era adevărat, ar fi însemnat o premieră.
— Deoarece au ceva de câştigat din asta, răspunse o voce de băiat.
Lectorul dădu aprobator din cap.
— Aşa s-ar crede, nu? Dar crima comisă în scop de profit nu e atât de obişnuită, Vetle.
O nouă voce lătrătoare, cu accent de Sunnmøre:
— Pentru că urăsc pe cineva?
— Elling sugerează crimele pasionale, zise bărbatul. Gelozie.
Respingere. Răzbunare. Da, categoric. Altceva?
— Sunt săriţi de pe fix.
Sugestia venise de la un băiat înalt şi cocoşat.
— Termenul nu e „sărit de pe fix”, Robert.
Aceeaşi fată, din nou. Katrine zărea doar o coadă blondă pe spătarul unui scaun din primul rând.
— Termenul corect e…
— E-n regulă. Ştim cu toţii la ce se referă, Silje.
Lectorul se aşezase la loc la catedră, îşi întinsese picioarele lungi şi îşi încrucişase braţele peste emblema Glasvegas de pe tricou.
— Personal, cred că „sărit de pe fix” e un termen excelent. Dar nu constituie un motiv foarte obişnuit pentru crimă. Există, evident, oameni care consideră că o crimă în sine este o dovadă de nebunie, dar cele mai multe crime sunt raţionale. Aşa cum e raţional să cauţi beneficii materiale şi e raţional să cauţi uşurare emoţională. Criminalul poate considera că
omorul va micşora durerea care vine din ură, teamă, gelozie, umilire.
— Dar dacă o crimă este raţională… Ne puteţi spune câţi criminali satisfăcuţi aţi cunoscut?
Primul băiat, din nou. Şmecherul clasei, îşi zise Katrine.
— Foarte puţini, răspunse cel de la catedră. Dar faptul că o crimă este resimţită ca o dezamăgire nu înseamnă că nu este o acţiune raţională, câtă vreme criminalul crede că prin asta se va simţi uşurat. Însă
răzbunarea este, de regulă, mai dulce în închipuire; furia unei crime motivate de gelozie este urmată de regrete, clipa de satisfacţie maximă
construită cu atâta grijă de un criminal în serie devine invariabil opusul orgasmului, aşa că el trebuie să încerce din nou. Pe scurt…
Bărbatul se ridică şi se întoarse la tablă.
— Din perspectiva crimei în sine, există un oarecare adevăr în afirmaţia
150
că un omor nu merită. Pentru data viitoare, vreau să vă gândiţi la un motiv care v-ar putea îndemna la comiterea unei crime. Nu am nevoie de chestii corecte din punct de vedere politic. Vreau să vă analizaţi cele mai întunecate colţuri ale sufletelor. Mă rog, şi ceva apropiat de asta merge.
Iar după aia, vreau să citiţi teza lui Aune despre personalitatea unui criminal şi întocmirea de profiluri. Bine? Şi, da, o să pun întrebări. Aşa că
temeţi-vă şi fiţi pregătiţi. Acum, ştergeţi-o!
Vacarmul se instală când toţi se ridicară de pe scaune.
Katrine rămase pe loc, uitându-se la studenţii care treceau pe lângă ea.
În cele din urmă, în amfiteatru rămaseră doar trei oameni. Ea, bărbatul care ştergea tabla şi blonda cu părul strâns în coadă de cal care stătea chiar în spatele lui, cu picioarele lipite unul de altul şi cu caietul de notiţe sub braţ. Katrine vedea că era o fată zveltă. Şi că vocea ei suna altfel acum decât sunase la curs.
— Credeţi că asasinul în serie pe care l-aţi prins în Australia a simţit satisfacţie după ce le-a ucis pe femeile alea?
Voce afectată de fetiţă. Ca o tânără care caută să intre în graţiile tatălui.
— Silje…
— Vreau să spun că le-a violat. Iar asta trebuie să-l fi făcut să se simtă
bine.
— Citeşte teza şi revenim la această chestiune la cursul următor, bine?
— Bine.
Cu toate astea, fata rămase pe loc. Clătinându-se înainte şi înapoi pe călcâie. Ca şi cum s-ar ridica pe vârfuri, îşi zise Katrine. Întinzându-se spre el. În timp ce bărbatul îşi înghesuia hârtiile într-o servietă din piele, fără să
se uite la ea. Fata se răsuci pe călcâie şi urcă treptele către ieşire. Încetini când o zări pe Katrine şi o privi lung, apoi mări pasul şi dispăru.
