Cantina de la sediul central al poliţiei se găsea la ultimul etaj şi oferea o privelişte către Ekeberg, către fiord şi noul cartier care se ridica în Bjørvika. Căută mai întâi vechile repere citadine. De câte ori nu stătuse acolo în pauza de prânz, încercând să analizeze cazurile din alte unghiuri, cu alţi ochi, din perspective noi şi diferite, în vreme ce nevoia de ţigară şi alcool îl sfâşia pe dinăuntru şi el îşi spunea că nu avea voie să iasă pe terasă la o ţigară până nu descoperea cel puţin o ipoteză testabilă?
Avea nevoie cumplită de aşa ceva.
De o ipoteză. Una care să nu fie doar rodul imaginaţiei, ci ancorată în ceva ce putea fi testat, putea avea răspuns.
Îşi ridică ceaşca cu cafea. O puse iar jos. Fără alte înghiţituri până ce creierul lui nu găsea ceva. Un motiv. Se dădeau de atâta vreme cu capul de pereţi, că poate era momentul să pornească de altundeva. De undeva unde exista lumină.
Se auzi un scaun scârţâind. Harry îşi ridică privirea. Bjørn Holm. Îşi lăsă
cafeaua pe masă fără să o verse, îşi scoase căciula rasta şi îşi ciufuli părul roşcat. Harry îl urmări absent. Oare făcea gestul ăla ca să-şi aerisească
ţeasta, ori ca să evite aspectul păr-lipit-de-scalp de care se temeau cei din generaţia lui, dar pe care Oleg părea să îl aprobe? Bretonul lipit de fruntea transpirată, deasupra unei perechi de ochelari cu rame din baga. Tocilarul instruit, gamerul înrăit, citadinul infatuat care îmbrăţişa imaginea de ratat, rolul de fals outsider. Oare aşa arăta omul pe care îl căutau? Sau era un mocofan de la ţară în marele oraş, cu blugi bleu, pantofi comozi, o tunsoare la cel mai ieftin frizer, genul care curăţa scările când îi venea rândul, politicos şi săritor şi despre care nimeni n-avea ceva rău de zis?
Ipoteze netestabile. Nicio gură de cafea.
— Ei bine? rosti Bjørn, luând o gură imensă de cafea.
— Ei bine… răspunse Harry.
Nu-l întrebase niciodată pe Bjørn de ce unui băiat de la ţară i-ar fi plăcut să meargă peste tot purtând o căciulă rasta şi nu o pălărie Stetson.
— Cred că ar trebui să ne uităm mai îndeaproape la René Kalsnes. Şi să
uităm de motive, să analizăm doar informaţiile criminalistice. Avem glonţul cu care a fost ucis. Nouă milimetri. Cel mai comun calibru din lume. Cine l-ar folosi?
327
— Toată lumea. Absolut toată lumea. Chiar şi noi.
— Mhm. Ştiai că pe timp de pace poliţiştii sunt responsabili de 4% din crimele comise în întreaga lume? În lumea a treia, procentul creşte la 9%.
Iar asta ne transformă în cel mai letal grup profesional din lume.
— Uau, făcu Bjørn.
— Glumeşte, interveni Katrine, trăgându-şi un scaun şi punând o cană
mare cu ceai fierbinte pe masa din faţa ei. Când folosesc statistici, oamenii le inventează după inspiraţia de moment în 72% din cazuri.
Harry izbucni în râs.
— E amuzant? se miră Bjørn.
— E o glumă, zise Harry.
— Cum adică?
— Întreab-o pe ea.
Bjørn se uită la Katrine, care zâmbea în timp ce amesteca în ceai.
— Nu pricep! răbufni Bjørn, uitându-se urât la Harry.
— Demonstrează ideea. A inventat singură cei 72%, nu?
Bjørn clătină din cap, descumpănit.
— E ca un paradox, reluă Harry. Ca grecul ăla care a spus că toţi grecii mint.
— Dar asta nu înseamnă că nu e adevărat, interveni Katrine. Mă refer la cei 72%. Deci tu crezi că ucigaşul e poliţist, Harry?
— N-am spus aşa ceva, replică el, zâmbind şi ducându-şi palmele la ceafă. Am spus doar…
Se opri brusc. Simţi că i se ridică părul pe ceafă. Firele lui credincioase de păr de pe ceafă. Ipoteza. Se uită în ceaşca de cafea. Acum chiar că avea chef de o înghiţitură.
— Poliţie, repetă el, ridicându-şi privirea şi văzându-i pe ceilalţi doi cum se holbează la el. René Kalsnes a fost omorât de un poliţist.
— Cum? sări Katrine.
— Iată ipoteza noastră. Glonţul era de nouă milimetri, poate din pistolul Heckler & Koch din dotare. Un baston de poliţist a fost găsit nu departe de locul crimei. De asemenea, este singura dintre crimele iniţiale care are o legătură comună cu fiecare dintre crimele comise împotriva poliţiştilor. Feţele lor au fost zdrobite. Cele mai multe crime iniţiale au avut motivaţie sexuală, dar asta a fost o crimă din răzbunare. De ce urăsc oamenii?
328
— Acum ai revenit la motive, Harry, protestă Bjørn.
— Repede, de ce?
— Gelozie, răspunse Katrine. Răzbunare pentru că a fost umilit, respins, luat peste picior, ridiculizat, că i s-a furat nevasta, copilul, fratele, sora, că i s-au luat perspectivele de viitor, că i s-a luat stima de sine…
