Mă întind şi îl iau de mână.
— Îmi pare rău, Tzain! Ştiu că am exagerat.
El clatină din cap.
— Jur pe Baba că, dacă mai faci vreun rahat ca ăsta…
— N-o să se repete.
Îmi împletesc degetele cu ale lui şi le strâng.
— Tu şi cu mine, da?
Tzain dă aprobator din cap.
— Tu şi cu mine. Chiar şi atunci când eşti nesuferită!
Zâmbesc, dar îmi recapăt mina serioasă văzând că Tzain se uită la Amari. Cearcănele ei dau de înţeles că nu a dormit toată noaptea.
Faţa ei e înroşită de plâns.
Îşi fereşte privirea. Îşi răsfiră degetele prin cârlionţii proaspăt apăruţi în părul ei. Sunt tot mai deşi, pe zi ce trece. Mă întreb dacă nu cumva zulufii apar din cauza magiei sale proaspăt trezite la viaţă.
— Iartă-mă! îi zic.
Îmi plec fruntea. Sunt copleşită de ruşine din pricina cuvintelor oribile pe care i le-am aruncat.
— N-am vorbit serios, Amari. Pur şi simplu eram supărată.
Amari dă din cap. Buzele îi tremură. Îi arăt coastele mele abia vindecate şi îi propun:
— Poţi să mă loveşti, dacă vrei.
— Aşa vom fi chit?
— Nu, dar o să fie un început.
Deşi Amari încă nu mă priveşte, un zâmbet îi încolţeşte în colţul gurii. Mă întind şi o apuc de mână. Gestul meu îi aduce lacrimi în ochi. Mi se pare că vorbele mele de scuze mai uşurează puţin greutatea care-i apasă umerii, dar asta nu schimbă faptul că suntem în război. Nenumăraţi soldaţi şi titáni ne sunt duşmani. E posibil ca Amari să fie nevoită să-şi ucidă puternica mamă.
— Încă vrei s-o elimini pe Nehanda? o întreb.
Umerii ei se încovoaie.
— Nu văd altă soluţie. Dar asta-i lupta mea. N-o să-ţi mai cer să te implici.
— Eu şi Amari am vorbit despre asta, mă informează Tzain. Dacă
îţi doreşti cu adevărat să pleci din Orïsha, te vom ajuta. Eu nu prea sunt de acord, dar ai suferit destul. Înţeleg de ce vrei să fii liberă.
Liberă.
Cuvântul ăsta pare deja o amintire îndepărtată. Chiar şi din mormânt, Inan mi-a legat inima cu lanţuri de fier. Acum, că e în viaţă, acele lanţuri mă ard precum majacitele.
Cât timp micuţul prinţ este încă în viaţă şi biruitor, n-o să-mi găsesc libertatea dincolo de graniţele Orïshei.
Dacă vreau să fiu liberă, nu pot fugi.
Trebuie să-l omor.
— N-o să mai fug, le spun. Dacă vor război, atunci le vom da război.
Amari mă strânge de picior, cu un gest de încurajare. Ea şi Tzain se privesc.
— Nu înţeleg, spune ea. Cum de te-ai răzgândit?
Muşchii mi se încordează. Inspir adânc. Nu vreau s-o rănesc din nou, însă trebuie să ştie adevărul. Trebuie să afle că va fi nevoită să
lupte împotriva celuilalt membru al familiei sale.
Oftez.
— Cred că fratele tău încă trăieşte. Şi eu o să fiu cea care-l omoară.
CAPITOLUL ŞAISPREZECE
AMARI
Cred că fratele tău încă trăieşte.
