— Bun-venit la filiala din Oslo a biroului din Bergen, rosti ea tărăgănat.
Beate Lønn trecu pragul încăperii.
— Deci aici vom sta ascunşi.
124
Lumina albastră şi rece a tuburilor de neon cădea peste o încăpere pătrată din beton cu linoleum gri-albăstrui şi nimic pe pereţi. Lipsită de ferestre, camera avea trei birouri dotate fiecare cu un computer şi un scaun. Pe unul dintre birouri se găsea un aparat de cafea cu pete maronii şi un vas mare de apă.
— Ni s-a alocat un spaţiu în subsolul sediului central al Poliţiei?
exclamă, stupefiat, Ståle Aune.
— Oficial, te afli pe proprietatea închisorii Oslo, răspunse Gunnar Hagen. Coridorul se întinde pe sub parcare. Dacă urci scara de fier din faţa uşii, ajungi la intrarea în închisoare.
Ca un soi de replică se auziră primele note din Rapsody in Blue de Gershwin. Hagen îşi scoase telefonul mobil. Katrine aruncă o privire peste umărul lui. Văzu numele Anton Mittet afişat pe ecran. Hagen apăsă pe tasta Respingere şi băgă telefonul înapoi în buzunar.
— Echipa de anchetă are o şedinţă acum, aşa că vă las să discutaţi, zise Hagen.
După plecarea lui, ceilalţi rămaseră uitându-se unul la celălalt.
— E al naibii de cald aici, zise Katrine, descheindu-se la haină. Dar nu văd niciun radiator.
— Boilerele închisorii sunt în camera de alături, zise râzând Bjørn Holm, în vreme ce îşi atârna geaca de spătarul unui scaun. I-am spus Boiler Room5.
— Deci aţi mai fost aici, nu?
Aune îşi lărgi papionul.
— Da. Pe atunci grupul era şi mai mic, zise Holm şi dădu din cap către birouri. Trei, după cum vedeţi. Oricum, am rezolvat cazul. Însă pe atunci Harry era la conducere…
Îi aruncă rapid lui Katrine o privire.
— N-am vrut să…
— E-n regulă, Bjørn, replică iute Katrine. Eu nu sunt Harry şi nici nu sunt şef. Mi-ar conveni să transmit rapoartele oficiale, ca Hagen să se poată spăla pe mâini de întreaga poveste, dar îmi ajunge să mă conduc pe mine însămi. Beate e şefa. Ea e seniorul nostru şi are experienţa de conducere necesară.
5 Trimitere la celebrul film Boiler Room (2000), laureat al Festivalului de Film de la Deauville (N. r.).
125
Ceilalţi se uitară la Beate. Care ridică din umeri.
— Dacă asta vreţi cu toţii, pot fi eu şeful, dacă e nevoie de aşa ceva.
— E nevoie de aşa ceva, zise Katrine.
Aune şi Bjørn încuviinţară.
— Bine, zise Beate. Hai să începem. Avem semnal la telefoane şi conexiune la internet. Şi mai dispunem de… ceşti de cafea.
Ridică o ceaşcă albă din spatele aparatului de cafea. Citi numele scris pe ea.
— Hank Wiliams?
— E a mea, zise Bjørn.
Beate ridică alta.
— John Fante?
— E a lui Harry.
— Bun, atunci haideţi să detaliem sarcinile, rosti Beate, lăsând ceaşca jos. Katrine?
— Eu o să supraveghez mediul online. Încă niciun semn de viaţă de la Valentin Gjertsen sau Judas Johansen. Trebuie să fii isteţ ca să te ascunzi atâta vreme de ochiul electronic, iar asta întăreşte teoria că evadatul nu a fost Judas Johansen. Judas nu reprezintă o prioritate maximă pentru poliţie şi pare improbabil să-şi fi restricţionat libertatea de mişcare dându-se complet la fund, doar ca să scape de câteva luni de puşcărie. Evident, Valentin avea mai mult de pierdut. În orice caz, dacă vreunul dintre ei trăieşte şi face vreun gest cât de mic în universul electronic, sar la gâtul lui.
— Bine. Bjørn?
— Eu o să parcurg dosarele diverselor cazuri în care au fost implicaţi Valentin şi Judas, ca să descopăr legături cu cazul Tryvann sau Maridalen.
Nume care apar în mod repetat sau probe criminalistice care ne-au scăpat. O să fac o listă cu persoane care îi cunosc şi ne-ar putea ajuta să-i găsim. Cei cu care am vorbit până acum sunt dispuşi să coopereze în privinţa lui Judas Johansen. Valentin Gjertsen, pe de altă parte…
— Se tem?
Bjørn încuviinţă.
— Ståle?
