— Dacă Valentin nu a murit, atunci unde e?
Rânjetul se lăţi. Individul îşi trase pătura peste genunchi.
— Spune-mi, te rog, dacă îmi irosesc timpul aici, Rico, spuse Katrine oftând. Am stat atât de multă vreme în spitale de psihiatrie, încât am ajuns să fiu plictisită de nebuni. În regulă?
— Doar nu crezi că îţi voi da informaţia asta pe gratis, nu, doamnă
ofiţer?
— Gradul meu este de detectiv special. Care-i preţul? Reducerea sentinţei?
— Ies săptămâna viitoare. Vreau 50.000 de coroane.
Katrine izbucni într-un hohot intens de râs. Cât era ea în stare de tare.
Văzu furia strecurându-se în privirea lui.
— Aşadar nu pot face nimic pentru tine, rosti ea, ridicându-se de pe scaun.
— 30.000, zise el. Sunt lefter şi când ies vreau să-mi iau bilet de avion
100
ca să plec departe de aici.
Katrine clătină din cap.
— Plătim informatorii doar când au informaţii care aruncă o lumină
nouă asupra cazului. Asupra unui caz mare.
— Şi dacă ăsta e unul mare?
— Atunci va trebui să discut cu şeful meu în privinţa asta. Dar eu credeam că vrei să-mi spui mie ceva. Nu mă aflu aici ca să negociez un lucru de care nu dispun.
Katrine se duse la uşă şi ridică mâna ca să ciocăne în ea.
— Aşteaptă, rosti Ţeastă Roşie.
Vocea i se subţiase. Îşi trăsese pătura până la bărbie.
— Îţi pot spune ceva…
— N-am nimic pentru tine, după cum am mai spus.
Katrine ciocăni în uşă.
— Ştii ce e ăsta?
Individul ridică un instrument de culoarea cuprului care o făcu pe Katrine să se înfioare. Pentru o fracţiune de secundă crezu că era o armă, însă imediat văzu că era un instrument improvizat de tatuare, cu un cui la capăt.
— Aici, în pârnaia asta, eu sunt meşterul care face tatuaje. Şi încă unul al naibii de bun. Ai idee cum au identificat cadavrul găsit aici ca fiind al lui Valentin?
Katrine se uită iar lung la el. La ochii mici, plini de ură. La buzele subţiri şi umede. La pielea roşie care lucea pe sub părul rar. La tatuaj. Faţa de diavol.
— Tot n-am nimic pentru tine, Rico.
— Ai putea…
Individul se strâmbă.
— Da?
— Dacă ţi-ai deschide nasturii de la bluză ca să văd…
Katrine privi nevenindu-i să-şi creadă urechilor.
— Te referi la… ăştia?
În vreme ce îşi punea mâinile pe sub sâni, aproape că simţea căldură
radiind dinspre individul de pe pat.
Auzi cheia răsucindu-se în broască pe dinafară.
— Domnule ofiţer, rosti ea cu voce tare, fără a-şi dezlipi privirea de
101
