Mă agăţ de cea mai apropiată muchie stâncoasă. Mă caţăr anevoie, însoţită de ţipetele pătrunzătoare ale păsărilor. Şoimii nu zboară spre noi. Ei fug de ceva.

Nu ştiu ce mă aşteaptă când voi ajunge sus, pe stâncă, dar când priveliştea mi se dezvăluie, mâinile îmi cad inerte pe lângă corp.

Deasupra mea, vânturile gonesc în cerc. Prind viteză pe măsură ce se unesc într-o sferă de aer, creând o cupolă.

— Pentru numele zeilor, ce se întâmplă?

Cupola ajunge până la pământ. E o poartă care împrejmuieşte Ibadanul. Nu, nu o poartă.

O barieră care îi ţine pe toţi sătenii închişi…

Amari, ce-i asta? Mijesc ochii. Caut din priviri lucirea armurilor noastre colorate. Nedumerirea mea dispare când îmi dau seama de adevărata natură a acestui atac. Nori de culoarea ruginii apar în depărtare.

Gazul Cancerului se ridică în aer, cale de un kilometru. Creează un zid în interiorul cupolei de vânt, aşteptând să se dezlănţuie asupra satului meu neajutorat.

— Amari, nu face asta! îngaim implorator.

Simt o pală de vânt. Norul rămâne suspendat la graniţele Ibadanului, mai înalt şi mai dens cu fiecare secundă. Dar când cornul sună din nou, norul se avântă înainte.

Gazul îşi dezlănţuie atacul, lansând un zid al morţii.

— Nu!

Norul se năpusteşte, strivind tot ce-i stă în cale. Păsările încearcă

să scape, dar se lovesc de sfera de vânturi rotitoare şi sunt azvârlite

cât colo. Aripile uneia dintre ele se frânge când pasărea e azvârlită în nor.

În secunda în care gazul o loveşte, corpul i se zbârceşte. Pasărea se prăbuşeşte la pământ.

— Fugiţi! ţip din toţi rărunchii.

În depărtare, câţiva săteni ies din casele lor şi se miră de fumul portocaliu.

Încerc să cobor de pe muchia de piatră, dar mă prăbuşesc la pământ. Nu pot alerga suficient de repede. Trebuie să-mi folosesc magia. Trebuie să mă mişc aşa cum se mişca Mâzeli.

— Èmí òkú, gba ààyé nínú mi…

Patru umbre ale morţii ţâşnesc din şoldurile mele, ca nişte panglici. Îl iau pe Roën în braţe. Mă gândesc la cum a zburat Mâzeli prin junglă, iar umbrele mele se reped înainte.

Stâncile se crapă. Umbrele sapă în piatra muntelui. Într-o clipă, trupul meu se avântă prin aer, ca azvârlit din praştie.

Strâng din dinţi. Ţin strâns lângă mine trupul lui Roën. Lumea din jur zboară cu repeziciune. Munţii se estompează pe fundalul peretelui portocaliu, iar eu mă străduiesc să nu inspir gazul. Pe măsură ce sunt propulsată înainte, cerul se contopeşte cu pământul.

N-am mult timp la dispoziţie ca să mă orientez înainte de a cobori.

Deşi magia mea slăbeşte, mai fac un efort.

— Jáde nínú àwon òjìjí re. Yí padà láti owó mi.

Norul de gaz se închide în jurul nostru. Cu ajutorul umbrelor, înaintez printre piscuri. Centrul satului Ibadan e tot mai apropie.

Ultimul loc pe care gazul toxic îl va lovi. Dacă aterizez acolo, vom câştiga timp, dar unde ne vom ascunde? Dacă Nâo ar fi aici, ne-am putea scufunda în lacuri, să aşteptăm în apă până când gazul se risipeşte.

Fântâna!

Privesc buza fântânii – un cerc alcătuit din granit. Ideea mi se conturează tot mai clar în minte. Baba obişnuia să mă plimbe pe acolo în fiecare dimineaţă, în spinarea lui.

Tot mai mulţi săteni se revarsă pe străzi. Ştiu că e singura noastră

şansă. Trebuie să ajungem înăuntru. Să ne baricadăm şi să ne rugăm zeilor noştri.

— Fântâna! le strig sătenilor, în timp ce ultima umbră mă ajută să

cobor la pământ. Intraţi în fântână!

Se aude vuiet de paşi. Oamenii se grăbesc să-mi urmează

îndemnul. Îl târăsc pe Roën peste margine şi îi las trupul să coboare pe braţele celor care au coborât deja în fântână.

— Haideţi!

Şi mai mulţi oameni se pun la adăpost.

Bărbaţii îşi împing în faţă soţiile şi copiii. Zidul de gaz se învolburează ca o tornadă – un nor portocaliu nesfârşit, care se apropie din toate direcţiile.

Nu mai avem timp.

Indiferent ce aş face, nu toţi vor reuşi să scape.

— Aşteaptă!

Rugămintea disperată se ridică deasupra vacarmului. Mă întorc şi văd o femeie cu lacrimi în ochi. Întinde braţele spre mine, disperată

să-şi salveze copilul.

Gazul e la câteva secunde distanţă. Femeia ţipă când norul o loveşte în ceafă. Sângele îi ţâşneşte pe gură. Pielea i se zbârceşte şi se înnegreşte.

Îşi dă seama că nu va supravieţui. Copilul cade din braţele ei.

— Èmí òkú, gba ààyé nínú mi……

Este cea mai rapidă transformare a unui spirit pe care am văzut-o vreodată. Înainte ca trupul femeii să atingă pământul, incantaţia mea permite sufletului ei să curgă prin mine, dându-mi umbre noi, braţe noi. Acestea se întind şi prind copilul.

Umbrele se retrag după ce strâng bebeluşul la piept. Apoi spiritele se transformă.

Acoperă complet partea de sus a fântânii. Gazul vuieşte deasupra.