— Cel de-al patrulea comandament al lui Harry Hole, zise Bjørn Holm.
265
Începe să cercetezi acolo unde există lumină. Sau era al cincilea?
Hagen tuşi.
— Mandatul nostru este să îl găsim pe Valentin. Restul cade în sarcina echipei extinse de anchetatori. Bellman nu ar permite altceva.
— Cu tot respectul, ripostă Harry, dar la dracu’ cu Bellman. Eu sunt la fel de deştept ca oricare dintre voi, dar sunt nou şi asta ne dă o şansă să
privim lucrurile dintr-o perspectivă nouă.
Katrine pufni.
— Prostii. Nici tu nu crezi în chestia asta cu „la fel de deştept”.
— Nu, nu cred, dar haideţi să pretindem că aş crede, zise Harry fără să
clipească. Să o luăm iarăşi de la început. Motivul. Cine ar dori să omoare ofiţeri de poliţie care nu au reuşit să rezolve cazuri? Pentru că ăsta e numitorul comun aici, nu? Haide, spuneţi-mi voi.
Harry îşi încrucişă braţele, se afundă din nou în scaun şi închise ochii.
Aştepta.
Bjørn Holm sparse primul tăcerea.
— Rudele victimelor.
Katerine replică şi ea:
— Victimele violurilor care nu sunt crezute de poliţie sau ale căror cazuri nu sunt corect investigate. Ucigaşul pedepseşte poliţia pentru că nu a lămurit alte crime cu motivaţie sexuală.
— René Kalsnes n-a fost violat, zise Hagen. Iar dacă eu aş fi considerat că nu a existat o investigaţie corectă în cazul meu, m-aş fi limitat la omorârea ofiţerilor implicaţi, nu şi a celorlalţi.
— Continuaţi să veniţi cu sugestii şi le putem elimina după aceea, zise Harry, ridicându-se pe scaun. Ståle?
— Cei care au fost condamnaţi pe nedrept, replică Aune. Au stat la închisoare, sunt stigmatizaţi de societate, şi-au pierdut locurile de muncă, respectul de sine şi respectul celor din jur. Leii alungaţi din haita lor sunt cei mai periculoşi. Nu simt niciun fel de responsabilitate, doar ură şi amărăciune. Şi sunt dispuşi să-şi asume riscuri ca să se răzbune, căci vieţile lor au fost oricum distruse. Ca animale de turmă, simt că nu au prea multe de pierdut. Să provoace suferinţă celor care i-au făcut pe ei să
sufere e motivul pentru care se dau jos din pat în fiecare dimineaţă.
— Deci nişte terorişti răzbunători, zise Bjørn Holm.
— Bine, rosti Harry. Asiguraţi-vă că verificăm toate cazurile de viol în
266
care nu există o mărturisire a acuzatului şi cazul nu a fost clasat şi arhivat.
Şi unde a existat o condamnare executată, iar persoana implicată a fost eliberată.
— Sau poate că nu e acuzatul, interveni Katrine. El ar putea să fie încă
în închisoare sau poate că s-a sinucis de disperare. Iar prietena, fratele sau tatăl a jurat să se răzbune.
— Dragostea, zise Harry. Bine.
— La naiba, doar nu vorbeşti serios, ripostă Bjørn.
— De ce nu? se miră Harry.
— Dragostea? zise el cu voce metalică şi faţa deformată într-o grimasă
ciudată. Doar nu crezi că această baie de sânge are ceva de-a face cu dragostea?
— Ba da, răspunse Harry, afundându-se la loc în scaun şi închizând ochii.
Bjørn se ridică în picioare, roşu la faţă.
— Un criminal în serie psihopat care, din dragoste, face… – spuse el, iar vocea i se alteră şi dădu din cap spre scaunul gol – … asta.
— Priveşte-te în oglindă, zise Harry, deschizând un ochi.
— Cum?
— Priveşte-te în oglindă şi sesizează ce simţi. Eşti furios, urăşti, vrei să
vezi făptaşul atârnând în ştreang, suferind, murind, nu-i aşa? Deoarece tu, ca noi toţi, ai iubit-o pe femeia care stătea acolo. Aşa că la originea furiei tale se află dragostea, Bjørn. Şi dragostea, nu ura, e cea care te determină
