Nefiresc era sunetul care nu se mai auzea.
Piuitul monitorului cardiac.
Anton se luptă să se ridice. Se duse împleticindu-se până la uşă şi dădu buzna în salon. Încercă să se descotorosească de ameţeală. Se uită la ecranul verde şi pâlpâitor al aparatului. La linia continuă şi plată care îl străbătea de la un capăt la celălalt.
Fugi către pat. Se uită la faţa palidă care zăcea acolo.
Auzi paşi care se apropiau în fugă pe coridor. Probabil că sunase alarma în camera de gardă atunci când aparatul încetase să mai înregistreze bătăile inimii. Anton îşi puse instinctiv palma pe fruntea bărbatului. Caldă. Însă Anton văzuse destule cadavre ca să nu mai aibă
nicio îndoială. Pacientul murise.
2 „Gamlem” înseamnă şi femeie în vârstă.
105
Partea a treia
106
11
Funeraliile pacientului au fost o treabă scurtă, eficientă, cu un rezultat extrem de banal. Preotul nici măcar nu a încercat să sugereze că bărbatul fusese mult iubit, dusese o viaţă exemplară sau era eligibil pentru rai. Ca atare, a trecut direct la Isus care, susţinea el, îi iertase pe toţi păcătoşii.
Nu existau suficient de mulţi voluntari ca să ducă sicriul, aşa că acesta rămase în faţa altarului, în vreme ce congregaţia ieşi afară, în zăpada din faţa bisericii Vestre Aker. Cei mai mulţi participanţi erau ofiţeri de poliţie –
patru mai exact – care se urcară în aceeaşi maşină şi se duseră la cafeneaua Kafé Justisen, care tocmai se deschisese şi unde erau aşteptaţi de un psiholog. Oamenii bătură din picioare ca să se descotorosească de zăpada de pe încălţări, apoi comandară o bere şi patru sticle cu apă, care nu era mai curată sau mai gustoasă decât apa care curgea la robinetele din Oslo. Îl blestemară pe mort, cum cerea datina, şi băură în amintirea lui.
— Moartea lui a fost prematură, zise şeful Serviciului de Investigaţii Criminale, Gunnar Hagen.
— Doar puţin, rosti şefa Krimteknisk, Beate Lønn.
— Să ardă mult, adăugă Bjørn Holm, ofiţerul criminalist cu părul roşu, care purta o jachetă cu franjuri.
— Ca psiholog, vă pun diagnosticul că sunteţi complet detaşaţi de emoţiile voastre, zise Ståle Aune, ridicându-şi paharul cu bere.
— Mulţumim, domnule doctor, dar diagnosticul este poliţie, replică
Hagen.
— Autopsia, interveni Katrine. Nu sunt sigură că am înţeles-o.
— A murit de infarct cerebral, zise Beate. Atac cerebral. Se mai întâmplă.
— Dar ieşise din comă, replică Bjørn Holm.
— Ne poate afecta oricând pe oricare dintre noi, îi răspunse Beate, cu voce plată.
— Mersi, zise Hagen zâmbind. Acum, că am terminat cu mortul, sugerez să mergem mai departe.
— Capacitatea de a trece rapid peste traume indică un nivel scăzut de inteligenţă. Mi-am zis că trebuie să menţionez asta.
107
Aune sorbi din berea lui. Hagen se uită la psiholog câteva secunde înainte de a continua:
— Cred că ar fi bine să ne adunăm aici şi nu la sediul central.
— Perfect. Dar de ce ne aflăm, de fapt, aici? întrebă Bjørn Holm.
— Ca să discutăm despre omorârea poliţiştilor. Katrine?
Katrine Bratt dădu din cap. Îşi drese glasul.
— Un scurt rezumat ca să fie la curent şi Aune, zise ea. Au fost omorâţi doi ofiţeri de poliţie. Amândoi în locurile unor crime nerezolvate. Amândoi implicaţi în anchetele legate de acele crime. În ce priveşte omorârea poliţiştilor, deocamdată nu dispunem de indicii, suspecţi sau idei legate de motivaţii. În ce priveşte crimele iniţiale, presupunem că motivaţia a fost de natură sexuală. Au existat unele indicii, dar niciunul nu a dus la un suspect anume. Mai exact, am adus câţiva suspecţi la interogatoriu, dar aceştia au fost eliminaţi de pe listă, fie pentru că aveau alibi, fie pentru că
nu se încadrau în profil. Acum, însă, unuia dintre ei i s-a reconfirmat eligibilitatea ca suspect…
Katrine scoase ceva din geantă şi puse obiectul pe masă, ca să poată fi văzut de toată lumea. Era fotografia unui bărbat cu pieptul dezgolit. Data şi numărul de pe poză arătau că era o fotografie făcută de poliţie.
— Ăsta e Valentin Gjertsen. Cazuri de natură sexuală. Bărbaţi, femei şi copii. Prima acuzaţie a venit când avea 16 ani şi se referea la o fetiţă de nouă ani pe care el a atras-o într-o barcă cu vâsle. Anul următor, vecina lui l-a acuzat că a încercat să o violeze în spălătorie.
— Şi ce îl leagă de Maridalen şi Tryvann? întrebă Bjørn Holm.
— Deocamdată, doar faptul că profilul se potriveşte şi faptul că femeia care i-a oferit un alibi la datele crimelor tocmai ne-a spus că a minţit. A făcut ceea ce el i-a ordonat să facă.
