— O să le prepar ceva bun. Iar mesele de familie necesită timp, Truls, aşa că…
— Ulla, vreau să-ţi spun un lucru.
— Nu, Truls. Nu-l spune, te rog.
— Eşti bună cu Mikael. Ştii câte alte femei a…
— Nu, Truls!
— Dar…
— Vreau să pleci acum, Truls. Şi nu mai vreau să te văd aici o vreme.
Ulla rămase lipită de blat şi îl urmări pe Truls ieşind pe poartă către maşina parcată lângă aleea de pietriş care şerpuia printre casele nou-construite din Høyenhall. Mikael spusese că va trage câteva sfori, va suna oamenii potriviţi din consiliu şi va face ca aleea să fie asfaltată, dar nu făcuse nimic. Auzi ciripitul scurt când Truls apăsă telecomanda şi alarma maşinii se închise. Îl urmări cum se suie la volan. Îl urmări şezând nemişcat pe scaun şi privind în gol. După aceea trupul lui păru că tresare şi el începu să rotească de volan cu violenţă. Chiar şi de la distanţă, violenţa gesturilor o înfioră. Mikael îi spusese despre furia lui necontrolată, însă nu fusese niciodată martoră. După cum spunea Mikael, dacă nu ar fi ajuns poliţist, Truls ar fi devenit infractor. Numai că Mikael spunea la fel despre el însuşi când juca teatru. Ulla nu-l credea. Mikael era mult prea corect, mult prea… adaptabil. Însă Truls… Truls era făcut din altceva, din ceva mai întunecat.
Truls Berntsen. Simplul, naivul, loialul Truls. Fără îndoială că avusese bănuielile ei, dar nu-i venea să creadă că Truls putea fi atât de parşiv. Atât de… plin de imaginaţie.
Hotelul Grand.
Fuseseră cele mai dureroase secunde din viaţa ei. Sigur, se gândise că
el putea fi infidel. Mai ales după ce încetase să mai facă sex cu ea. Însă
129
puteau exista explicaţii, cum ar fi stresul legat de omorârea poliţiştilor…
Însă cu Isabelle Skøyen? Treaz, într-un hotel, în mijlocul zilei? De asemenea, îi trecuse prin minte că întregul scenariu putea fi un aranjament. Faptul că cineva ştia că ei doi aveau să fie acolo sugera un eveniment regulat. Ulla simţea că îi vine să vomite de câte ori se gândea la asta.
Chipul lui Mikael devenind brusc palid în faţa ei. Ochii înfricoşaţi, vinovaţi, ca ai unui puşti prins la furat mere. Cum de reuşise? Cum reuşise porcul ăla infidel să facă totul să pară ca şi cum ar fi fost o chestie minoră, care avea nevoie de protecţia lui? Bărbatul care călcase în picioare tot ce aveau ei doi bun împreună, tatăl celor trei copii. De ce tocmai el arăta ca şi cum ducea o cruce în spate?
— Vin devreme acasă, şoptise el. Discutăm atunci. Înainte ca… Trebuie să ajung în biroul preşedintelui de consiliu peste patru minute.
Oare avusese o lacrimă în colţul ochiului? Avusese nemernicul tupeul să verse o lacrimă?
După plecarea lui, Ulla îşi revenise în fire surprinzător de repede. Poate că aşa procedează oamenii atunci când nu există alternativă, când o cădere nervoasă nu e o opţiune. Cu o expresie calmă apelase numărul folosit de individul care pretinsese că se numeşte Runar. Niciun răspuns.
Aşteptase alte cinci minute, apoi plecase. Când ajunsese acasă verificase numărul de telefon cu una dintre angajatele Kripos pe care le cunoştea.
Care îi spusese Ullei că era numărul unei cartele preplătite. Întrebarea era: cine ar fi mers până acolo încât să o trimită la Grand ca să vadă totul cu ochii ei? Un ziarist de scandal? Vreo prietenă mai mult sau mai puţin bine intenţionată? Cineva din partea Isabellei, un rival de-ai lui Mikael pus pe răzbunare? Sau cineva care nu dorea să-l separe pe el de Isabelle, ci pe el de Ulla? Cineva care îl ura pe Mikael sau o ura pe ea? Ori poate cineva care o iubea pe ea în secret? Care se gândise că ar avea o şansă dacă săpa o prăpastie între ea şi Mikael? Ulla cunoştea o singură persoană care o iubea mai mult decât ar fi trebuit.
Nu-i menţionase lui Mikael nimic din suspiciunile ei. În mod clar, el credea că prezenţa ei acolo fusese o coincidenţă, unul dintre acele incidente cataclismice care apar în viaţa oricui, alcătuind suita improbabilă
de evenimente pe care unii o numesc soartă.
Mikael nu încercase să mintă spunând că nu fusese cu Isabelle. Măcar
130
din acest punct de vedere Ulla trebuia să-l aprecieze. Nu era atât de idiot.
Îi spusese că nu era nevoie ca ea să-i ceară să pună capăt aventurii; o încheiase el din proprie iniţiativă, înainte ca Isabelle să fi ieşit din hotel.
Ăsta fusese cuvântul folosit: aventură. Probabil un cuvânt căutat, căci făcea ca totul să pară atât de mărunt, de lipsit de importanţă şi de sordid, ceva care putea fi ascuns sub covor. Pe de altă parte, o relaţie ar fi însemnat cu totul altceva. Ulla nu crezuse nicio secundă că el încheiase aventura atunci, la hotel. Isabelle păruse prea satisfăcută, însă ceea ce spusese el după aceea era adevărat. Dacă povestea se afla mai departe, scandalul i-ar fi dăunat nu doar lui, ci şi ei şi copiilor. Mai mult, ar fi apărut în cel mai prost moment posibil. Preşedintele consiliului dorise să discute cu el despre politică. Dorea ca el să intre în partid. Mikael era una dintre persoanele luate de ei în considerare pentru o candidatură politică, în viitorul nu prea îndepărtat. Era exact ce căutau: tânăr, ambiţios, popular, de succes. Până la asasinatele comise asupra poliţiştilor. După ce avea să
le rezolve, se puteau aşeza să discute despre viitorul lui, unde ar trebui să
fie, în poliţie sau în politică, unde credea Mikael că putea avea cel mai mare impact. Nu că el ar fi decis deja ce doreşte, însă era evident că orice scandal ar fi pus capăt oricărei oportunităţi.
Şi pe urmă, bineînţeles, mai erau ea şi copiii. Ce se întâmpla cu cariera lui era o chestie minoră în comparaţie cu o asemenea pierdere. Ulla îl întrerupsese înainte ca autocompătimirea lui să ajungă prea departe şi spusese că se gândise şi calculele ei se potriveau cu ale lui. Cariera lui.
Copiii lor. Viaţa pe care o duceau împreună. Spusese simplu că îl ierta, dar trebuia să promită că nu va mai avea vreodată contact cu Isabelle Skøyen.
Cu excepţia şedinţelor oficiale, în prezenţa altora, la care el participa ca şef al poliţiei. Mikael se arătase aproape dezamăgit, ca şi cum se pregătise de o bătălie, şi nu de o gâlceavă amărâtă, care se încheiase cu un ultimatum ce nu-l costa prea mult.
Ulla se uită la Truls cum porneşte motorul şi pleacă. Nu-i spusese lui Mikael despre bănuielile ei şi n-avea nicio intenţie s-o facă. La ce ar fi servit? Dacă ea avea dreptate, Truls avea să continue să fie spionul care suna alarma în caz că pactul legat de Isabelle Skøyen nu era respectat.
Maşina dispăru şi liniştea din cartier se aşternu odată cu norii de praf.
Iar prin mintea ei trecu un gând. Un gând nebunesc, complet inacceptabil, evident, însă mintea nu este niciodată dispusă la cenzură. Ea şi Truls. În
131
dormitor, chiar acolo. Doar ca răzbunare, evident. Ulla respinse ideea imediat ce îi apăru în minte.
Zloata care se scurgea pe parbriz ca o mâzgă cenuşie fusese înlocuită
