— Oricine poate face asta online acum, Hole.

— Atunci o poţi face pentru mine, nu?

Auzi un geamăt şi citi numărul de înmatriculare. Primi răspunsul în trei secunde.

— Truls Berntsen. Adresa…

— E-n regulă.

— Ceva de raportat?

— Cum?

— A fost implicată în vreun eveniment? Pare furată sau spartă, de exemplu?

Pauză.

— Alo?

— Nu, arată bine. E o neînţelegere.

— O neînte…

Harry închise. De ce nu plecase Truls Berntsen la volanul propriei maşini?

Nimeni din forţele de poliţie nu mai folosea taxiul acum. Harry încercă

să vizualizeze reţeaua de metrou din Oslo. Exista o magistrală la doar o sută de metri depărtare. Staţia Ryen. Harry nu auzise garnituri de metrou trecând. Probabil că treceau printr-un tunel. Clipi în întuneric. Tocmai auzise altceva.

Un pârâit care îi ridică părul de pe ceafă.

Ştia că era imposibil să audă aşa ceva, însă doar asta auzi. Îşi scoase din nou telefonul. Apăsă pe tasta K.

— În fine, răspunse Katrine.

— În fine?

— N-ai văzut că am încercat să te sun?

— Da? Mi se pare că răsufli greu.

 409 

— Am alergat, Harry. Silje Gravseng.

— Ce-i cu ea?

— Are tăieturi din ziare cu crimele împotriva poliţiştilor peste tot în camera ei. Ţine un baston la îndemână ca să-i bată pe violatori, conform îngrijitorului clădirii. Şi mai are un frate la discoteca de nebuni, după ce a fost bătut măr de doi poliţişti. În plus, e nebună, Harry. Sărită rău de pe fix.

— Unde eşti?

— În Vaterlandsparken. Nu e aici. Cred că ar trebui să lansăm o alertă

pe numele ei.

— Nu.

— Nu?

— Nu pe ea o căutăm.

— Ce vrei să spui? Motiv, ocazie, stare mentală. E totul acolo, Harry.

— Uită de Silje Gravseng. Vreau să verifici o statistică pentru mine.

— O statistică! Katrine ţipă atât de tare în telefon încât membrana acestuia pârâi. Eu stau aici, cu jumătate din înregistrările legate de infracţiuni de la divizia Vicii vărsându-şi murdăria peste mine, căutând un posibil ucigaş de poliţişti, iar tu vrei să verific o statistică! Du-te dracu’, Harry Hole!

— Verifică statisticile FBI legate de martori care au murit în perioada dintre convocarea iniţială la proces şi debutul procesului.

— Ce-are aşa ceva de-a face cu ce ne interesează pe noi?

— Tu doar dă-mi cifrele, bine?

— Nu e bine deloc!

— Atunci priveşte asta ca pe un ordin, Katrine Bratt.

— Bine, dar… hei, stai aşa! Cine e şeful aici?

— Dacă trebuie să întrebi asta, mă îndoiesc că eşti tu.

Înainte de a închide, Harry mai avu parte de câteva înjurături neaoşe din Bergen.

Mikael Bellman stătea pe canapea, cu televizorul pornit. Ştirile se încheiaseră şi începea rubrica de sport, aşa că privirea lui Mikael se mută

de la ecran la fereastră. Spre oraşul care zăcea în depresiunea întunecată, undeva departe. Ştirea legată de preşedintele Consiliului Local durase zece secunde. Restructurările din cadrul primăriei reprezentau o practică

 410 

standard, de această dată aveau loc din pricina unei poveri neobişnuite pe umerii lui, aşa că era rezonabil să cedeze conducerea altcuiva. Isabelle Skøyen avea să-şi reia vechea slujbă de secretar al Comitetului pentru Afaceri Sociale, consiliul va beneficia de talentele ei acolo. Skøyen nu putuse fi contactată pentru comentarii.

Oraşul lui scânteia ca o bijuterie.

Bellman auzi închizându-se încet uşa dinspre una dintre camerele copiilor. Imediat după aceea, ea se furişă lângă el pe canapea.

— S-au culcat?