— Nu ştiu dacă te pot lua de la aeroport, zise Harry, trecând pe lângă
locul unde ar fi trebuit să fie un parc, dar Consiliul Local decisese, într-o unanimitate aberantă, să ridice un stadion asemănător unei închisori pentru un eveniment internaţional care urma să se desfăşoare în acel an.
Fu nevoit să-şi lipească telefonul de ureche ca să o audă pe fundalul zgomotos al traficului de la ora de vârf.
— Îţi interzic să vii să mă iei, zise Rakel. Acum ai treburi mai importante. De fapt, mă întrebam dacă nu ar fi mai bine să rămân aici weekendul ăsta, ca să-ţi las un pic de spaţiu.
— Pentru ce?
— Spaţiu ca să fii Inspectorul Hole. E drăguţ din partea ta să pretinzi că
eu nu te încurc, dar ştim amândoi în ce stare ajungi când eşti implicat întrun caz.
— Vreau să fii aici. Dar dacă tu nu vrei…
— Eu vreau să fiu cu tine tot timpul, Harry. Vreau să stau peste tine ca să nu poţi pleca nicăieri, asta vreau. Dar nu cred că acel Harry cu care vreau să-mi petrec viaţa este acasă acum.
— Îmi place când stai peste mine. Şi nu plec nicăieri.
— Tocmai asta e ideea. Nu plecăm nicăieri. Avem tot timpul din lume.
Bine?
— Bine.
342
— Perfect.
— Eşti sigură? Pentru că te-aş mai tachina un pic dacă asta te-ar face mai fericită.
Râsul ei. Atât.
— Şi Oleg?
Rakel îi spuse. El zâmbi de câteva ori. Râse cel puţin o dată.
— Trebuie să plec acum, zise Harry, stând în faţa uşii de intrare la Schrøder’s.
— Bine. Apropo, ce gen de întâlnire este?
— Rakel…
— Da, ştiu că n-ar trebui să întreb. Dar e atât de plictisitor pe aici.
Harry?
— Da?
— Mă iubeşti?
— Te iubesc.
— Aud sunete de trafic pe acolo, aşa că asta înseamnă că eşti într-un loc public şi ai spus cu voce tare că mă iubeşti?
— Da.
— Şi oamenii şi-au întors capetele?
— Nu m-am uitat.
— Ar fi o copilărie din partea mea dacă te-aş ruga să o faci din nou?
— Da.
Alte râsete. Doamne, ar fi fost în stare de orice ca să-i audă râsul.
— Aşadar?
— Te iubesc, Rakel Fauke.
— Şi eu te iubesc, Harry Hole. Te sun din nou mâine.
— Salută-l pe Oleg.
Încheiară convorbirea. Harry deschise uşa şi intră în local.
Silje Gravseng stătea singură la o masă de lângă fereastră, vechea masă
