Nu se mai chinui să afle răspunsul şi se strecură sub cuvertură. Zări părul lui Ingrid ivindu-se de sub ea. Întinse mâna s-o atingă, doar să-i mângâie părul, să-şi plimbe palma pe spatele ei, să simtă că era acolo.
Numai că ştia că ea avea somnul uşor şi ura să fie trezită. Încercă să
închidă ochii, dar se răzgândi.
— Ingrid?
Niciun răspuns.
— Ingrid?
Tăcere.
Mai putea aştepta. Închise iar ochii.
— Da?
Observă că ea se răsucise spre el.
— Nimic, îngăimă el. Doar… cazul ăsta.
— Spune-le că nu-l vrei.
322
— Cineva trebuie să o facă.
Suna ca un clişeu, ceea ce şi era, de fapt.
— N-o să găsească pe cineva mai bun ca tine.
Ståle deschise ochii. Se uită la ea şi îi mângâie obrazul fierbinte şi rotund. Atunci şi acum – nu, mai mult decât atunci şi acum – nu exista nimic în existenţa lui mai bun ca ea.
Ståle Aune închise ochii. Şi simţi cum vine peste el. Somnul. Pierderea stării de conştientă. Adevăratele coşmaruri.
323
36
Soarele se reflecta în acoperişurile încă ude după rafala bruscă şi intensă de ploaie.
Mikael Bellman apăsă butonul soneriei şi privi în jur.
Grădină bine îngrijită. Probabil că aşa îţi petreceai timpul la bătrâneţe.
Uşa se deschise.
— Mikael! Ce drăguţ.
Părea mai bătrân. Aceiaşi ochi tăioşi, albaştri, dar, în fine, mai bătrân.
— Intră.
Mikael îşi şterse pantofii uzi pe preşul de la intrare şi intră. Simţi imediat un miros pe care îl ţinea minte din copilărie, dar nu îl putea identifica nici acum.
Se aşezară în living.
— Eşti singur, zise Mikael.
— Nevasta e la cel mare. Aveau nevoie de ajutorul bunicii, iar ea e uşor de convins.
Faţa îi luci de mândrie.
— De fapt, chiar mi-am zis că ar trebui să iau legătura cu tine. Deci, consiliul n-a ajuns la o decizie finală, dar ştim amândoi ce vor, probabil e mai bine să discutăm cum facem treaba asta. Mă refer la diviziunea muncii şi aşa mai departe.
— Da, rosti Mikael. Poate că pui de o cafea?
— Poftim?
Sprâncenele stufoase erau ridicate acum pe fruntea bătrânului.
— Dacă e să stăm aici pentru o vreme, n-ar fi bună o ceaşcă?
Bărbatul îl studie pe Mikael cu privirea.
— Da, da, bineînţeles. Haide, putem discuta în bucătărie.
Mikael îl urmă. Trecu pe lângă o mulţime de fotografii de familie aşezate pe masă şi pe dulap. Pozele îi aminteau de baricadele ridicate pe plaje în ziua debarcării din Normandia, ca o protecţie inutilă contra atacurilor din exterior.
