Grădină frumos amplasată. Bine îngrijită. Probabil că aveai timp de aşa ceva ca şef de poliţie retras din activitate.

Uşa se deschise. Tipul părea mai bătrân. Aceiaşi ochi albaştri şi duri, dar pielea de pe gât era mai lăsată, iar spatele nu mai era aşa de drept. Pur şi simplu, nu mai era la fel de impresionant ca pe vremuri, aşa cum îl ţinea minte Truls. Poate că de vină erau hainele banale şi lălâi, poate că asta ţi se întâmpla când slujba nu te mai ţinea permanent în stare de alertă.

— Berentzen, Orgkrim.

Truls îşi ridică legitimaţia ştiind că dacă moşul reuşea să citească

Berntsen, atunci avea să creadă că aşa şi auzise. Minciuni cu acoperire.

Însă fostul şef dădu din cap fără să se uite.

— Cred că te-am mai văzut. Cu ce te pot ajuta, Berentzen?

Nu dădu de înţeles că avea de gând să-l invite în casă. Ceea ce lui Truls îi convenea. Nu-i putea vedea nimeni, iar zgomotul de fond era minim.

— În legătură cu fiul dumitale, Sondre.

— Ce-i cu el?

 307 

— Desfăşurăm o operaţiune de prindere a proxeneţilor albanezi, iar în acest scop ţinem sub supraveghere mişcările din Kvadraturen şi facem poze. Am identificat mai multe maşini care au fost observate ridicând prostituate şi intenţionăm să aducem proprietarii la interogatoriu. O să le oferim pedepse reduse dacă putem acţiona cu folos în urma informaţiilor primite despre traficanţi. Iar una dintre maşinile fotografiate îi aparţine fiului dumitale.

Fostul şef al poliţiei ridică din sprâncenele lui stufoase.

— Cui anume? Lui Sondre? Imposibil.

— Şi eu am zis la fel. Dar am vrut să discutăm. Dacă credeţi că e vorba de o neînţelegere, că femeia pe care o ia nu e o prostituată, atunci o să

distrugem imaginea.

— Sondre are o căsnicie fericită. Eu l-am crescut. Ştie diferenţa dintre bine şi rău, crede-mă.

— Bineînţeles. Am vrut doar să mă asigur că aşa vedeţi lucrurile.

— Doamne, de ce ar cumpăra el… sex de pe stradă? Pericolul de infectare. Copiii. Nu, nu, nu.

Bărbatul din faţa lui Truls se strâmba de parcă ar fi mestecat un strugure stricat.

— Se pare că am căzut de acord că n-are sens să urmărim povestea asta, chiar dacă noi avem motive să credem că femeia e o prostituată.

Poate că Sondre a împrumutat maşina altcuiva. Nu avem o imagine clară a şoferului.

— Deci nu aveţi nicio dovadă. Nu, mai bine o lăsaţi baltă.

— Mulţumesc. O să facem cum spuneţi.

Fostul şef al poliţiei dădu încet din cap în vreme ce îl studia cu atenţie pe Truls.

— Berentzen de la Orgkrim ai spus?

— Corect.

— Mersi, Berentzen. Voi, ofiţerii, faceţi o treabă bună.

Truls se lumină la faţă.

— Facem tot ce putem. O zi bună.

— Poţi repeta ce ai spus? întrebă Katrine, holbându-se la ecranul negru din faţa ei.

În lumea de dincolo de Boiler Room, unde aerul era încărcat de

 308 

transpiraţie, era după-amiază.

— Am spus că există o bună şansă ca imaginile cu mulţimi să fi fost şterse din pricina legii privind arhivarea datelor, răspunse Bjørn. Şi, după

cum ai constatat, am avut dreptate.

— Şi eu ce am spus?

— Ai spus că fişierele electronice sunt ca rahatul pe trening, replică

Harry. Imposibil de eliminat.

— N-am rostit cuvântul imposibil, ripostă Katrine.

Cei patru membri ai echipei erau în jurul computerului lui Katrine. Când l-au sunat şi l-au rugat să li se alăture, Ståle fusese peste măsură de uşurat.

— Am spus că e dificil, preciză Katrine. Dar, ca regulă generală, există

undeva o imagine în oglindă a tuturor fişierelor. Imagine pe care un tip priceput la computere va fi în stare să o găsească.

— Sau o femeie? sugeră Ståle.

— Nţţ. Femeile nu sunt în stare să parcheze, nu ţin minte rezultatele la fotbal şi nu se obosesc să înveţe cum funcţionează computerele. Pentru aşa ceva e nevoie de tipi ciudaţi cu tricouri cu nume de trupe şi vieţi sexuale insignifiante, aşa e încă din Epoca de Piatră.

— Deci tu nu poţi…

— Tot încerc să explic că nu sunt specialistă în computere, Ståle.

Motoarele mele de căutare au cercetat fişierele Asociaţiei Norvegiene de Fotbal, dar toate înregistrările au fost şterse. Şi mă tem că de aici înainte eu nu mai sunt de niciun folos.

— Ne-am fi scutit de ceva pierdere de timp dacă m-ai fi ascultat, zise Bjørn. Deci ce facem acum?