Emily a gemut în chinuri, cu mâinile arzând de durere, dar chiar și așa, speranța a căpătat iar aripi. Acum știa unde era, ceea ce-i dădea o mică șansă de scăpare, în ciuda incendiului care se întindea în continuare în jurul ei. A făcut un pas înapoi în foc, și-a încercat elanul, apoi s-a aruncat cu tot trupul în ușă. S-a zgâlțâit și a gemut, dar a refuzat să se deschidă, împingând-o înapoi în flăcări. O clipă, aproape că și-a pierdut echilibrul, împinsă în spate, apoi s-a îndreptat și s-a lansat înainte, intrând din nou în ușa care ardea. De data asta, s-a spart și s-a îndoit, însă
încuietoarea a rezistat, blocându-i salvarea. S-a împleticit din nou înapoi și a simțit cum o părăsesc puterile, cum i se clatină hotărârea. N-o putea face din nou, nu mai putea face niciun pas, copleșită de fum, de dogoare, de chinul cumplit. S-a clătinat în loc, simțind cum i se învârte capul, cum i se usucă gâtul, copleșită cu totul, apoi, cu un ultim efort disperat, a strigat numele lui Sam și s-a aruncat spre ușă.
A intrat direct în ea, iar umărul i-a explodat de durere și capul s-a lovit de tocul ușii, dar atunci ușa încinsă a cedat. O clipă, Emily a simțit cum cade, apoi, după
doar o secundă, a atins pământul, hainele ei șuierând și pârâind în timp ce se rostogolea în iarba înghețată.
Ziua a cincea
107.
Ce dracu’ se întâmpla? Ce era cu zgomotul ăsta îngrozitor?
Olivia s-a trezit cu o tresărire, dezorientată și speriată. Avea senzația că e cineva în capul ei și încearcă să-și croiască drum cu pumnii afară, dar când se străduia să se ridice după încă o noapte cu somn îngrozitor de prost, și-a dat seama că zgomotul venea de la ușă. Și-a luat halatul și s-a grăbit la interfon, dar i-a stat inima când l-a văzut pe Christopher privind direct în ecran, provocând-o să-l ignore. Și asta era tentată să facă. Fostul ei iubit părea că are ochii ieșiți din orbite de furie, aproape posedat. Dar n-avea cum să evite confruntarea și probabil că era mai bine aici decât la serviciu.
Și-a strâns halatul pe ea, a deschis ușa și a coborât în grabă scările. Auzea deja mișcări jos, ceilalți locatari fiind fără îndoială supărați de această trezire cu noaptea în cap, dar nu i-a luat în seamă. N-aveau ce căuta în treaba asta. A deschis ușa și l-a găsit pe Christopher pregătit să bată din nou.
— Aici erai, a șuierat el agresiv, retrăgându-și pumnul.
— Aici locuiesc, Christopher, deci…
— Să nu îndrăznești să glumești, să nu îndrăznești naibii…
Îi flutura un deget în față și, o clipă, s-a întrebat dacă chiar ar fi în stare s-o lovească. Părea sălbatic, dezlănțuit, cu cearcăne negre sub ochii injectați.
— Crede-mă, Christopher, nu mi se pare nimic amuzant la toată situația asta.
— Vrăjeli, te distrezi. Intri cu forța la mine în casă, îi faci mărturisiri soției mele, îmi distrugi familia.
— Stai o clipă, a protestat Olivia. Penny m-a invitat înăuntru și n-am spus nimic care să nu fie adevărat.
— Să nu-i rostești numele! Nu ești bună nici să-i ștergi rahatul de pe pantofi.
— Dar am fost bună să te distrez pe tine, nu? De trei ori într-o noapte, dacă
nu mă înșală memoria. Dar, ce să vezi, Christopher, culegi ce-ai semănat…
S-a întors dinspre ea, ridicând frustrat mâinile în aer, înnebunit de furie. O
clipă, Olivia a crezut că o să explodeze, dar când s-a răsucit din nou spre ea, părea pustiit, palid, învins.
— Într-o săptămână e Crăciunul, pentru numele lui Dumnezeu, a spus, cu glasul întretăiat. Dar Penny nu-mi dă drumul în casă, nu mă lasă să-i văd pe băieți.
— Poți oricând să stai aici.
— Ah, du-te dracului! Nu dau doi bani pe tine, vacă proastă!
Olivia a fost luată prin surprindere, pentru că nu-l mai auzise niciodată vorbind așa cu nimeni, cu atât mai puțin cu ea.
— Ce dracu’ a fost în capul tău, să te duci acolo, să-i spui totul? Puteam să
găsim o soluție…
— Numai că nu puteam, nu? Te-ai distrat, apoi, când lucrurile s-au complicat, ai fugit acasă. Ei bine, se pare că nu mai ești binevenit acolo…
— O să plătești, a spus el apăsat. Penny, băieții mei sunt tot ce am pe lumea asta. Și dacă-i pierd din cauza ranchiunei tale, a tristeții tale…
— Ah, du-te naibii, Christopher! a răspuns ea calm și i-a trântit ușa în nas.
O clipă de liniște, apoi bătăile s-au reluat. Olivia s-a rezemat de perete, extenuată și nefericită, blestemându-și soarta, fiecare bătaie trecând direct prin ea. Poate că era în parte și vina ei, dar, sincer, chiar merita așa ceva? De ce trebuia să fie întotdeauna ea cea care ajungea în tabăra care pierde?
Și de ce, cu toate astea, încă îl iubea?
108.
Se furișa pe coridor, abia făcând zgomot. Picioarele desculțe ale lui Jack atingeau blând scândurile podelei în timp ce trecea cu repeziciune pe hol, uitându-se întâi în bucătărie, apoi în living. Era aproape convins că e singur, dar trebuia să se asigure, având încă proaspătă în minte vizita neanuntată a Oliviei de zilele trecute.
După ce-a explorat toate camerele, Jack s-a dus în grabă în camera din față, trăgând puțin draperiile ca să se uite în stradă. Nici urmă de Corsa rablagită, nici de femeie, ceea ce a fost o imensă ușurare. Cu ochii minții, Jack avea viziuni cu ea dând năvală pe ușă, arătându-l cu degetul, demascându-l. Dar strada de suburbie era liniștită și calmă. Camerele de securitate funcționau în față și în spate, dar erau îndreptate spre exterior, bineînțeles, căutând intruși. Înăuntru, era ferit de supravegherea lor.
S-a întors și a pornit înapoi spre bucătărie, a traversat-o rapid și a ridicat linoleumul dezlipit. În câteva clipe, stătea la masă, cu iPad-ul instalat în fața lui. A navigat în viteză în rețea, cufundându-se tot mai adânc, până a ajuns din nou în camera de discuții. Acum s-a oprit, răsuflând scurt și neregulat, cu inima bubuind.
Oare răspunsese cineva? Văzuse cineva mesajul lui „Dawn”? Dacă da, mușcaseră momeala? Anticiparea era aproape insuportabilă, așa că a deschis inboxul. O întârziere de o secundă, cât se încărcau mesajele, apoi s-a trezit brusc
la viață, iar Jack a icnit. Peste noapte, Dawn primise peste 500 de mesaje, majoritatea cu fișiere atașate. Îi tremurau degetele când l-a deschis pe primul, fără să ia în seamă mesajul, și a început redarea filmulețului. Pe ecran a apărut o scenă banală – un dormitor întunecos, în care un bărbat și o femeie stăteau aplecați peste un copil mic, care se întorcea acum spre cameră cu ochi mari și înspăimântați.
Abia capabil să mai respire, cu simțurile explodând, Jack s-a sprijinit de spătarul scaunului și și-a strecurat mâna în pantalonii de pijama.
109.
