Se trezi zâmbind ca o şcolăriţă care tocmai dăduse profesorului răspunsul corect şi se înroşi când Harry râse.

— Tot mai cald. Numai că, din pricina interzicerii orelor suplimentare, îmi imaginez că Mittet ar fi fost surprins să fie convocat în toiul nopţii, şi nu în timpul programului.

— Mă dau bătută.

— Da? Ce fel de apel de la un coleg te-ar face să pleci oriunde în toiul nopţii?

Beate se plesni cu palma peste frunte.

— Bineînţeles! Ce idioţi am fost!

 168 

18

— Ce vrei să spui? întrebă Katrine, tremurând în bătaia vântului rece, în vreme ce stăteau pe treptele casei galbene de pe Bergslia. Că îşi sună

victimele şi le spune că ucigaşul de poliţişti a lovit din nou?

— E simplu şi strălucitor, răspunse Beate, asigurându-se că se potriveşte cheia, răsucind-o şi deschizând uşa. Primesc un telefon de la cineva care pretinde că e detectiv. Individul le spune că are nevoie de ei imediat la locul crimei deoarece ei ştiu totul despre crima precedentă şi are nevoie de informaţii, ca să vadă dacă poate evalua corect, cât probele sunt încă proaspete.

Beate intră prima. Ştia drumul, bineînţeles. Ofiţerii criminalişti nu uitau niciodată o scenă a unei crime. Se opri în living. Razele soarelui pătrundeau prin fereastră şi formau dreptunghiuri strâmbe pe podeaua din lemn, decolorată uniform de timp. Probabil că încăperea fusese slab mobilată ani în şir. Probabil că familia luase tot mobilierul de acolo după

crimă.

— Interesant, ucigaşul foloseşte isteria creată de el însuşi ca momeală, zise Ståle Aune, care se dusese lângă o fereastră cu deschidere spre pădurea dintre casă şi ceea ce el presupunea că era şcoala Berg.

— Dacă eu aş primi un astfel de apel, l-aş considera foarte plauzibil, zise Katrine.

— Şi de asta se duc acolo neînarmaţi, reluă Beate. Cred că pericolul a trecut. Că poliţiştii au securizat deja zona, aşa că au timp să-şi umple şi rezervorul cu benzină pe drum.

— Dar, interveni Bjørn, cu gura plină cu caviar şi pâine crocantă Wasa, de unde ştie criminalul că victima nu-şi va suna un coleg ca să afle că nu e nicio crimă raportată?

— E de presupus că ucigaşul le spune să nu discute cu nimeni înainte, zise Beate, privind dezaprobator firimiturile căzute din gura lui Holm.

— La fel de plauzibil, rosti Katrine. Ofiţerii de poliţie cu experienţă nu se lasă opriţi de aşa ceva. Ştiu că e important să păstreze tăcerea asupra unei astfel de crime cât se poate de mult.

— De ce e important? întrebă Ståle Aune.

— Ucigaşul ar putea lăsa garda jos când crede că nu a fost descoperit

 169 

cadavrul, zise Bjørn, înfigându-şi dinţii într-o altă felie de Wasa.

— Şi Harry a dedus toate astea pur şi simplu? După ce a citit ziarele?

întrebă Katrine.

— Altfel n-ar mai fi Harry, replică Beate, auzind cum trece tramvaiul prin faţa casei.

De la fereastră putea vedea acoperişul stadionului Ullevål. Geamurile erau prea subţiri ca să atenueze total zumzetul traficului de pe inelul numărul trei al oraşului. Beate îşi aminti cât fusese de frig atunci şi cum îngheţaseră în combinezoanele lor albe. Atunci se gândise că era imposibil să te afli în acea încăpere fără să te apuce tremuratul. Poate că de aceea locul era pustiu de atâta vreme. Potenţialii chiriaşi sau cumpărători încă

mai simţeau răceala generată de poveştile şi zvonurile care circulaseră

atunci.

— Destul de corect, zise Bjørn. Şi-a dat seama cum criminalul atrage victima. Dar noi ştiam deja că aceasta se duce acolo de bunăvoie, din proprie voinţă. Aşa că nu e cine ştie ce progres în anchetă, nu?

Beate se duse la a doua fereastră şi cercetă cu privirea zona. Era uşor să ascunzi o unitate Delta în pădure, în gaura din sol de lângă şinele de metrou şi poate în casele învecinate din ambele părţi. Pe scurt, casa era uşor de înconjurat.

— El vine mereu cu idei atât de simple, încât te scarpini în creştet întrebându-te de ce nu te-ai gândit tu la ele, zise ea. Firimiturile.

— Poftim? făcu Bjørn.

— Firimiturile de la Wasa.

Bjørn se uită în jos, apoi la Beate, după care rupse o foaie din carneţelul lui, se ghemui şi strânse firimiturile pe făraşul improvizat.

Beate îşi ridică ochii şi întâlni privirea întrebătoare a lui Katrine.

— Ştiu ce gândeşti. De ce atâta deranj? Asta nu e scena unei crime.

Numai că e. Fiecare loc unde a fost comisă o crimă nerezolvată este şi rămâne o scenă a crimei, având potenţialul de a dezvălui probe noi.

— Contezi pe găsirea de indicii legate de Omul Fierăstrău aici? întrebă

Ståle.

— Nu, răspunse Beate, cercetând podeaua cu privirea. Probabil că totul a fost înlocuit. Era atât de mult sânge, se impregnase atât de adânc în lemn, încât n-ar fi avut rost să fie curăţat.

Ståle se uită la ceas.

 170 

— Am un pacient în curând la consultaţie, poate ar fi bine să ne spui care e sugestia lui Harry?

— N-am informat niciodată presa, zise Beate, dar când am găsit cadavrul în această încăpere, a trebuit mai întâi să estimăm dacă era cu adevărat un cadavru uman.

— Oooh, interveni Ståle, oare chiar vrem să auzim mai multe?

— Da, răspunse ferm Katrine.

— Cadavrul a fost tăiat în bucăţi atât de mici, încât la prima vedere nu puteau fi deosebite unele de altele. Criminalul a pus sânii pe un raft al vitrinei de sticlă de acolo. Singura probă găsită de noi a fost o lamă ruptă

de fierăstrău. Şi… da, cei care sunteţi interesaţi puteţi citi restul în raportul ăsta.

Beate îşi bătu geanta cu palma.