În jurul mesei şedeau cei nouă consilieri, fiecare cu responsabilitatea sa, precum şi fostul şef al poliţiei, care fusese convocat ca să explice pe scurt cum avea de gând să gestioneze cazurile ofiţerilor de poliţie omorâţi sau cazul „ucigaşului de poliţişti”, cum îl denumea constant presa.
Formalităţile de început se încheiară în câteva secunde, cu încuviinţări pe care secretara de şedinţă le notă.
Preşedintele trecu apoi la principala chestiune.
Fostul şef al poliţiei îşi ridică privirea, văzu o încuviinţare entuziastă şi încurajatoare din partea lui Isabelle Skøyen şi începu:
— Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Astăzi nu voi răpi prea mult din timpul consiliului.
Aruncă o privire spre Skøyen, care păru mai puţin entuziasmată de introducerea seacă.
— Am parcurs documentele cazului, după cum mi s-a cerut. Am examinat ce a întreprins poliţia şi progresele înregistrate, leadershipul, strategiile aplicate şi executarea lor. Sau, ca să folosesc cuvintele consilierei Skøyen, strategiile care puteau fi aplicate, dar care în mod clar nu au fost executate.
Isabelle Skøyen râse zgomotos şi infatuat, dar hohotul i se încheie forţat, căci descoperi că era singura care râdea.
— Mi-am folosit toate abilităţile dobândite de-a lungul multor ani petrecuţi ca ofiţer de poliţie şi am ajuns la o concluzie clară despre ceea ce trebuie făcut.
O văzu pe Skøyen aprobând – lucirea ochilor ei îi amintea de un animal, deşi nu putea spune clar ce animal.
— Rezolvarea unui singur caz de crimă nu înseamnă neapărat că poliţia este bine gestionată. După cum un caz nerezolvat nu înseamnă
management defectuos. Şi observând ce au întreprins actualii responsabili şi Mikael Bellman în special, nu văd ce aş fi putut face eu altfel. Ca să fie mai limpede, nu cred că eu m-aş fi descurcat mai bine.
337
Observă că lui Skøyen îi căzuse falca şi, simţind cu surprindere o anumită plăcere sadică, el continuă:
— Ştiinţa investigaţiei criminalistice evoluează, ca toate aspectele societăţii, iar din câte îmi dau eu seama, Bellman şi echipa lui cunosc şi utilizează metode noi şi inovaţii tehnologice într-un mod în care eu şi cei de vârsta mea probabil nu ne-am fi descurcat. Bellman se bucură de încrederea deplină a ofiţerilor săi, este un lider excelent şi şi-a organizat munca de o manieră pe care colegi din alte ţări scandinave o consideră
exemplară. Nu ştiu dacă doamna consilier Skøyen a aflat, dar Mikael Bellman tocmai a fost rugat să ţină o prezentare la conferinţa Interpol de la Lyon despre investigaţia criminalistică şi managementul ei, cu referire la acest caz particular. Skøyen a sugerat că Bellman nu se ridică la înălţimea cerinţelor postului său şi aici trebuie spus că e tânăr pentru un şef al poliţiei. Numai că el nu este doar un om pentru viitor, este un om pentru prezent. Pe scurt, e exact omul de care e nevoie în această situaţie, domnule preşedinte. Ceea ce mă transformă pe mine într-un surplus.
Aceasta este concluzia lipsită de echivoc la care am ajuns.
Fostul şef al poliţiei îşi îndreptă spatele, strânse cele două foi cu însemnări din faţa lui şi se încheie la nasturele de sus al hainei, un sacou larg din tweed, preferat de pensionari. Îşi împinse în spate scaunul cu un scârţâit, ca şi cum ar fi avut nevoie de spaţiu ca să se ridice. Observă că
Isabelle Skøyen rămăsese cu gura căscată şi că îl priveşte bulversată.
Aşteptă până îl auzi pe preşedinte inspirând adânc pentru a spune ceva, ca să continue către finalul discursului. Marele final. Le coup de grâce.
— Şi, dacă mi se permite să adaug, de vreme ce povestea asta are legătură cu competenţa consiliului şi gestionarea cazurilor serioase, cum este cel al omorârii poliţiştilor, domnule preşedinte…
Sprâncenele stufoase ale acestuia, care de obicei erau arcuite deasupra ochilor zâmbitori, acum erau coborâte şi zburlite, ca nişte deschizături înguste gri-alburii peste ochii mânioşi. Fostul şef al poliţiei îl aşteptă pe preşedinte să încuviinţeze.
— …apreciez că în această chestiune consiliul a fost supus unei presiuni imense – în definitiv, este vorba de aria sa de responsabilitate, iar cazul a atras o atenţie uriaşă din partea presei. Dar când un consiliu local cedează
la presiuni şi acţionează panicat prin încercarea de a reteza capul
338
propriului şef al poliţiei, se naşte o întrebare şi mai dureroasă: este consiliul în stare să-şi îndeplinească misiunea? Evident, noi înţelegem că
această chestiune s-ar putea dovedi mult prea solicitantă pentru un consiliu proaspăt ales. Este o mare nefericire faptul că o situaţie care necesită experienţă şi proceduri de rutină apare atât de timpuriu în existenţa noului consiliu.
Îl văzu pe preşedinte tresărind, recunoscuse frazele.
— Ar fi fost mai bine dacă această chestiune ar fi aterizat pe birourile precedentului consiliu, date fiind experienţa îndelungată şi realizările numeroase.
După chipul lui Skøyen devenit brusc palid, îşi dădu seama că şi ea îşi recunoştea propriile vorbe despre Bellman, de la precedenta şedinţă de consiliu. În sinea lui trebuia să recunoască faptul că trecuse multă vreme de când nu se mai distrase atât de tare.
— Sunt convins, trase el concluzia, că asta şi-ar fi dorit toată lumea din această încăpere, inclusiv actualul consiliu.
— Vă mulţumesc că aţi fost atât de limpede şi de sincer, zise preşedintele. Presupun că asta înseamnă că nu aveţi un plan alternativ de acţiune.
Bătrânul încuviinţă.
— Nu am. Dar afară este un om pe care mi-am luat libertatea să îl convoc în locul meu. El vă va oferi ce aţi cerut.
Se ridică, dădu scurt din cap şi porni spre uşă. Avu impresia că simte privirea furioasă a lui Isabelle Skøyen găurindu-i haina din tweed undeva între omoplaţi. Dar nu mai conta; el nu avea planuri pe care ea să i le poată distruge. Şi ştia că în seara aceea avea să se bucure cel mai mult, la un pahar de vin, de acele cuvinte pe care le strecurase în discurs.
Cuvintele conţineau întregul înţeles de care avea nevoie consiliul. Unul era încercarea, ca în „încercarea de a reteza capul propriului şef al poliţiei”.
Celălalt era actualul, ca în „actualul consiliu”.
Mikael Bellman se ridică imediat de pe scaun când auzi uşa sălii de consiliu deschizându-se.
— E rândul tău, rosti bărbatul cu sacou de tweed, trecând pe lângă
