Oya, te rog. Închid ochii. Legătura vieţii pătrunde în pieptul meu.
Panglica de lumini îşi face loc în inima mea. Corpul îmi arde ca şi cum aş fi luat foc din interior.
Tzain strânge din dinţi. Venele lui Kâmarū sunt cât pe ce să-i plesnească. Mă tem că nu pot susţine acest efort fără un sacrificiu…
Forţa care izbucneşte ne azvârle pe toţi pe spate.
Tzain se izbeşte de perete. Kâmarū se împiedică de mesele şi scaunele de piatră din calea lui. Khani cade la podea.
Lumea se învârte în jurul meu. Mă ridic de pe masă. O nouă forţă
îmi pulsează în piept. În loc de două, cinci inimi bat ca una singură.
— A funcţionat? şoptesc cu greu.
Khani se ridică în genunchi şi se târăşte spre mine. Îşi aşază
palmele tremurânde deasupra mea.
— Vindecă!
Nici măcar nu e nevoie să spună o incantaţie. Cu un singur cuvânt, magia ei se răspândeşte prin mine ca o pânză de păianjen; o lumină
portocaliu-închis, care mă vindecă din interior. Muşchii şi tendoanele mele pocnesc. Pielea de pe tibia rănită se regenerează. Căldura magiei ei îmi şterge toată durerea.
— Funcţionează.
Khani râde. Îşi priveşte mâinile, apoi aleargă într-un suflet la Roën.
Cu o singură atingere, respiraţia lui se stabilizează.
— Pe numele lui Ògún!
Kâmarū face ochii mari. Ridică în aer toate mesele metalice din cameră doar mişcând vârful unui deget. Nu l-am văzut niciodată
lucrând cu metalul. Dar acum, când loveşte cu pumnul, fierul se sparge în bucăţi. Se dezintegrează într-un nor de praf care pluteşte în aer, în faţa lui.
Kâmarū îşi priveşte piciorul de fier. Îşi potriveşte palmele pe umărul mutilat al lui Roën. Sculptează metalul ca şi cum ar fi lut.
Khani i se alătură.
Rămân cu gura căscată. Magiile lor se împletesc, lucrând într-o armonie desăvârşită. Tendoane de metal se prind de umărul rănit al lui Roën. Kâmarū confecţionează un braţ de fier cu plăci mobile. Deşi Roën e inconştient, degetele sale de metal se mişcă. Nu-mi vine să
cred.
N-am mai văzut niciodată o asemenea magie.
Îmi lipesc degetele de tâmplele lui, luptând cu junghiurile ascuţite pe care le simt în gât. Acum înţeleg…
Viziunea Oyei.
Totul a început cu el.
— Să mergem!
Khani mă ia de mână şi mă scoate din ahéré. Se opreşte lângă un cadavru: bărbatul a cărui pălărie roşie zace lângă el. Pricep ce vrea să
facă. Îngenunchează lângă el. Îşi pune palmele pe pieptul lui, în dreptul inimii. Începe să spună o incantaţie. Rostesc şi eu cuvintele, împletind magiile noastre.
— Ara m’ókun, emí mí…
Cadavrul străluceşte. Invocăm magia de vindecare şi pe cea a vieţii.
Pielea zbârcită a bărbatului se netezeşte iar. Membrele rigide se înmoaie.
Nori portocalii ies din gura şi din pielea lui înnegrită. Corpul pare să vibreze sub atingerea noastră, răspândind o lumină aurie…
— Uf!
Bărbatul se ridică brusc, gâfâind.
— Baba! strigă fata.
Aleargă la el şi îl îmbrăţişează, doborându-l la pământ.
Toate privirile se îndreaptă spre noi. Eu şi Khani ne uităm una la cealaltă.
Cu o astfel de magie, putem învia morţii.
