— Pleci tu prima?

Zâmbi când ea îl plesni uşor peste cap. Auzi sunetul pantofilor ei în drum spre uşă.

— S-ar putea ca miercurea viitoare să fie o problemă, îl anunţă. Şedinţa consiliului s-a mutat.

— Foarte bine, rosti el, constatând că aşa şi era, foarte bine.

În fine, era mai mult de atât, se simţea uşurat. Da, era uşurat.

Ea se opri la uşă. Ascultă ca de obicei zgomote din hol, ca să se asigure că totul era în ordine.

— Mă iubeşti?

4 Cântec tradiţional eschimos, asemănător celui al amerindienilor, bazat pe fenomenele din natură.

 119 

El deschise gura. Se văzu în oglindă. Văzu gaura neagră din mijlocul feţei, din care nu ieşea niciun sunet. Auzi chicotitul ei înfundat.

— Glumesc. Te-am înspăimântat? Zece minute.

Uşa se deschise şi apoi se închise uşor în urma ei.

Cine pleca ultimul aştepta zece minute înainte de a părăsi camera.

Mikael nu mai ţinea minte a cui fusese ideea. Atunci probabil că avuseseră

senzaţia că pericolul de a da peste un reporter curios sau vreun cunoscut la recepţie era mare, însă aşa ceva nu se întâmplase.

Mikael îşi scoase pieptănul şi îşi aranjă părul puţin prea lung. Vârfurile erau încă ude de la duş. Isabelle nu făcea niciodată duş după partidele lor de sex; spunea că îi plăcea să păstreze mirosul lui întreaga zi. Se uită la ceas. Totul mersese bine în acea zi, nu se mai gândise la Gusto şi chiar prelungise actul sexual. Atât de mult, încât, dacă aştepta cele zece minute, avea să întârzie la întâlnirea cu preşedintele Consiliului Local.

Ulla Bellman se uită la ceas. Era un model Movado 1947, un cadou de aniversare de la Mikael. Trecuseră douăzeci de minute peste ora fixată. Se lăsă pe spate în fotoliu şi inspectă cu privirea holul, întrebându-se dacă

avea să-l recunoască. Ei doi nu se întâlniseră decât de două ori. O dată

când el ţinuse uşa deschisă pentru ea, când mergeau să-l vadă pe Mikael la secţia de poliţie Stovner şi el se prezentase. Un nordic fermecător şi zâmbitor. A doua oară, la o petrecere de Crăciun la Stovner, unde dansaseră şi el o trăsese mai aproape decât s-ar fi cuvenit. Nu o deranjase, era un flirt nevinovat, o recunoaştere a existenţei ei pe care era fericită să o accepte; oricum, Mikael era undeva în încăpere, iar celelalte femei dansau şi ele cu bărbaţi care nu le erau soţi. O mai urmărea şi altcineva cu privirea în afară de Mikael. Omul stătuse pe ringul de dans cu o băutură în mână. Truls Berntsen. Apoi Ulla îl întrebase pe Truls dacă vrea să danseze, însă el zâmbise şi refuzase, nu era vreun dansator.

Runar. Ăsta era numele lui, şi-l amintise acum. Nu mai auzise nimic despre el şi nu-l mai văzuse. Până ce sunase şi întrebase dacă se puteau întâlni acolo. La început îl refuzase, spunându-i că n-avea timp, însă el insistase că avea ceva important să-i spună. Vocea îi era curios de distorsionată, nu ţinea minte să-l fi auzit vorbind aşa, însă poate era din cauza combinaţiei dintre vechiul lui dialect din Nordland şi norvegiana de

 120 

Østland. Li se întâmpla adesea celor veniţi din provincii îndepărtate, după

ce trăiau o vreme în Oslo.

Aşa că acceptase, o cafea era în regulă, oricum ieşea în oraş în acea dimineaţă. Nu era adevărat. La fel ca răspunsul pe care i-l dăduse lui Mikael când o întrebase unde se duce şi îi zisese că are o întâlnire cu o prietenă. Nu voise să mintă, însă întrebarea o luase pe nepregătite, iar acum îşi dădea seama că ar fi trebuit să-i spună lui Mikael că urma să bea o cafea cu un fost coleg de-ai lui. De ce n-o făcuse? Oare pentru că bănuia că urma să afle ceva despre Mikael? Deja regreta că se afla acolo. Se uită

din nou la ceas.

Observase că recepţionerul se uitase la ea de câteva ori. Ulla îşi scosese haina. Purta un pulover şi pantaloni, care îi subliniau silueta zveltă. Nu mergea prea des în centrul oraşului, aşa că petrecuse ceva mai multă

vreme cu machiajul şi aranjatul părului ei lung şi blond, care îi făcea mereu pe băieţii din Manglerud să treacă pe lângă ea doar ca să vadă dacă

faţa corespundea promisiunilor spatelui. Iar pe chipurile lor citea mereu confirmarea. Tatăl lui Mikael îi spusese odată că arăta ca una dintre păpuşile atrăgătoare din The Mamas & The Papas, numai că ea nu ştiuse la ce se referă şi nici nu încercase să afle.

Aruncă o privire spre uşa culisantă. Tot mai mulţi oameni intrau, dar nu şi persoana cu privire fugară pe care o aştepta ea.

Auzi un zgomot înfundat dinspre lift, din care ieşi o femeie înaltă, într-o haină de blană. Ullei îi trecu prin minte că, dacă vreun ziarist ar fi întrebat-o dacă blana era autentică, ea probabil ar fi negat. Politicienii socialişti preferau să le spună votanţilor ce doreau să audă. Isabelle Skøyen.

Consilierul orăşenesc pentru asistenţă socială. Fusese la ei la petrecerea de după numirea lui Mikael. De fapt, fusese o petrecere de inaugurare a casei, însă în loc de prieteni Mikael invitase oameni importanţi pentru cariera lui. Sau cariera lor, cum îi spunea el. Truls Berntsen fusese unul dintre puţinii invitaţi pe care Ulla îi cunoştea, iar el nu era exact genul cu care să discuţi o seară întreagă. Nu că ea ar fi avut timp; fusese o gazdă

extrem de ocupată.

Isabelle Skøyen îi aruncă o privire şi dădu să meargă mai departe, însă

Ulla-i observase deja ezitarea, însemna că o recunoscuse şi se confrunta cu alegerea dintre a pretinde că nu o văzuse şi a se simţi obligată să

schimbe câteva cuvinte cu ea. Şi prefera să evite a doua opţiune. Ulla se

 121 

simţea adesea exact la fel. De exemplu, cu Truls. Într-un fel, îl plăcea: crescuseră împreună şi era amabil şi loial. Şi totuşi… Spera ca Isabelle să

aleagă prima opţiune, astfel ca situaţia să fie mai uşoară pentru amândouă. Şi spre uşurarea ei, văzu că Isabelle se îndrepta spre uşa glisantă. Numai că imediat se răzgândi, se răsuci pe călcâie şi îşi arătă

zâmbetul larg şi ochii strălucitori. Navigă spre Ulla, căci, da, mergea de parcă naviga. Isabelle Skøyen îi amintea Ullei de silueta dramatică a unei corăbii supradimensionate care se năpustea spre ea.

— Ulla! strigă Isabelle de la câţiva metri depărtare, ca la reîntâlnirea dintre două vechi prietene.

Ulla se ridică, deja stânjenită că trebuia să răspundă la întrebarea următoare, inevitabilă: ce cauţi aici?

— Mă bucur să te revăd, draga mea! Ce petrecere intimă minunată a fost!

Isabelle Skøyen pusese o mână pe umărul Ullei şi întinsese obrazul de o asemenea manieră, încât Ulla se văzu nevoită să îl apropie pe al său.

Petrecere intimă? Fuseseră 32 de invitaţi.

— Îmi pare rău că a trebuit să plec aşa de repede.

Ulla ţinea minte că Isabelle fusese un pic abţiguită. Cât ea servea oaspeţii, atractiva consilieră şi Mikael ieşiseră pe terasă pentru o vreme.

Câteva clipe, Ulla resimţise chiar un soi de gelozie.

— Nu contează. Am fost onoraţi că ai putut veni. Isabelle.

Ulla spera ca zâmbetul ei să nu-i fie perceput la fel de rigid precum îl simţea.