Cu toate astea, oamenii vorbeau în această seară ca şi cum s-ar fi temut să nu dezvăluie ceva.
Se auziră din nou. Truls dădu volumul mai tare.
— Zero unu. Delta doi zero. Linişte peste tot.
Delta, unitatea de elită. O operaţiune armată.
Truls îşi luă binoclul. Se concentră asupra ferestrei de la living. Era mai greu să o vadă în casa nouă; în cale stătea terasa din faţa livingului. La vechea casă, el putea sta în copaci şi putea vedea direct în încăpere. O
putea vedea stând pe canapea, cu picioarele înghesuite sub ea.
Descălţată. Îndepărtându-şi şuviţele blonde de pe chip. Ca şi cum ar fi ştiut că era urmărită. Atât de frumoasă că lui îi venea să plângă.
Cerul de deasupra fiordului Oslo se schimbă din portocaliu în roşu, şi apoi în violet.
Totul fusese întunecat în noaptea în care parcase maşina lângă
moscheea din Åkebergveien. Mersese pe jos până la sediul poliţiei, descuiase uşa către hol şi o luase în jos către camera probelor. Descuiase uşa cu copia cheii pe care o deţinea deja de trei ani. Îşi pusese pe nas ochelarii de vedere nocturnă. Proceda aşa după acel moment când aprinsese lumina şi stârnise bănuielile unui paznic, în timpul uneia dintre misiunile de arzător pentru Asaiev. Fusese iute, găsise cutia după dată, deschisese punga care conţinea glonţul de 9 mm extras din ţeasta lui Kalsnes, pe care îl înlocuise cu un glonţ pe care îl avea în buzunarul hainei.
Singura ciudăţenie fusese aceea că simţise că nu era singur.
O urmări pe Ulla. Oare simţea şi ea? De aceea îşi lua mereu privirea din carte ca să se uite la fereastră? Ca şi cum afară era ceva. Ceva ce o aştepta.
Iar vorbeau pe staţii.
El ştia despre ce vorbeau.
Înţelegea ce plănuiau.
232
25
Ziua Z se apropia de final.
Staţia de emisie-recepţie pârâi încet.
Katrine Bratt se răsuci pe pătura subţire de pe sol. Îşi duse iar binoclul la ochi şi privi spre casa din Bergslia. Tăcută şi întunecată. Aşa cum era de aproape 24 de ore.
Ceva trebuia să se întâmple în curând. Peste trei ore avea să fie o altă
zi. Data greşită.
Se înfioră de frig. Însă ar fi putut să fie şi mai rău. Circa nouă grade în cursul zilei, fără ploaie. Însă, după ce soarele dispăruse, temperatura scăzuse vertiginos şi începuse să i se facă frig, chiar şi cu lenjeria termică
pe dedesubt şi cu jacheta îmblănită pe deasupra, jachetă care, conform celui care i-o vânduse, era „de 800 pe scara americană, adică nu pe cea europeană”. Era ceva legat de izolaţie. Sau pene? În acea clipă, şi-ar fi dorit să aibă la dispoziţie ceva mai cald de 800. Cum ar fi fost un bărbat lângă care să se poată cuibări…
În casa propriu-zisă nu se găseau ofiţeri; nu riscaseră să fie văzuţi intrând sau ieşind. Chiar şi pentru operaţiunea de recunoaştere, parcaseră
la mare distanţă, după care se furişaseră până aproape de casă, niciodată
mai mult de doi oameni simultan şi în haine civile.
Ei i se alocase un deluşor din pădurea Berg, în spatele locurilor unde se aflau membrii echipei Delta. Le cunoştea poziţiile, dar nu era în stare să
vadă nimic, nici chiar când cerceta locurile cu binoclul. Ştia că erau patru lunetişti, acoperind fiecare latură a casei, precum şi 11 oameni gata să ia locul cu asalt în mai puţin de opt secunde.
Îşi privi din nou ceasul. Încă două ore şi 58 de minute.
Din câte ştiau, crima iniţială avusese loc la sfârşitul zilei, însă fusese greu de determinat ora decesului în condiţiile în care cadavrul fusese tăiat în bucăţi ce nu cântăreau mai mult de două kilograme fiecare. În orice caz, momentele crimelor la indigo copiaseră până atunci momentele crimelor iniţiale, aşa că faptul că încă nu se întâmplase nimic era oarecum de aşteptat.
Dinspre vest se apropiau nori. Prognoza meteo indicase vreme uscată, însă urma să se întunece şi vizibilitatea avea să scadă. Pe de altă parte,
233
poate că norii aduceau o creştere de temperatură. Ar fi trebuit să-şi ia un sac de dormit.
Telefonul mobil vibră.
— Ce se petrece?
Era Beate.
— Nimic de raportat aici, răspunse Katrine, scărpinându-se la ceafă. Cu excepţia faptului că încălzirea globală este o certitudine. Sunt musculiţe pe aici, în martie.
— Vrei să spui ţânţari?
— Nu, musculiţe. Sunt… în fine, avem multe musculiţe în Bergen. Vreun apel de interes?
