— Oh, mersi, zise Katrine cu un zâmbet pe care probabil îl socoti prea dulce, căci îl înlocui imediat cu o expresie serioasă.

— Victima era o tânără care se afla singură acasă, reluă Beate. Ne-am dat seama că metoda folosită semăna cu cea din cazul Tryvann. Dar esenţial pentru noi este faptul că a rămas o crimă neelucidată. Care a fost comisă pe 17 martie.

În cameră se lăsase o tăcere atât de profundă, încât răzbăteau chiotele de pe terenul de joacă al şcolii de dincolo de copaci.

Primul care sparse tăcerea fu Bjørn.

— Asta înseamnă peste trei zile.

— Da, zise Katrine. Iar nebunul de Harry a sugerat să întindem o capcană, nu-i aşa?

Beate încuviinţă. Katrine clătină încet din cap.

— De ce nu s-a gândit la asta niciunul dintre noi?

— Deoarece niciunul nu ştia exact cum îşi atrage criminalul victimele la locurile crimelor, răspunse Ståle.

— Totuşi Harry s-ar putea să se înşele, zise Beate. Atât asupra modului de operare, cât şi în privinţa faptului că ăsta este locul următoarei crime.

De la moartea primului ofiţer, am trecut de câteva date de crime nerezolvate din Østland şi nu s-a întâmplat nimic.

— Dar, interveni Ståle, Harry a observat o similitudine între Omul Fierăstrău şi celelalte crime. Planificare riguroasă, combinată cu o brutalitate aparent nelimitată.

 171 

— El îi spune instinct, replică Beate. Însă prin asta se referea…

— La analiză bazată pe informaţii nesistematizate, zise Katrine.

Cunoscută şi drept metoda lui Harry.

— Deci el susţine că se va întâmpla peste trei zile, rosti Bjørn.

— Da, replică Beate. Şi a mai avut o predicţie. A subliniat, ca şi Ståle, că

ultima crimă a semănat şi mai mult cu cea iniţială, cu criminalul punând victima într-o maşină şi răsturnând-o în prăpastie. Că ucigaşul continuă să-şi perfecţioneze crimele. Următorul pas logic ar fi ca el să aleagă o armă

identică pentru comiterea crimei.

— Un fierăstrău, icni Katrine.

— Tipic pentru un criminal în serie narcisist, zise Ståle.

— Şi Harry era sigur că urmează să se petreacă aici? întrebă Bjørn, privind în jur cu o grimasă.

— De fapt, aici a fost cel mai puţin sigur, răspunse Beate. Criminalul a avut acces facil la toate celelalte locuri ale crimelor. Casa asta e pustie de mulţi ani, deoarece nimeni n-a vrut să locuiască unde a acţionat Omul Fierăstrău. Şi este încuiată. E adevărat că a existat o spargere la cabana din Tryvann, însă aici sunt vecini. Atragerea unui poliţist ar implica riscuri mult mai mari. Aşa că Harry crede că el îşi va schimba tiparul şi va atrage victima altundeva. Însă noi vom aranja capcana pentru ucigaşul de poliţişti aici şi vom vedea dacă prindem ceva.

Urmă o mică pauză în timpul căreia toţi se gândiră că Beate folosise numele adoptat de presă, ucigaşul de poliţişti.

— Şi victima…? întrebă Katrine.

— Am aici, zise Beate, bătând din nou cu palma peste geanta ei, o listă

cu toţi cei care au lucrat la cazul Omului Fierăstrău. Li se va spune să stea acasă cu telefonul pornit. Oricine este apelat va confirma că pleacă într-acolo. După aceea va suna la centrul operaţional, va transmite unde se duce, apoi intrăm noi în acţiune. Dacă nu va fi în Berg, ci altundeva, trupele Delta vor fi deplasate acolo.

— Deci trebuie să ne comportăm calm când sună criminalul în serie? se miră Bjørn. Eu nu ştiu dacă mă pot preface aşa de tare.

— Nu-i nevoie ca cel apelat să-şi mascheze emoţia, zise Ståle.

Dimpotrivă, ar trezi bănuieli dacă vocea unui poliţist n-ar tremura când primeşte un telefon legat de omorârea unui coleg.

— Pe mine mă îngrijorează mai mult trupele Delta şi cei de la centrul

 172 

operaţional, zise Katrine.

— Da, ştiu, replică Beate. Se întâmplă prea multe ca să nu atragem atenţia lui Bellman. Hagen îl pune la curent chiar acum.

— Şi ce se va întâmpla cu grupul nostru după ce află?

— Dacă există şansa să reuşim, asta e o chestiune minoră, Katrine, replică Beate, frecându-şi iritată cercelul. Haideţi să ne mişcăm. N-are sens să pierdem vremea pe aici şi să fim văzuţi. Şi nu lăsaţi nimic în urma voastră.

Katrine făcu un pas către uşă, dar încremeni.

— Ce s-a întâmplat? întrebă Ståle.

— Aţi auzit şi voi? şopti ea.

— Ce să auzim?

Katrine ridică piciorul şi se uită la Bjørn cu o privire aspră.

— Zgomot de ceva sfărâmat.

Beate izbucni în râs în timp ce bărbatul îşi scoase cu un oftat profund carneţelul şi se ghemui din nou.

— Măi, să fie…

— Ce?

— Nu sunt firimituri, zise el, aplecându-se mai bine ca să se uite sub masă. E gumă de mestecat uscată. Restul este prins de masă. Probabil că

s-a uscat atât de tare că se fărâmiţează.

— Poate că e guma criminalului? rosti Ståle, căscând. Oamenii îşi lipesc guma de mestecat de scaune în cinematografe şi în autobuze, dar nu şi sub propria masă.