Oamenii zâmbesc şi ridică pocalele. Simt cum apăsarea din pieptul meu creşte. Le fac semn să coboare cupele.
— Aceste vremuri dificile ne-au dat nişte lecţii la fel de dificile.
Sfârşitul războiului ne oferă ocazia de-a ne îndrepta greşelile, de-a privi în faţă istoria întunecată a Orïshei şi de-a face o schimbare durabilă. Tot căutând cea mai bună cale de urmat, am ajuns la legendele pe care mulţi dintre noi nu le-au auzit în copilărie. Vreau să
vă împărtăşesc una dintre aceste legende.
Gâtul mi se usucă. Înghit în sec, dorindu-mi să fi avut un pocal cu vin. Degetele îmi zvâcnesc, dar nu mai am ce să strâng în pumn. Nu mai am moneda.
Poţi s-o faci. Îmi imaginez faţa lui Zélie în mulţime. Mi-l imaginez pe Ojore lângă ea.
Pentru ei şi pentru Orïsha, pot face orice.
Îmi încep povestea:
— La început n-a fost nimic. Apoi Mama Cer a creat lucrurile aşa cum le vedem azi. Ea a dat naştere zeilor de sus şi oamenilor de jos.
Odată cu darul vieţii, a venit şi darul ei de magie – o putere care ne-a îngăduit să construim acest regat măreţ. Dar la început pământurile erau guvernate de clanuri. Oamenii se conduceau unii pe alţii.
Fac un pas înapoi, plimbându-mi degetele pe tronul sculptat.
— Primii noştri conducători au apărut abia atunci când câţiva maji au abuzat de propriile daruri. Şi-au pierdut capacitatea de a face magie, dar monarhia asta a apărut datorită faptelor lor.
Starea de spirit din sală începe să se schimbe. Parcă ar fi o furtună
ce clocoteşte sub o ploaie blândă. Şoapte trec din gură în gură. Aud câţiva curioşi întrebând unde e Mama.
— Aţi fost chemaţi aici ca să sărbătoriţi o nouă eră, iar eu vă ofer o nouă eră. Căderea Orïshei este legată de acest Tron. Nenumăraţi oameni au plătit cu sângele lor preţul pentru Tron.
Un freamăt se stârneşte în mulţime, aşa că ridic glasul ca să mă fac auzit:
— Am de gând să fac ordine în regat. Apoi voi pune definitiv capăt acestei instituţii.
Oamenii năvălesc spre podium. Gărzile derutate îi ţin la distanţă.
— Nu poţi face asta! strigă un nobil.
— Viermii i-au sucit minţile!
Ridic mâinile.
— Vă rog! Ştiu că sunteţi speriaţi, dar, cu timpul, veţi vedea că aşa e cel mai bine. Cu sprijinul potrivit, putem construi ceva mai bun decât monarhia. O instituţie care să slujească interesele tuturor oamenilor minunaţi care trăiesc pe aceste meleaguri…
BUM!
Zgomotul ne îngheaţă pe loc.
Nu pare să fie o explozie.
E ca un răget de leonară.
Alarmele răsună. Rafale de lumină în culorile curcubeului se întrezăresc în depărtare, dar se apropie cu repeziciune. Abia acum văd gaura din zidul care străjuieşte Lagosul. Fac ochii mari. Îmi dau seama ce se întâmplă. Mai-marii…
Au venit să-şi recupereze oamenii. Cei pe care i-am luat prizonieri.
— Fugiţi! le strig. Părăsiţi palatul acum!
Sala e cuprinsă de isterie, iar oamenii se împing care mai de care, ca să scape. Pocalele se răstoarnă pe podeaua de marmură. Mesele se prăbuşesc. Oamenii le ocolesc în fugă.
— Adăpostiţi-vă! urlu eu. Vin rebelii Iyika…
Ferestrele sălii tronului se fac ţăndări.
CAPITOLUL OPTZECI ŞI NOUA
AMARI
Cioburile de sticlă strălucesc aidoma unor diamante. Se arcuiesc prin aer, după care se risipesc pe podea. Rafalele de vânt ale lui Jahi îi poartă pe luptătorii noştri pe deasupra haosului şi îi lasă pe podelele de marmură. Parcă m-am trezit într-un vis în care aterizez exact între zidurile propriului cămin. Nu pot zări nimic dincolo de cei care se bulucesc, grăbiţi să fugă din sala tronului.
— Atacaţi!
Comanda lui Zélie stârneşte vijelia. Cu un urlet, majii pornesc la atac, dezlănţuind mânia lor conectată. Imani loveşte un pluton cu gazul ei de culoarea ruginei. Nâo transformă butoaiele de vin în berbeci pentru spargerea zidurilor. Văpaia lui Kenyon ţâşneşte prin tavanul pictat, arzând stindardele ce poartă sigiliul lui Inan.
Magia sfâşie totul în sala tronului, distrugând această cuşcă
minunată. Mi se ridică o piatră de pe suflet când Kâmarū trimite o vâlvătaie care despică tronul de aur în două.
— Îi ţin în pivniţe! strigă Zélie peste umăr, apoi se grăbeşte să iasă
