— Nu, nu l-am văzut niciodată la spital, dar cel din dreapta…
— L-ai văzut acolo? o întrerupse Harry.
— Nu, nu, doar mă întrebam dacă nu cumva e…
— Da, el e, şeful poliţiei, replică Harry.
Dădu să ia înapoi poza de pe masă, dar Silje îşi lăsă mâna peste ea.
— Harry?
Harry simţi căldura emanând din palma ei moale. Ca o aşteptare.
— I-am mai văzut. Împreună. Cum îl cheamă pe celălalt?
— Truls Berntsen. Unde anume?
— Erau împreună în poligonul din Økern, nu cu multă vreme în urmă.
— Mersi, zise Harry, trăgându-şi mâna şi poza odată cu ea. În acest caz
345
nu vreau să-ţi mai răpesc din timp.
— În privinţa timpului meu, te-ai asigurat c-o să am mai mult decât am nevoie, Harry.
El nu răspunse.
Ea rânji. Se aplecă în faţă.
— Nu m-ai rugat să vin aici doar pentru asta, nu?
Lumina emisă de mica lampă de pe masă dansa în ochii ei.
— Ştii ce idee nebunească mi-a trecut prin minte, Harry? M-ai dat afară
din colegiu ca să poţi fi cu mine fără să ai probleme cu conducerea. Ca atare, de ce nu-mi spui ce vrei cu adevărat?
— Ce vreau eu cu adevărat, Silje…
— Păcat că s-a ivit colega ta data trecută când ne-am întâlnit, chiar atunci când noi…
— …e să te întreb în legătură cu spitalul.
— Locuiesc pe strada Josefine, dar probabil că ai aflat deja de asta pe Google.
— Data trecută a fost o mare greşeală din partea mea, am încurcat lucrurile, eu…
— Îţi ia 11 minute şi 23 de secunde ca să ajungi pe jos. Precis. M-am cronometrat pe drumul încoace.
— Nu pot. Nu vreau.
— Haide…
Silje făcu un gest ca pentru a se ridica de pe scaun.
— Mă însor în vara asta.
Ea se prăbuşi la loc pe scaun. Se holbă la el.
— Tu… te însori?
Vocea ei abia se auzea în camera zgomotoasă.
— Da, răspunse Harry.
Pupilele ei se micşorară. Ca o stea de mare pe care cineva a pocnit-o cu un băţ, îşi zise Harry.
— Cu ea? Cu Rakel Fauke?
— Aşa o cheamă, da. Dar căsătorit sau nu, studentă sau nu, e exclus să
se întâmple ceva între noi. Aşa că… scuze pentru situaţia creată.
— Te însori… repetă ea cu voce ca de somnambul, privind prin el.
Harry dădu din cap. Şi simţi ceva vibrând în piept. Pentru o clipă crezu că e vorba de inima lui, după care îşi dădu seama că era telefonul din
