îţi spun Ståle acum, că se apropie sfârşitul? Care e diagnosticul tău?

— Dia… dia…

— Dia… gnostic. De la expresia grecească pentru „prin cunoaştere”, nu? Ce e în neregulă cu mine, Ståle?

— Eu… nu ştiu. Eu…

Mişcarea care urmă fu atât de rapidă, că Ståle Aune n-ar fi reuşit să

mişte nici măcar un deget, chiar dacă ar fi vrut. Valentin dispăru din raza lui vizuală, iar când se auzi din nou, vocea îi venea din spatele lui, de lângă

ureche.

— Bineînţeles că ştii, Ståle. Ai avut de-a face cu indivizi ca mine toată

viaţa ta profesională. Nu exact ca mine, se înţelege, dar asemănători.

Bunuri stricate.

Ståle nu mai vedea cuţitul. În schimb, îl simţea. Lipit de bărbia lui dublă, tremurândă, în vreme ce el respira cu greutate pe nas. I se părea contra naturii ca o fiinţă umană să se poată mişca atât de rapid. Nu voia să

moară. Dorea să trăiască. În mintea lui nu mai exista loc pentru alte gânduri.

— Nu e… nu e nimic în neregulă cu tine, Paul.

— Valentin. Arată-mi un pic de respect. Uite-mă cum stau aici, gata să

te golesc de sânge, în vreme ce scula mea s-a umflat de sânge. Iar tu spui că nu e nimic în neregulă cu mine?

Râse în urechea lui Aune.

— Haide. Diagnosticul.

— Nebun de legat.

Îşi ridicară amândoi capetele. Priviră spre uşă, de unde se auzise vocea.

— Timpul a expirat. Plata la ieşire, Valentin.

Silueta înaltă, cu umeri largi, care stătea în prag păşi înăuntru. Individul trăgea ceva după el şi Ståle avu nevoie de câteva secunde ca să-şi dea seama ce era. Bara de tracţiune de deasupra canapelei mari din recepţie.

— Nu te băga în chestia asta, copoiule, şuieră Valentin, iar Ståle simţi

 291 

cuţitul apăsându-i pielea.

— Vin maşinile de poliţie, Valentin. S-a terminat. Dă-i drumul doctorului acum.

Valentin dădu din cap spre fereastra deschisă deasupra străzii.

— N-aud nicio sirenă. Pleacă sau îl omor pe doctor chiar aici.

— N-aş crede că o vei face, replică Harry Hole, ridicând bara în sus. Fără

el nu mai dispui de scut de protecţie.

— În cazul ăsta, o să îl fac pe doctor să plece de aici, împreună cu mine.

Ståle îşi simţi braţul forţat să se îndoaie la spate şi astfel obligându-l să

se ridice în picioare.

— Ia-mă pe mine în locul lui, zise Harry Hole.

— De ce aş face asta?

— Sunt un ostatic mai bun. Există posibilitatea ca el să intre în panică şi să leşine. În plus, nu va mai trebui să îţi faci griji în privinţa şmecheriilor pe care le-aş putea face dacă mă ai ostatic.

Tăcere. Prin fereastră se auzea un sunet vag. Poate o sirenă

îndepărtată, poate nu. Presiunea exercitată de lama cuţitului slăbi. După

care, în vreme ce era pe punctul de a reîncepe să respire normal, Ståle simţi ceva ca o înţepătură uşoară şi auzi un sunet de obiect care era tăiat.

Acesta căzu pe jos. Papionul.

— O simplă mişcare din partea ta şi… şuieră vocea la urechea lui, după

care individul se întoarse către Harry. Cum vrei tu, copoiule, dar mai întâi aruncă bara. Apoi aşază-te cu faţa la perete, cu picioarele depărtate şi…

— Cunosc procedura, zise Harry, dând drumul barei, întorcându-se, punându-şi palmele sus pe perete şi depărtându-şi picioarele.

Ståle simţi cum slăbeşte strânsoarea asupra braţului său, iar în clipa următoare îl văzu pe Valentin în spatele lui Harry, împingându-i acestuia braţul în sus şi punându-i cuţitul la gât.

— Hai să mergem, frumosule, rosti Valentin.

După care ieşiră amândoi pe uşă.

Iar Ståle putu respira, în fine, în voie.

Dinspre fereastră se auzea acum sunet de sirene care creştea şi scădea în intensitate odată cu vântul.

Harry zări expresia de groază a recepţionerei când el şi Valentin se îndreptau spre ea ca un monstru cu două capete, trecând fără să scoată o vorbă. Pe scară Harry încercă să încetinească, însă simţi imediat o durere

 292 

arzătoare în partea laterală a corpului.