Tzain îmi dă un ghiont şi trece în faţa mea. Amari vine după el. Îmi uşurează povara, luând frâiele lui Nailah.

Mă aplec la pământ.

— De la zei primim darul vieţii. Zeilor trebuie să le înapoiem acestdar.

Deşi nu vreau să simt iureşul magiei, şoptesc cuvintele ritualului íbùkún, pentru ca bietele lor suflete să se poată odihni în pace. Ochii mă ustură. Amintirea morţii lui Baba mă copleşeşte, dar îmi înghit lacrimile. Mă ridic. Roën îşi încrucişează braţele la piept.

— E prima dată când te văd făcând magie, de când s-a îndeplinit ritualul.

Îl ating în trecere, fără să spun un cuvânt. Îi acopăr pe maji cu ferigi mari, apoi merg mai departe.

Mă ajunge din urmă şi păşeşte lângă mine.

— Serios? Din nou? Acum ne prefacem că nu m-ai strigat când am plecat?

Îi întorc vorba:

— Acum ne prefacem că nu ai plecat deloc?

Un zâmbet timid îi joacă în colţul gurii.

— Măcar spune-mi ce s-a schimbat! îmi cere. Am crezut că vrei să

fii liberă.

Îmi îndrept din nou atenţia către cărarea de munte. Păşesc peste pietrele împrăştiate prin iarba sălbatică. Uneori, gândul îmi zboară la mare. La pământurile care mă aşteaptă la capătul acestor suferinţe.

Dar de fiecare dată revăd chipul lui Inan, care mă ancorează în pământul Orïshei.

— Planurile mele nu s-au schimbat, îi spun. Dar mai întâi trebuie să mă ocup de ceva.

Roën zâmbeşte.

— Înţeleg. Sper că acel ceva se bucură în tihnă de ultima sa suflare.

Îmi face cu ochiul, iar eu îi arunc o privire furioasă. Mă enervează

cât de bine reuşeşte să citească printre cuvintele mele. Şi Inan îmi ghicea gândurile; dar în ceea ce-l priveşte pe Roën, nu există nicio cauză magică.

— De fapt, de ce te-ai întors? îl întreb. Ţi-ar fi fost mult mai bine dacă ne-ai fi trădat pentru bani.

— Sincer?

Roën îmi cuprinde obrazul în palmă. Mă opresc. Deşi nu vreau să

simt nimic, atingerea lui îmi aprinde o flacără în piept. Ca atunci

când m-a mângâiat pe obraz, după adunare. Încă îmi amintesc atingerea aspră a degetelor sale pline de bătături. Atât de multe lucruri spuse într-o mângâiere atât de simplă! Acum, după ce s-a întors, nu mai ştiu ce să cred.

— Când am auzit ce s-a întâmplat, n-am rezistat, zice, scuturând din cap. Ştiam că mă placi, dar mă placi chiar atât de mult încât să te izbeşti de un copac doar din pricina gândului că n-o să mă mai vezi niciodată?

Îl împing. Roën începe să râdă şi ochii lui precum norii de furtună

sclipesc drăceşte.

— Eşti imposibil!

— Nu pune la inimă! Nu eşti prima care şi-a pierdut dorinţa de a trăi în absenţa mea…

— Zélie!

Strigătul lui Tzain reverberează între munţi. Întoarcem cu repeziciune capetele într-acolo. Sunetul pietrelor care crapă ne împresoară. Părul mi se ridică pe ceafă. Roën mă apucă de mână, dar mă scutur şi fug. Tot mai multe ţipete răsună.

— Acolo, sus!

Amari îmi arată locul. Aproape un kilometru mai sus, un grup de gărzi ne priveşte de pe marginea unei stânci. Soarele sclipeşte în armurile lor aurii. Pentru o clipă, rămânem cu toţii nemişcaţi.

Mă dau repede înapoi când trei dintre soldaţi sar, alunecând în jos pe versant. Titánii Pământici se mişcă iute ca fulgerul. Păşesc pe pietriş ca pe zăpadă.

Inima mi-o ia razna când observ că au darul magiei. Controlul lor asupra pământului şi a pietrelor e mai mare decât al titánilor care ne-au atacat în timpul adunării. Se năpustesc asupra noastră. Ceilalţi soldaţi ai Nehandei leagă frânghii de marginea stâncii şi coboară pe ea, lăsându-se să alunece.

— Mă ocup eu de asta!

Amari fuge înainte. În vârful degetelor ei scânteiază o lumină

albastră.

Îmi amintesc de titánul care a pierit sub ochii mei.

— Amari, opreşte-te! Nu ştii cum să-ţi foloseşti magia.

Pielea ei sfârâie. Lumina albastră îi învăluie mâna. Îşi întinde

palmele înainte, dar, în loc să lanseze atacul, flăcările o lovesc în faţă.

Amari strigă de durere şi se prăbuşeşte la pământ.

Nu am de ales.

Dacă nu-mi folosesc magia ca să atac, o să murim.

— Ẹmí àwọn tí ó ti sùn…

Ashêul mi se dezlănţuie în sânge, iar timpul pare să încetinească.

Spiritele se condensează în aer, aidoma unor firicele de nisip negru.

Braţele îmi tremură, cuprinse de magia care încearcă să izbucnească.