— Bineînţeles că era, draga mea. De ce nu te-aş crede?
Aurora nu răspunse. Nu ştia ce să spună. Cum să-i explice că era posibil să fi fost Isus? Sau Sfântul Duh. În orice caz, cineva care nu putea fi văzut de oricine.
— O să mai apară dacă e ceva important, zise mami, întorcându-se în bucătărie.
Aurora rămase în hol. Izul acela dulceag continua să persiste.
316
35
— Spune-mi, tu ai viaţă personală?
Arnold Folkestad îşi ridică privirea din hârtii. Îl văzu pe bărbatul înalt sprijinindu-se de cadrul uşii şi zâmbi.
— Nu, nici eu nu am, Harry.
— E trecut de ora 21:00 şi tu eşti încă aici.
Arnold chicoti şi îşi adună hârtiile în teanc.
— Oricum, voiam să plec acasă. Tu de-abia ai venit, cât ai de gând să
stai?
Harry făcu un pas mare până la scaunul rotativ şi se aşeză.
— Nu prea mult. Şi eu am o femeie cu care pot să fiu în weekenduri.
— Ah, da? Eu am o fostă nevastă pe care o pot evita în weekenduri.
— Da? Nu ştiam asta.
— Mă rog, o fostă colocatară.
— Nişte cafea? Ce s-a întâmplat?
— Am rămas fără cafea. Unul dintre noi a avut groaznica idee de a crede că următorul pas în relaţie era cererea în căsătorie. De acolo lucrurile au luat-o razna. Am anulat nunta după ce fuseseră trimise toate invitaţiile, aşa că ea a plecat. Mi-a zis că nu poate trăi cu aşa ceva. A fost cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat vreodată, Harry.
— Mhm.
Arnold se ridică şi îşi luă haina din cuier.
— Lucrurile merg lent în Boiler Room?
— Păi, azi am regresat. Valentin Gjertsen…
— Da?
— Credem că el e Omul Fierăstrău. Dar nu e el cel care i-a ucis pe ofiţerii de poliţie.
— Eşti sigur?
— Cel puţin, nu de unul singur.
— Ar putea fi mai mulţi?
— E sugestia lui Katrine. Dar cert e că în 98,6% din crimele cu motivaţie sexuală există un singur făptaş.
— Şi…
— Şi ea n-a vrut să cedeze. A subliniat că după toate probabilităţile, în
317
omorârea fetei din Tryvann au fost implicaţi doi bărbaţi.
— Ăla e locul unde s-a găsit acel cadavru împrăştiat pe mai mulţi kilometri?
— Da. Crede că e posibil ca Valentin să fi lucrat cu cineva, ca să inducă
poliţia în eroare.
— Ucid pe rând şi, ca atare, îşi asigură reciproc alibiuri?
— Da. De fapt, s-a mai văzut aşa ceva. Doi foşti condamnaţi, criminali violenţi, din Michigan, s-au întâlnit cândva prin anii 1960. Făceau ca omorurile lor să pară nişte crime în serie clasice prin stabilirea unui tipar pe care îl urmau. Crimele erau copiate după cele pe care le comiseseră
amândoi anterior. Fiecare avea câte o înclinaţie bolnăvicioasă şi aşa au sfârşit prin a atrage atenţia FBI. Numai că, atunci când primul, apoi cel de-al doilea au dovedit că au alibiuri beton pentru mai multe crime, au fost, destul de firesc, eliminaţi de pe lista suspecţilor.
