nu intrase nimeni la pacient după vizita doctorului, cu două ore înainte ca inima să i se oprească.
Ştia ce avea de făcut. Trebuia să raporteze. Acum. Luă telefonul.
Trebuia să mărturisească gafa. Să explice de ce nu le spusese că adormise.
De data asta nici măcar Gunnar Hagen nu-l mai putea salva. Lăsă telefonul jos. Avea să sune. Nu chiar acum.
3 Nume argotic dat unei băuturi ce conţine un drog sau somnifer, pentru a amorţi simţurile celui care o consumă.
118
Mikael Bellman îşi făcu nod la cravată privindu-se în oglindă.
— Azi ai fost bun, rosti o voce din pat.
Mikael ştia că era adevărat. Se uită în oglindă cum Isabelle Skøyen se ridică şi îşi trage ciorapii.
— Să fie datorită morţii lui?
Ea puse cuvertura din piele de căprioară peste cearşaf. Deasupra oglinzii atârna un set impresionant de coarne de cerb, iar pereţii erau decoraţi cu tablouri realizate de pictori eschimoşi. Acea aripă de hotel avea camere proiectate de artiste şi purtau numele lor. Camera lor avea numele unei cântăreţe de joik4. Singura problemă era că nişte turişti chinezi furaseră coarnele de bou, crezând că pulberea obţinută din ele le va creşte potenţa. Dăţile trecute, Mikael se gândise şi el să încerce aşa ceva. Însă nu şi acum. Poate că ea avea dreptate, poate că era uşurat că
pacientul era în sfârşit mort.
— Nu vreau să ştiu cum s-a întâmplat, zise el.
— Oricum n-aş fi putut să îţi spun, rosti ea, trăgându-şi fusta în sus. Hai să nu mai discutăm despre asta.
Se postă în spatele lui. Îl muşcă de gât.
— Nu mai fi aşa de îngrijorat, viaţa e un joc.
— Poate pentru tine. Eu mai am încă de rezolvat nenorocitele alea de crime.
— Tu nu trebuie să fii ales. Eu da. Dar arăt îngrijorată?
El ridică din umeri. Întinse mâna după haină.
— Pleci tu prima?
Zâmbi când ea îl plesni uşor peste cap. Auzi sunetul pantofilor ei în drum spre uşă.
— S-ar putea ca miercurea viitoare să fie o problemă, îl anunţă. Şedinţa consiliului s-a mutat.
— Foarte bine, rosti el, constatând că aşa şi era, foarte bine.
În fine, era mai mult de atât, se simţea uşurat. Da, era uşurat.
Ea se opri la uşă. Ascultă ca de obicei zgomote din hol, ca să se asigure că totul era în ordine.
— Mă iubeşti?
4 Cântec tradiţional eschimos, asemănător celui al amerindienilor, bazat pe fenomenele din natură.
119
El deschise gura. Se văzu în oglindă. Văzu gaura neagră din mijlocul feţei, din care nu ieşea niciun sunet. Auzi chicotitul ei înfundat.
— Glumesc. Te-am înspăimântat? Zece minute.
Uşa se deschise şi apoi se închise uşor în urma ei.
Cine pleca ultimul aştepta zece minute înainte de a părăsi camera.
Mikael nu mai ţinea minte a cui fusese ideea. Atunci probabil că avuseseră
senzaţia că pericolul de a da peste un reporter curios sau vreun cunoscut la recepţie era mare, însă aşa ceva nu se întâmplase.
Mikael îşi scoase pieptănul şi îşi aranjă părul puţin prea lung. Vârfurile erau încă ude de la duş. Isabelle nu făcea niciodată duş după partidele lor de sex; spunea că îi plăcea să păstreze mirosul lui întreaga zi. Se uită la ceas. Totul mersese bine în acea zi, nu se mai gândise la Gusto şi chiar prelungise actul sexual. Atât de mult, încât, dacă aştepta cele zece minute, avea să întârzie la întâlnirea cu preşedintele Consiliului Local.
Ulla Bellman se uită la ceas. Era un model Movado 1947, un cadou de aniversare de la Mikael. Trecuseră douăzeci de minute peste ora fixată. Se lăsă pe spate în fotoliu şi inspectă cu privirea holul, întrebându-se dacă
avea să-l recunoască. Ei doi nu se întâlniseră decât de două ori. O dată
când el ţinuse uşa deschisă pentru ea, când mergeau să-l vadă pe Mikael la secţia de poliţie Stovner şi el se prezentase. Un nordic fermecător şi zâmbitor. A doua oară, la o petrecere de Crăciun la Stovner, unde dansaseră şi el o trăsese mai aproape decât s-ar fi cuvenit. Nu o deranjase, era un flirt nevinovat, o recunoaştere a existenţei ei pe care era fericită să o accepte; oricum, Mikael era undeva în încăpere, iar celelalte femei dansau şi ele cu bărbaţi care nu le erau soţi. O mai urmărea şi altcineva cu privirea în afară de Mikael. Omul stătuse pe ringul de dans cu o băutură în mână. Truls Berntsen. Apoi Ulla îl întrebase pe Truls dacă vrea să danseze, însă el zâmbise şi refuzase, nu era vreun dansator.
