— Ţii minte la ce se referea, Bjørn?

— Poftim?

— Apelul telefonic?

Bjørn Holm îşi scărpină un perciune.

— Să vedem, era la începutul serii…

— Las-o moartă, zise Harry. Atunci a avut loc uciderea lui Erlend Vennesla în Maridalen.

— Da?

— În aceeaşi seară în care Norvegia a jucat pe stadionul Ullevål. Data e trecută aici, pe cotor. La ora 19:00.

— Aha, făcu Katrine.

Pe chipul lui Bjørn Holm apăru o expresie îndurerată.

— Să nu-mi spui asta, Harry. Te rog să nu-mi spui că Valentin Gjertsen a fost la meciul ăla. Dacă a fost acolo…

— …nu poate fi ucigaşul, îl completă imediat Katrine. Şi nouă ne-ar plăcea foarte mult ca el să fie, Harry. Aşa că, te rog, spune ceva încurajator acum.

— Bine, rosti Harry. De ce nu se afla cotorul ăsta de tichet în coş alături de beţişoare şi de biletele de tramvai? De ce l-a pus pe birou când a făcut curăţenie? L-a pus exact unde ştia că-l vom găsi?

— Şi-a lăsat în urmă alibiul, comentă Katrine.

— L-a lăsat ca să stăm aici exact aşa cum o facem, zise Harry. Având brusc îndoieli şi nesiguri pe ce urmează. Dar e doar un cotor. Nu dovedeşte că el chiar a fost acolo. Din contră, este destul de surprinzător nu numai că a fost la un meci de fotbal, pe un stadion unde suporterii nu-şi amintesc unii de alţii, ci şi că, în mod inexplicabil, a păstrat biletul.

 305 

— Biletul are tipărit numărul locului, zise Katrine. Poate că oamenii care au stat lângă el şi în spatele lui îşi amintesc cine a fost acolo. Sau dacă

locul a rămas neocupat. Pot efectua o căutare după numărul locului.

Poate că o să descopăr…

— Fă-o, i-o reteză Harry. Dar am mai trecut prin scenarii cu presupuse alibiuri de la teatru sau cinema. Trec trei sau patru zile şi oamenii nu-şi mai amintesc nimic despre vecinul de scaun.

— Ai dreptate, zise Katrine resemnată.

— Internaţionalele, rosti Bjørn.

— Ce-i cu ele? întrebă Harry, îndreptându-se către baie, cu fermoarul pe jumătate desfăcut.

— Meciurile internaţionale sunt supuse regulilor FIFA, replică Bjørn. Pe motive de huliganism.

— Bineînţeles, strigă Harry de dincolo de uşa de la baie. Bine gândit, Bjørn!

După care uşa se trânti.

— Ce? strigă la rândul ei Katrine. La ce vă gândiţi voi doi?

— Camerele de supraveghere, zise Bjørn. FIFA le cere organizatorilor de meciuri să îi filmeze pe spectatori, în caz că apar turbulenţe. Regula a intrat în vigoare în timpul valului de acte huliganice din anii 1990, pentru a ajuta forţele de poliţie să-i găsească pe huligani şi să-i pedepsească.

Tribunele sunt filmate în tot cursul meciului cu camere de înaltă rezoluţie, astfel încât să poată fi identificată fiecare faţă. Iar noi dispunem aici de zona, rândul şi numărul locului unde a stat Valentin.

— Unde nu a stat! ripostă Katrine, aproape strigând. Pur şi simplu nu are voie să apară în nenorocitele alea de imagini, clar? Altfel o luăm de la capăt.

— Desigur, e posibil ca imaginile să fi fost şterse între timp, zise împăciuitor Bjørn. Nu au apărut probleme în cursul meciului şi sunt sigur că legea privind arhivarea datelor spune câtă vreme este permisă…

— Legea privind arhivarea datelor…

— Dacă imaginile sunt stocate electronic, atunci nu trebuie decât să

apese tasta Delete pentru ca ele să dispară.

— A încerca să ştergi permanent fişiere e ca şi cum ai încerca să elimini rahatul de câine de pe trening. E dificil. Cum crezi tu că găsim imagini cu pornografie infantilă pe computerele pe care perverşii ni le dau în mod

 306 

voluntar, gândindu-se că n-or să aibă probleme? Crede-mă, o să-l găsesc pe Valentin Gjertsen dacă a fost pe stadion în seara aia. Care era ora presupusă a decesului lui Erlend Vennesla?

Auziră apa trasă la toaletă.

— Între 19:00 şi 20:30, răspunse Bjørn. Cu alte cuvinte, chiar la începutul meciului, după ce Henriksen a egalat. Probabil că Vennesla a auzit uralele de bucurie din Maridalen. Nu-i departe de Ullevål, nu-i aşa?

Uşa de la baie se deschise.

— Ceea ce înseamnă că ar fi putut ajunge la meci după comiterea crimei în Maridalen, zise Harry, încheindu-se la ultimul nasture. Iar odată

ajuns pe stadion ar fi putut face ceva ce oamenii din jurul lui să ţină minte.

Să-şi creeze un alibi.

— Valentin nu a fost la meci, insistă Katrine. Dar dacă a fost, o să

urmăresc blestematele alea de imagini de la început la sfârşit şi o să notez toate momentele în care şi-a ridicat curul de pe scaun. Alibi, pe dracu’!

Liniştea atârna greu peste casele mari.

Liniştea dinaintea furtunii de maşini Volvo şi Audi care se întorc acasă

după o zi de muncă pentru Norvegia Ltd, îşi zise Truls Berntsen.

Apăsă pe butonul soneriei şi privi în jur.