Ţigara urcă şi coborî între buzele lui Harry când el răspunse:
— Nţţ.
334
— Nu e posibil. Las-o baltă, exclamă Bjørn. Lumea crede că e nevoie de cinci minute ca să efectuezi un test balistic pentru că aşa par să stea lucrurile în CSI. Chiar şi ofiţerii cred asta. Povestea e că verificarea unei singure arme înseamnă aproape o zi de lucru. Toate armele? Doar în Oslo asta înseamnă… câţi ofiţeri sunt aici?
— 1872, răspunse Katrine.
Se uitară toţi la ea cu ochii măriţi.
Katrine ridică din umeri.
— Am citit în raportul anual al Districtului de Poliţie Oslo.
Continuau să o privească cu ochii mari.
— Televizorul nu merge iar eu nu prea pot dormi, bine?
— În fine, zise Bjørn, nu dispunem de resursele necesare. Nu se poate.
— Chestia crucială e ceea ce tocmai ai spus: până şi ofiţerii cred că
durează cinci minute, zise Harry, suflând fumul spre cerul nopţii.
— Poftim?
— E important ca ei să creadă că o astfel de operaţiune se poate executa. Ce se întâmplă când ucigaşul va afla că arma lui trebuie verificată?
— Eşti un diavol pervers, rosti Katrine.
— Cum? se miră Bjørn.
— O să raporteze instantaneu că îi lipseşte arma sau că i-a fost furată, zise Katrine.
— Şi de acolo vom începe să căutăm, zise Harry. Dar poate că e cu un pas înaintea noastră, aşa că vom începe prin a întocmi o listă cu toate pistoalele de serviciu raportate de la omorârea lui Kalsnes încoace.
— E o problemă aici, zise Katrine.
— Da, răspunse Harry. Va fi oare de acord şeful poliţiei să emită un ordin prin care este, practic, îndreptat un deget acuzator către toţi ofiţerii lui? Îşi poate închipui cum vuiesc ziarele.
Harry desenă un dreptunghi în aer cu degetul mare şi arătătorul.
„ŞEFUL POLIŢIEI ÎŞI SUSPECTEAZĂ PROPRIII OFIŢERI.” „CONDUCEREA POLIŢIEI O IA RAZNA.”
— Nu mi se pare probabil să se întâmple asta, zise Katrine.
— Păi, replică Harry, poţi să zici orice despre Bellman, dar nu e un idiot şi ştie cum să-şi joace cărţile. Dacă lansăm ideea că ucigaşul este un poliţist pe care mai devreme sau mai târziu îl vom prinde, indiferent că e
335
cu noi sau nu, Bellman ştie că va da extrem de rău ca şeful poliţiei să fie socotit vinovat de amânarea întregii investigaţii din simplă laşitate.
Aşadar, trebuie să-i explicăm că anchetarea propriilor ofiţeri arată lumii că
poliţia nu va lăsa nicio piatră neîntoarsă în anchetele sale, oricâtă corupţie ar dezvălui. O acţiune care demonstrează curaj, leadership, agilitate mentală, tot ce poate fi mai bun.
— Şi tu crezi că îl poţi convinge aşa? pufni Katrine. Dacă memoria-mi funcţionează bine, Harry Hole e în topul indivizilor pe care îi urăşte.
Harry clătină din cap.
— L-am pus pe Gunnar Hagen s-o facă.
— Şi când se va întâmpla? întrebă Bjørn.
— Se întâmplă chiar acum, în timp ce vorbim, răspunse Harry, uitându-se la ţigară.
Aceasta ajunsese aproape la filtru. Simţi imboldul de a o arunca departe, ca să urmărească scânteile arcuindu-se în noapte în vreme ce ţigara sărea în jos pe terasa înclinată din marmură. Până ateriza în apa neagră şi dispărea. Oare ce îl oprea? Gândul că polua oraşul sau dezaprobarea martorilor faţă de gestul lui? Actul în sine sau pedeapsa? Cu rusul pe care îl omorâse în barul Come As You Are lucrurile fuseseră
simple, fusese autoapărare: rusul sau el. Însă în cazul aşa-zisei crime nerezolvate a lui Gusto Hanssen fusese vorba de o alegere. Cu toate astea, printre toate fantomele care îl vizitau cu regularitate, el nu-l văzuse niciodată pe tânărul cu aspect efeminat şi dinţi de vampir. Caz nerezolvat, pe naiba.
Harry aruncă ţigara. Chiştocul aprins zbură în întuneric şi dispăru.
336
37
Lumina dimineţii era filtrată de jaluzelele de la ferestrele surprinzător de mici ale Primăriei Oslo, unde preşedintele tuşi, în semn că întâlnirea începuse.
