în coridorul principal.
Nobilii şi gărzile se dau la o parte din calea ei. Mai-marii aleargă în urma ei.
Fug spre ea ca să-i vin în ajutor, dar simt că se cutremură
pământul, în spatele meu, Mama aproape că se prăbuşeşte pe scări, nesigură pe picioare. Pelerina i se desprinde de la gât şi cade pe treptele de marmură.
— Nu! urlă ea.
Ţipătul ei strident mă răscoleşte. Când mă uit la ea, mă văd pe mine. Văd calea pe care ea m-a obligat s-o urmez. Mă gândesc la sângele cu care ea mi-a mânjit mâinile. La privirea iubitoare a lui Tzain, pe care n-o voi mai vedea niciodată.
Mama se agaţă cu unghiile de perete. Muşchii îi tremură pe sub rochia sfâşiată. Pe faţă i se citeşte groaza. Priveşte în jurul ei. Dar spaima ei se transformă în ură în clipa în care mă vede.
— Tu!
Îşi dezveleşte dinţii. Ridic mâna ca să lovesc, dar se foloseşte de magia ei ca să smulgă o bucată de marmură din podea. O aruncă spre mine.
Dala mă izbeşte în plin. Impactul mă azvârle în perete, lăsându-mă
fără suflu.
Nici nu cad bine la pământ, că Mama se apropie clătinându-se de mine. Din pumnul ei radiază luciri verzi. Un stâlp de pământ ţâşneşte din podeaua de marmură şi mă loveşte în piept.
Sunt azvârlită pe podea. Capul mi se învârte. Mă rostogolesc pe dalele crăpate. Vederea mi se înceţoşează, dar ştiu că mama se apropie. Ridic un braţ în direcţia ei.
— Opreşte-te! îi strig.
Cometa albastră ţâşneşte din palma mea. Timpul pare să
încetinească.
Mama ridică braţul ca să se apere, dar nu reuşeşte să se protejeze.
Un mârâit înăbuşit îi scapă de pe buze în momentul în care magia mea o atinge. Ochii ei ca de chihlimbar se holbează. Mă ridic de la pământ. Tuşesc cu sânge.
Loveşte, Amari!
Mă îndrept spre Mama, cu paşi nesiguri. Furia mea îmi depăşeşte durerea. Când înalţ un braţ, vocea tatălui meu îmi răsună în minte.
Luptă, Amari!
Magia arde tot mai puternic, pe măsură ce mi se acumulează în palmă. Apoi aud o voce.
Nu.
Acest cuvânt simplu mă subjugă. Îmi ia magia ostatică, forţându-mă să stau nemişcată.
— Ce mai aştepţi? mă întărâtă ea.
Pudrele şi vopselurile se preling pe faţa Mamei. Îmi las mâna să
coboare şi fac un pas înapoi.
Adevărul mă ia pe nepregătite. Am crezut că soluţia era să-l ucid pe Tata. Dar n-am făcut decât să mă transform într-un monstru.
— S-a terminat… Ai pierdut, Mamă. Majii au preluat controlul. S-a terminat cu monarhia.
— Trădătoare laşă ce eşti!
Venele pulsează pe gâtul Mamei. Se luptă să rupă strânsoarea mea.
Bolboroseşte:
— Eşti un nimic! Nu eşti suficient de puternică să distrugi Tronul…
— Te înşeli!
Strigătul meu răsună în sala pustie. Din portretele de pe pereţi, vechii regi şi fostele regine mă fixează cu privirea. Îmi ridic ochii spre ei. Simt puterea din sângele meu.
— În ultimele luni am învăţat că sunt capabilă de lucruri măreţe.
Ştiu că pot fi mai bună. Am ales să fiu mai bună!
Îmi las braţul să coboare, iar trupul Mamei cade la podea.
— Nu ai fost niciodată măreaţă! răcneşte ea. Şi nu vei fi niciodată!
Mă îndrept şchiopătând spre scările care duc către pivniţă.
