Mikael apăsă pe butonul de oprire.

Fostul şef se întoarse încet. Chipul lui era palid. Mai degrabă cenuşiu, îşi spuse Mikael Bellman. O nuanţă potrivită pentru o fiinţă declarată

decedată. Gura bătrânului tresări de câteva ori.

— Ce încerci să formulezi acum, rosti Mikael Bellman, e „ce-i chestia asta?”, nu? Iar răspunsul este că asta e dovada că fostul şef al poliţiei a exercitat presiuni asupra unui funcţionar public ca să împiedice supunerea fiului său la aceeaşi investigaţie şi acţiune legală la care este supus orice cetăţean al acestei ţări.

Vocea bătrânului se auzi ca o răsuflare a vântului în deşert.

— El nici măcar nu a fost acolo. Am vorbit cu Sondre. Maşina lui stă în garaj din ianuarie, după un incendiu la motor. El nu putea să fie acolo.

— Te doare puţin? rosti Mikael. Nici măcar nu a fost nevoie să-ţi salvezi fiul, iar acum presa şi consiliul or să afle cum ai încercat să corupi un poliţist.

— Nu există nicio poză cu maşina şi prostituata, nu?

— Nu acum, cel puţin. Tu ai ordonat distrugerea ei. Şi, cine ştie, poate că a fost făcută înainte de ianuarie?

Mikael zâmbi. Nu dorea să facă asta, dar nu se putu abţine.

 325 

În obrajii bătrânului reveni culoarea, iar vocea îşi recăpătă tonalitatea de bas.

— Doar nu-ţi imaginezi că vei scăpa cu aşa ceva, nu, Bellman?

— Nu ştiu. Ştiu doar că cei din consiliu nu vor dori un om dovedit corupt în calitate de şef al poliţiei.

— Ce doreşti, Bellman?

— Mai bine te-ai întreba ce doreşti tu. Să-ţi trăieşti viaţa în linişte şi pace, bucurându-te de reputaţia unui poliţist bun, cinstit? Da? Atunci o să

vezi că noi doi nu suntem diferiţi, exact asta vreau şi eu. Vreau să-mi îndeplinesc misiunea de şef al poliţiei în linişte şi pace, vreau să rezolv crimele comise împotriva poliţiştilor fără amestecul nenorocitei ăleia de consiliere pentru afaceri sociale, iar după aceea vreau să mă bucur de reputaţia de poliţist bun. Aşadar, cum ne atingem amândoi astfel de obiective?

Bellman aşteptă până ce fu sigur că bătrânul îşi revenise suficient din şoc ca să priceapă toate detaliile.

— Vreau să anunţi consiliul că ai studiat atent cazul şi eşti atât de impresionat de maniera profesionistă în care este gestionat, încât nu vezi rostul să preiei conducerea. Din contră, crezi că s-ar reduce şansele unei rezolvări rapide. De asemenea, trebuie să pui la îndoială evaluarea făcută

de către consilierul pentru afaceri sociale. Acesta ar trebui să ştie că

munca de poliţie trebuie să fie metodică şi să evite pericolele unei gândiri pe termen scurt, iar numitul consilier pare să fi reacţionat în pripă. Cu toţii am fost supuşi presiunilor, dar cade în sarcina tuturor liderilor politici şi profesionali să nu-şi piardă capul în situaţii în care au cea mai mare nevoie de el. Ca atare, insişti ca actualul şef al poliţiei să-şi continue munca fără

interferenţe din afară, deoarece strategia lui, din perspectiva ta, are cea mai mare şansă de succes şi, ca atare, îţi retragi candidatura.

Bellman scoase un plic dintr-un buzunar interior şi îl împinse peste masă.

— Asta scrie, în esenţă, în această scrisoare personală adresată

Preşedintelui Consiliului Local. Tot ce trebuie să faci e să o semnezi şi să o trimiţi. După cum vezi, plicul are chiar şi timbru. Apropo, o să primeşti înregistrarea după ce eu primesc un răspuns satisfăcător de la consiliu.

Apoi dădu din cap spre ibric.

— Ce face chestia aia? E vreo şansă să bem cafea?

 326 

Harry luă o gură de cafea şi îşi privi oraşul.

Cantina de la sediul central al poliţiei se găsea la ultimul etaj şi oferea o privelişte către Ekeberg, către fiord şi noul cartier care se ridica în Bjørvika. Căută mai întâi vechile repere citadine. De câte ori nu stătuse acolo în pauza de prânz, încercând să analizeze cazurile din alte unghiuri, cu alţi ochi, din perspective noi şi diferite, în vreme ce nevoia de ţigară şi alcool îl sfâşia pe dinăuntru şi el îşi spunea că nu avea voie să iasă pe terasă la o ţigară până nu descoperea cel puţin o ipoteză testabilă?

Avea nevoie cumplită de aşa ceva.

De o ipoteză. Una care să nu fie doar rodul imaginaţiei, ci ancorată în ceva ce putea fi testat, putea avea răspuns.

Îşi ridică ceaşca cu cafea. O puse iar jos. Fără alte înghiţituri până ce creierul lui nu găsea ceva. Un motiv. Se dădeau de atâta vreme cu capul de pereţi, că poate era momentul să pornească de altundeva. De undeva unde exista lumină.

Se auzi un scaun scârţâind. Harry îşi ridică privirea. Bjørn Holm. Îşi lăsă

cafeaua pe masă fără să o verse, îşi scoase căciula rasta şi îşi ciufuli părul roşcat. Harry îl urmări absent. Oare făcea gestul ăla ca să-şi aerisească

ţeasta, ori ca să evite aspectul păr-lipit-de-scalp de care se temeau cei din generaţia lui, dar pe care Oleg părea să îl aprobe? Bretonul lipit de fruntea transpirată, deasupra unei perechi de ochelari cu rame din baga. Tocilarul instruit, gamerul înrăit, citadinul infatuat care îmbrăţişa imaginea de ratat, rolul de fals outsider. Oare aşa arăta omul pe care îl căutau? Sau era un mocofan de la ţară în marele oraş, cu blugi bleu, pantofi comozi, o tunsoare la cel mai ieftin frizer, genul care curăţa scările când îi venea rândul, politicos şi săritor şi despre care nimeni n-avea ceva rău de zis?

Ipoteze netestabile. Nicio gură de cafea.

— Ei bine? rosti Bjørn, luând o gură imensă de cafea.

— Ei bine… răspunse Harry.

Nu-l întrebase niciodată pe Bjørn de ce unui băiat de la ţară i-ar fi plăcut să meargă peste tot purtând o căciulă rasta şi nu o pălărie Stetson.

— Cred că ar trebui să ne uităm mai îndeaproape la René Kalsnes. Şi să

uităm de motive, să analizăm doar informaţiile criminalistice. Avem glonţul cu care a fost ucis. Nouă milimetri. Cel mai comun calibru din lume. Cine l-ar folosi?

 327 

— Toată lumea. Absolut toată lumea. Chiar şi noi.

— Mhm. Ştiai că pe timp de pace poliţiştii sunt responsabili de 4% din crimele comise în întreaga lume? În lumea a treia, procentul creşte la 9%.

Iar asta ne transformă în cel mai letal grup profesional din lume.

— Uau, făcu Bjørn.

— Glumeşte, interveni Katrine, trăgându-şi un scaun şi punând o cană

mare cu ceai fierbinte pe masa din faţa ei. Când folosesc statistici, oamenii le inventează după inspiraţia de moment în 72% din cazuri.