Harry izbucni în râs.

— E amuzant? se miră Bjørn.

— E o glumă, zise Harry.

— Cum adică?

— Întreab-o pe ea.

Bjørn se uită la Katrine, care zâmbea în timp ce amesteca în ceai.

— Nu pricep! răbufni Bjørn, uitându-se urât la Harry.

— Demonstrează ideea. A inventat singură cei 72%, nu?

Bjørn clătină din cap, descumpănit.

— E ca un paradox, reluă Harry. Ca grecul ăla care a spus că toţi grecii mint.

— Dar asta nu înseamnă că nu e adevărat, interveni Katrine. Mă refer la cei 72%. Deci tu crezi că ucigaşul e poliţist, Harry?

— N-am spus aşa ceva, replică el, zâmbind şi ducându-şi palmele la ceafă. Am spus doar…

Se opri brusc. Simţi că i se ridică părul pe ceafă. Firele lui credincioase de păr de pe ceafă. Ipoteza. Se uită în ceaşca de cafea. Acum chiar că avea chef de o înghiţitură.

— Poliţie, repetă el, ridicându-şi privirea şi văzându-i pe ceilalţi doi cum se holbează la el. René Kalsnes a fost omorât de un poliţist.

— Cum? sări Katrine.

— Iată ipoteza noastră. Glonţul era de nouă milimetri, poate din pistolul Heckler & Koch din dotare. Un baston de poliţist a fost găsit nu departe de locul crimei. De asemenea, este singura dintre crimele iniţiale care are o legătură comună cu fiecare dintre crimele comise împotriva poliţiştilor. Feţele lor au fost zdrobite. Cele mai multe crime iniţiale au avut motivaţie sexuală, dar asta a fost o crimă din răzbunare. De ce urăsc oamenii?

 328 

— Acum ai revenit la motive, Harry, protestă Bjørn.

— Repede, de ce?

— Gelozie, răspunse Katrine. Răzbunare pentru că a fost umilit, respins, luat peste picior, ridiculizat, că i s-a furat nevasta, copilul, fratele, sora, că i s-au luat perspectivele de viitor, că i s-a luat stima de sine…

— Opreşte-te chiar aici, zise Harry. Ipoteza noastră spune că ucigaşul are o legătură cu poliţia. Iar având asta la bază, va trebui să scoatem din nou cazul Kalsnes la suprafaţă ca să vedem cine l-a ucis.

— Perfect, zise Katrine. Dar chiar dacă există unele indicii în acest caz, mie îmi este încă neclar de ce este brusc atât de evident că suntem în căutarea unui poliţist.

— Dacă nimeni nu-mi poate oferi o ipoteză mai bună în cinci, patru…

Harry se uită întrebător la amândoi.

— Hai să nu apucăm pe calea asta, Harry, gemu Bjørn.

— Poftim?

— Dacă ceilalţi poliţişti află că derulăm o anchetă în propria ogradă…

— Va trebui să ne descurcăm cu asta. În acest moment suntem la zero şi trebuie să începem de undeva. În cea mai rea situaţie o să rezolvăm un caz vechi, în cea mai bună situaţie, descoperim…

— …persoana care a omorât-o pe Beate, completă Katrine propoziţia în locul lui.

Bjørn îşi muşcă buza inferioară, apoi ridică din umeri şi încuviinţă.

— Bine, zise Harry. Katrine, tu verifici registrele cu arme care au fost raportate ca dispărute sau furate şi dacă René avea contacte cu cineva din poliţie. Bjørn, tu cercetează dovezile criminalistice în lumina ipotezei noastre şi vezi dacă apare ceva nou.

Bjørn şi Katrine se ridicară.

Harry se uită după ei cum străbat cantina către uşă şi văzu o masă la care stăteau ofiţeri din echipa mare de anchetă. Zări privirile schimbate între aceştia. Cineva spuse ceva şi cu toţii izbucniră în râs.

Harry închise ochii şi îşi ascultă simţurile. Căută în interiorul lui. Oare despre ce era vorba, oare ce se întâmplase cu adevărat? Îşi puse aceeaşi întrebare pe care o pusese Katrine: de ce era atât de evident că erau în căutarea unui poliţist? Deoarece aici era ceva. Se concentră, blocă orice interferenţă, ştiind că era ca în cazul unui vis, trebuia să se grăbească

pentru că altfel acesta dispărea. Se cufundă treptat în sine, ca un

 329 

scafandru de adâncime fără lanternă, căutând în întunericul din subconştientul lui. Găsise ceva, o simţea. Ceva care avea legătură cu metagluma lui Katrine. Meta. Comentariu de dragul comentariului. Pentru demonstrarea unei idei. Oare ucigaşul voia să demonstreze ceva? Ţinta i se strecura printre degete, iar în acea clipă reveni la lumină, ridicat din adâncuri de propria uşurătate. Deschise ochii şi auzi din nou sunetele din jur.

Zgomot de farfurii, sporovăieli, râsete. La naiba, la naiba, la naiba.

Aproape că reuşise, acum era prea târziu. Ştia doar că acea glumă era un mesaj, avea un efect catalizator asupra a ceva din adâncul lui. Nu putea spune acum ce, dar spera ca acel lucru să iasă la suprafaţă de bunăvoie.

Oricum, reacţia le oferise ceva, o direcţie, un start. O ipoteză care se putea testa. Harry luă o gură mare de cafea, se ridică şi porni spre terasă, ca să fumeze o ţigară.

Bjørn Holm primi două cutii din plastic pe tejgheaua din camera probelor şi semnă formularele de inventar.

Le duse la sediul Krimteknisk din Bryn, unde deschise mai întâi cutia de la crima iniţială.

Prima probă care îi ridică suspiciuni fu glonţul descoperit în craniul lui René. Era uşor deformat după ce trecuse prin carne, cartilagii şi os, care, la urma urmei, erau ţesuturi destul de moi. Un alt aspect care îi dădea de gândit era acela că glonţul nu se înverzise după ani de stat în acea cutie.

Vechimea nu genera semne deosebite asupra plumbului, însă lui i se părea că acel glonţ arată dubios de nou.

Examină fotografiile cadavrului la locul crimei. Se opri la o fotografie luată de aproape care arăta faţa mortului cu rana de intrare a glonţului, din care ieşea un os rupt al obrazului. Pe osul alb se vedea o pată neagră.

Îşi scoase lupa ca să vadă mai clar. Arăta ca o carie dentară, numai că în pomeţi nu puteau apărea carii. O pată de ulei de la maşina zdrobită? Un rest de frunză putrezită sau mâl din albia râului? Scoase raportul autopsiei. Căută paragraful.

O cantitate mică de vopsea neagră lipită de maxilar. Originenecunoscută.

Vopsea pe obraz. De obicei medicii anatomopatologi notau doar elementele pentru care puteau răspunde, preferabil era să noteze cât mai

 330 