Mânerul frânei de mână i-a intrat prin gură şi i-a ieşit prin ceafă. Însă
probabil că a fost bătut cât trăia, deoarece avea faţa plină de vânătăi.
— E posibil să se fi aruncat el însuşi de pe coamă? întrebă Katrine.
— Poate că da. Însă mâinile îi erau prinse de volan cu cabluri. Nu au fost găsite urme de frânare, iar maşina s-a izbit de stânci aproape de creastă, aşa că nu putea avea viteză mare. Probabil doar s-a rostogolit.
143
— Frâna de mână în gură? rosti Beate, încruntându-se. Cum s-a întâmplat aşa ceva?
— Mâinile îi erau legate şi maşina înainta către marginea prăpastiei, zise Katrine. Probabil că a încercat să o tragă cu gura.
— Poate. Oricum, avem un poliţist care a fost ucis la locul unei crime vechi.
— O crimă care n-a fost niciodată rezolvată, interveni Bjørn Holm.
— Da, dar există diferenţe importante între acea crimă şi omorârea fetelor din Maridalen şi Tryvann, zise Beate, fluturând raportul pe care îl tipăriseră în mare viteză înainte de a părăsi biroul lor din subsol. René Kalsnes era bărbat şi nu au existat indicii de abuz sexual.
— Există o diferenţă şi mai importantă, zise Katrine.
— Da?
Katrine bătu uşor iPadul.
— Tocmai am verificat cazierele judiciare şi listele cu deţinuţi când veneam încoace. Valentin Gjertsen ispăşea o condamnare de scurtă
durată în Ila când a fost omorât René Kalsnes.
— La dracu’!
Fusese Holm.
— Calm, calm, rosti Beate. Asta nu exclude varianta ca Valentin să-l fi omorât pe Anton Mittet. Poate că nu a respectat tiparul, dar în spatele crimei e acelaşi nebun. Nu-i aşa, Ståle?
Cei trei se întoarseră spre Ståle Aune, care fusese neobişnuit de tăcut.
Katrine observă că era şi neobişnuit de palid. Se sprijinea de portiera maşinii, iar pieptul i se ridica şi cobora cu putere.
— Ståle? repetă Beate.
— Scuze, frâna de mână… zise el, cu o grimasă.
— O să te obişnuieşti cu chestiile astea, zise Beate, încercând să-şi ascundă nerăbdarea. Este ucigaşul nostru de poliţişti sau nu?
Ståle Aune se îndreptă de spate.
— Ucigaşii în serie pot devia de la tiparele lor, dacă asta mă întrebi. Dar nu cred că asta e o copie care continuă de unde a rămas… ucigaşul de poliţişti. Aşa cum ar fi spus Harry, un ucigaş în serie este o balenă albă.
Aşadar, un ucigaş în serie de poliţişti este o balenă albă cu buline roz. Nu sunt doi la fel.
— Deci suntem de acord că e acelaşi criminal, declară Beate. Însă
144
sentinţa cu închisoarea trage preşul de sub teoria că Valentin îşi vizitează
vechii inamici şi repetă crimele.
— Cu toate astea, interveni Bjørn, asta e singura crimă unde crima însăşi este o copie. Loviturile din zona feţei, maşina căzută în râu. Chestia asta poate avea o semnificaţie.
— Ståle?
— Ar putea să însemne că el simte că devine mai experimentat, că
perfecţionează crimele în copii şlefuite ale celor vechi.
— Fii serios, zise Katrine. Îl faci să pară un artist.
— Zău? se miră Ståle, aruncându-i o privire întrebătoare lui Katrine.
— Lønn!
Se întoarseră cu toţii. Din vârful dealului cobora un bărbat îmbrăcat cu o cămaşă hawaiiană care flutura, cu o burtă care tresălta şi cu pletele dansând în aer. Viteza relativ mare cu care cobora părea datorată mai degrabă pantei abrupte decât vreunui efort fizic.
— Haideţi să plecăm, zise Beate.
Se urcară în maşină şi Bjørn încerca pentru a treia oară să pornească
