regulată în vreme ce muşchii se încordau şi se relaxau, se încordau şi se relaxau. Probabil că rupe guma de mestecat între dinţi, îşi spuse el.

— Mă face să-mi fie ruşine că sunt ofiţer de poliţie, reluă Midtstuen. Ca şi în cazul Kalsnes. O treabă de mântuială de la început la sfârşit. L-am lăsat pe criminal să ne scape printre degete şi după aia nimeni nu a dat socoteală. Şi nimeni nu cere nimănui socoteală. Vulpi la coteţul găinilor, Bjørn.

— Fata care a fost găsită arsă în barul Come As You Are de dimineaţă…

— Anarhie. Asta e. Cineva trebuie să dea socoteală. Cineva…

— Era Fia.

În tăcerea care urmă, Bjørn auzi pasărea ţipând din nou, dar din altă

 401 

parte acum. Probabil că se mutase. Îi trecu un gând prin minte. Că era altă

pasăre. Poate că erau două la fel. Două din aceeaşi specie. Care ţipau una la alta în pădure.

— Violul comis de Harry asupra mea.

Silje se uită calmă la Rakel, ca şi cum i-ar fi spus ceva despre vreme.

— Harry te-a violat?

Silje zâmbi. Un zâmbet fugar, nu mai mult de o tresărire de muşchi, o expresie care nu avu timp să cuprindă şi ochii înainte de a dispărea.

Împreună cu restul, cu îndârjirea şi expresia de indiferenţă. Iar ochii, în loc să se lumineze cu un zâmbet, se umplură de lacrimi.

Doamne, îşi spuse Rakel, nu minte. Deschise gura căutând oxigen şi în acea clipă ştiu cu o certitudine: poate că fata era sărită de pe fix, dar nu minţea.

— Îl iubeam enorm, fru Fauke. Credeam că suntem meniţi unul altuia.

Aşa că m-am dus la el la birou. Mă machiasem. Iar el a înţeles greşit.

Rakel urmări prima lacrimă desprinzându-se de pe gene şi căzând, ca să

fie apoi prinsă de obrazul tânăr şi moale. Lacrima curse în jos înmuind pielea. Făcând-o roz. Ştia că în spatele ei, pe blat, se găsea o rolă de prosoape de bucătărie, însă nu se întinse după ea. Nu dorea să facă asta.

— Harry nu înţelege greşit, zise Rakel, surprinsă de determinarea din propria voce. Şi nici nu comite violuri.

Convingerea şi determinarea. Se întrebă cât aveau să dureze.

— Greşeşti, rosti Silje, zâmbind printre lacrimi.

— Da?

Rakel simţi că îi vine să dea un pumn în faţa aia de încrezută şi răzgâiată.

— Da, fru Fauke. Acum tu eşti cea care înţelege greşit.

— Spune ce ai de spus şi ieşi afară.

— Harry…

Rakel ura cu o asemenea intensitate să audă numele lui rostit de gura fetei, că se uită din instinct în jur ca să găsească ceva cu care să o reducă

la tăcere. O tigaie, un cuţit de pâine bont, bandă izolatoare, orice i-ar fi venit la mână.

— …a crezut că m-am dus la el ca să-l întreb despre cursuri. Dar a înţeles greşit. M-am dus ca să îl seduc.

 402 

— Ştii ce, fata mea? Ştiu deja ce ai făcut. Iar acum pretinzi că ai obţinut ce doreai, dar că tot a fost un viol? Deci, ce s-a întâmplat mai exact? Ai scos micile tale triluri mimând castitatea, nu, nu, nu-urile alea până ce ele au devenit un singur „nu” pe care după aceea l-ai recunoscut ca fiind rostit cu intenţie, iar el ar fi trebuit să ştie ce doreai tu să spui înainte de a trece la acţiune?

Rakel îşi auzi propria retorică sunând brusc a refren de avocat al apărării, pe care îl auzise atât de des în timpul proceselor de viol, pe care îl ura din inimă, dar pe care avocaţii îl înţelegeau şi acceptau că trebuie rostit. Însă acum nu era doar retorică, era ceea ce simţea ea, era felul în care trebuia să fi fost, căci nu se putea să fi fost altfel.

— Nu, rosti Silje. Ce vreau eu să spun e că el nu m-a violat.

Rakel clipi. Revăzu în minte ultimele câteva secunde ca să se asigure că

auzise corect. Nu a violat.

— Am ameninţat că-l raportez pentru viol deoarece…

Fata se folosi de încheietura primului deget ca să-şi şteargă lacrimile de la ochii care se umpluseră din nou.

— …deoarece el voia să mă raporteze la consiliul director pentru comportament necorespunzător. Şi avea tot dreptul să o facă. Dar eram disperată. Am încercat să-l fac să se răzgândească, acuzându-l de viol.

Voiam să-i spun că regret ce-am făcut. Să-i spun că… da, ceea ce am făcut era o infracţiune. O acuzaţie nefondată. Articolul 168 din Codul Penal.

Sentinţă recomandată: opt ani.

— Corect, replică Rakel.

— Ah, da, zâmbi Silje printre lacrimi. Am uitat că ai fost avocat.

— De unde ştii?

— Oh, replică Silje pufnind, ştiu multe despre viaţa lui Harry. Se poate spune că l-am studiat îndelung. Era idolul meu, iar eu eram doar o fată

proastă. M-am apucat şi am anchetat chiar şi crimele comise împotriva poliţiştilor pentru el, am crezut că îi pot da o mână de ajutor. Eu, o studentă care nu ştie nimic. Am început cu un scurt discurs ca să-i explic cum se potrivea totul. Am vrut să-i spun lui Harry Hole cum să-l prindă pe ucigaşul de poliţişti.

Silje zâmbi forţat în timp ce clătina din cap.

Rakel apucă rola de prosoape de bucătărie din spatele ei şi i-o dădu lui Silje.

 403 