Adaugă cu voce scăzută:
— Mi-ai dat intenţionat informaţii false?
— Te-ai înmuiat, spune Harun. Nu mai eşti potrivit să conduci echipa asta.
Aprinde un trabuc şi îl pune între buzele lui Roën.
— Consideră-l un cadou de despărţire. Pleacă! Eşti eliminat din echipă.
Harun se încordează când Roën ridică mâna, dar el nu loveşte.
Trage lung din trabuc şi închide ochii. Suflă fumul afară. După o tăcere lungă, Roën dă aprobator din cap. Harun afişează un zâmbet îngălbenit, victorios.
Apoi Roën loveşte.
Se mişcă iute ca vântul, ca o viperă care-şi muşcă prada. Dintr-o singură mişcare rapidă, Harun e trântit la pământ, cu faţa în jos.
Mâna de metal a lui Roën îi apasă gâtul.
— Dă-te de pe mine!
În timp ce Harun se zbate, Roën zâmbeşte şi trage încă un fum din trabuc. Apoi îl îndepărtează de buze.
Tresar când apasă vârful aprins pe gâtul lui Harun.
Harun se zbate ca un peşte la mal, dar, cu cât se agită mai mult, cu atât Roën îl apasă mai tare. Ceilalţi mercenari stau încremeniţi,
neştiind ce să facă. Acum înţeleg ce fel de lider a fost întotdeauna Roën. Şi de ce a durat atât de mult ca echipa lui să pună la cale o răzmeriţă.
Roën zâmbeşte în timp ce executantul lui ţipă.
— Ai căpătat încredere în absenţa mea, Harun. Îmi place. Peste câţiva ani, chiar s-ar putea să te cred.
Duce din nou trabucul la gură şi trage un fum lung, dându-şi capul pe spate ca să-l savureze. Harun rămâne nemişcat.
Apoi Roën apasă din nou capătul aprins al trabucului pe pielea celuilalt.
— N-o să te rog, pentru că eu nu rog pe nimeni, niciodată, îi zice Roën. Am spus să vă retrageţi. M-ai auzit?
— Da!
Harun gâfâie şi se zvârcoleşte.
— Îmi pare rău. Nu te înţelesesem adineauri. Ne vom retrage de pe poziţii! Ne vom retrage de pe poziţii!
Roën aruncă trabucul pe jos şi se ridică din nou în picioare. Harun se rostogoleşte. Pielea de pe gât îi fumegă.
— Ia echipa! spune Roën printre dinţi. M-am săturat să putrezesc în peştera aia. Dar, dacă prind cel mai mic semn că nu-mi respecţi ordinele, o să te spânzur de măruntaie!
Când aud răceala din vocea lui, mi se strânge stomacul. Ochii lui cenuşii sunt cât se poate de serioşi. Nici urmă de tânărul tandru, care e legat de inima mea.
Mercenarii pleacă. Îşi târăsc pe cărarea de munte liderul rănit.
Roën strânge din dinţi de durere. Renunţă la masca omului oţelit, pe care a afişat-o adineauri. Se chirceşte şi duce o mână la umărul rănit.
— Nu e nevoie să te ascunzi! îmi spune.
— De unde ai ştiut că sunt aici?
Ies din ascunzătoare.
Îşi duce două degete la inimă şi îşi loveşte uşor pieptul.
— Inima mea întotdeauna bate mai repede când te apropii. Acum bate şi mai tare.
Cunosc atracţia despre care vorbeşte. Când sunt atât de aproape de el, parcă am în piept o pasăre colibri care se zbate să scape din colivie.
Se aşază din nou pe piatră. Tot ce vreau e să-l îmbrăţişez. Dar trabucul fumegă pe jos. În aer încă pluteşte miros de carne arsă.
— Ce naiba a fost asta? îl întreb.
Roën ia trabucul şi trage aer în piept.
— Nimic. Nimic nou.
— Chiar ai de gând să renunţi la echipa ta?
— N-aş putea să-i conduc nici dacă aş vrea.
