— O să reușești. Reușești întotdeauna.
— De data asta e altceva, a răspuns Chandra, clătinând neliniștită din cap. O
să trebuiască să răscolesc multe găuri de șarpe, să tulbur apele și, chiar și așa, s-ar putea să nu obținem o condamnare. Draper o să-mi urmărească fiecare mișcare, ca și presa, de altfel, ceea ce înseamnă că o să-mi ies din minți în tăcere, o să lucrez zi-lumină și ceva în plus, în timp ce tu și fetele trebuie să vă purtați singuri de grijă.
— O să fim în regulă. O să ne fie dor de tine, dar o să ne descurcăm. Nu-s chiar novice.
— Știu, dar e prea mult să-ți cer așa ceva; sunt foarte mici.
— Sunt mai rezistente decât crezi tu. Putem să ne descurcăm puțin fără tine.
— Dar nu vreau să fie nevoie. Vreau să fiu aici, cu voi.
— Și o să fii curând, dar trebuie să te ocupi de povestea asta.
Chandra n-a reacționat; știa că soțul ei are dreptate. Ideea absurdă că ar putea cumva să evite capcana care-i fusese întinsă era născută în parte din dorința de a-și petrece timpul cu tânăra ei familie, dar în parte se datora fricii.
— Și dacă o dau în bară, Nims?
— Nu te prosti!
— Vorbesc serios. Eu am insistat. Dumnezeu știe că am spulberat ușa bătând și cerând să primesc ceva important, ceva vizibil. Dar nu m-am așteptat niciodată
la asta.
A ridicat privirea spre soțul ei, iar în priviri i se citea acum teama adevărată.
— Dacă nu sunt în stare?
37.
— Trebuie să accepte o parte din vină, o parte din responsabilitate, și totuși pare hotărât să se spele pe mâini de toate.
Cuvintele lui Christopher Parkes musteau de dispreț, în timp ce-și privea șeful aflat în cealaltă parte a încăperii. Jeremy Firth părea ciudat de bine dispus în seara asta, perorând în fața colegilor, glumind chiar. Programul pentru petrecerea de Crăciun a Serviciului nu fusese modificat, în pofida situației din Bolton, deși cei prezenți presupuseseră că urma ceva sumbru. Se părea că Firth nu fusese informat.
— Și poți să-l acuzi? a replicat Olivia sarcastic. Mai are cât? – un an până se retrage. Ultimul lucru pe care și-l dorește e un scandal major care să-i amenințe pensionarea.
— Chiar și-așa, e în Țara basmelor, a răspuns Christopher, umflându-și obrajii.
Pare hotărât să arunce totul în cârca lui Alice Dunne, deși până la urmă fiecare membru al Serviciului este efectiv responsabilitatea lui. Dacă o dă cineva în bară, atunci e vina lui. E în vârf, pentru numele lui Dumnezeu.
— Și cum crezi că a rămas atât timp acolo? Asigurându-se că nu se lipește nimic de el. Toate succesele au fost obținute la îndemnul lui, toate gafele au fost o aberație a altcuiva.
— Chiar și-așa, ar trebui să-l auzi, a adăugat Christopher scurt. E conștient de rahatul care se îndreaptă spre noi și pare mult mai interesat să se apere pe sine decât să clarifice ce s-a întâmplat de fapt. În ședința de-aseară, jumătate din timp am discutat dacă putem conta pe Dunne să plece în liniște sau dacă o să facă
scandal.
— Poate că încearcă doar să protejeze reputația Serviciului.
— Nu încearcă să protejeze decât un singur lucru: funcția lui. Ceea ce a făcut foarte eficient în ultimii 15 ani. Doamne, câte scandaluri au fost în timpul mandatului lui? Multe gafe operaționale, ca să nu mai vorbim despre chestia aia neplăcută cu asistenta lui personală, și totuși încă rezistă, deși este de-a dreptul desincronizat de lumea modernă, fără niciun interes pentru inovație, bune
practici sau imaginea publică a locului ăstuia. A trădat complet orice consilier decent și muncitor de-aici și trebuie înlocuit.
Christopher șuierase cuvintele, fiecare silabă încărcată cu ambiție frustrată.
— O să-ți vină și ție vremea.
— Poate mai curând decât crezi.
— Ce vrei să spui? Ce pui la cale? a întrebat Olivia, brusc intrigată.
A zâmbit și era cât pe ce să-l mângâie pe braț, ca să-i smulgă informația, când a zărit-o brusc pe soția lui în cealaltă parte a încăperii. Deși cufundată într-o discuție cu Firth, era clar că era cu ochii pe ei. Zâmbind larg, Olivia a ridicat paharul de vin într-un gest amical căruia doamna Parkes i-a răspuns.
— Nevastă-ta se uită la noi, a șoptit ea, cu același surâs pe buze.
— Atunci poartă-te firesc. Suntem doar doi colegi care discută evenimentele recente. Apropo de asta, cum e omul tău? Crezi că-l poți ține pe linia de plutire?
— Habar n-am, a luat-o complet razna, a răspuns ea îndârjită. Și nu schimba subiectul, vorbeam despre tine și nevastă-ta.
— Olivia…
Avea în glas o notă de avertizare, fostul ei iubit fiind evident îngrijorat că era pe punctul să facă o scenă. Dar Olivia avusese o zi de rahat și n-avea chef să se lase intimidată.
— Faceți planuri pentru un Crăciun frumos în familie, nu?
— Chiar trebuie? a replicat el, dintr-odată deconcertat.
— Apropo, cum mai sunt băieții?
