— Îmi pare rău, Jack, nu mă prinzi cu asta.
O străfulgerare de furie în privirile băiatului.
— Dacă vrei știri, poți să te uiți la televizor sau să asculți la radio.
— Nu acolo afli ce contează, a răspuns Jack, începând să se enerveze. Vrei să
știi ce se întâmplă cu adevărat, ai nevoie de social media. E grupul ăla, Justiția Nu Doarme Niciodată…
— Știi că nu ți se permite niciun fel de acces la social media, a intervenit ferm Olivia, întrerupându-l. Așa că nici nu încerca.
Jack s-a încruntat la ea, fără nicio remușcare, copleșit de teamă și frustrare, însă Olivia refuza să se lase manipulată. Era prea bătrână pentru așa ceva.
— Uite ce-i, știu că e greu, a insistat ea. Dar îți cer să ai încredere în mine. E
datoria mea să mă asigur că ești în siguranță, să te ajut să evoluezi în situația asta nouă, așa că dacă există fie și cel mai mic risc să fii în pericol, o să intervin. O să
te mut, o să-ți obțin o nouă identitate, orice o să fie nevoie. Sunt de partea ta, Jack, dar trebuie să cooperezi. Mai mult decât atât, am nevoie să ai încredere în mine. Poți?
— Sunt foarte izolat aici. Mă sperie de moarte.
— Știu că e greu să fii singur. Tu ești obișnuit să fii înconjurat de oameni și…
— Cum pot să mă apăr dacă sunt doar eu?
— Nu ai nevoie să te aperi. Nimeni nu știe că ești aici.
— Dar dacă află? Dacă vin aici? Cine-o să mă apere? Tu?
— Dacă trebuie, da. Dar n-o să fie cazul.
Jack și-a umflat obrajii și s-a îndepărtat de ea, deloc convins.
— Sincer, Jack. Ești 100% în siguranță aici, deci încearcă să nu-ți faci griji. Ai în frigider un curry la microunde, cu poppadom alături și niște iaurturi cu ciocolată.
Mănâncă, uită-te un pic la televizor, relaxează-te și după aia odihnește-te. Știu că
astă-seară lucrurile arată rău, dar, sincer, ești la începutul unei mari aventuri, Jack. Sunt convinsă că o să dai lovitura.
Tăcere, apoi o încuviințare scurtă, posomorâtă. Aruncând o privire la ceas, Olivia a adăugat:
— Uite ce-i, mai bine fug acum, dar mă întorc mâine-dimineață, la prima oră.
Orice probleme, orice preocupări ai, știi numărul meu de telefon. Poți să mă suni la orice oră.
Încă o încuviințare posacă. Nu era mare lucru, dar nici nu se putea aștepta la mai mult.
— Pe mâine, atunci.
A plecat, închizând ușa livingului. Jack s-a dus la geam și a întredeschis draperiile, privind-o cum se îndepărtează în grabă. A rămas cu privirea în stradă, încordat și nefericit, apoi a lăsat să cadă la loc draperiile și a revenit la geanta lui.
O clipă, a rămas acolo, înconjurat de liniștea de mormânt a casei goale, apoi a deschis calm fermoarul. Înăuntru erau opt cutii de cidru cu maximum de alcool.
Încerca să fie cuminte, să facă ce i se spunea, dar în seara asta avea nevoie să
uite.
35.
— Ai întârziat.
Alison, fosta soție a lui Mike, nu era genul care s-o ia pe ocolite și nici măcar nu și-a bătut capul să-l salute înainte să-l apostrofeze. Așa era de la divorț, o ruptură amară și neplăcută care avusese loc la mai puțin de un an după uciderea Jessicăi. Înainte de asta, avuseseră mulți ani buni împreună, dar amintirea acelei epoci de aur era tot mai greu accesat, mai ales în contrast cu ostilitatea directă a lui Alison.
— Îmi pare rău, am multe pe cap la serviciu, a mințit Mike. Dar am ajuns. E
gata?
— E gata de aproape o oră. Sincer, Mike, dacă e s-o vezi în continuare pe Rachel, trebuie să fii mai serios. Toți avem vieți ocupate, mai ales în perioada asta a anului. Nu pot… Nu putem să pierdem vremea așteptându-te pe tine.
— Trebuie să ajungeți într-un loc frumos, nu? Tu și Dave? a replicat el cu aversiune.
— E treaba mea. Tu nu trebuie decât să respecți partea ta de înțelegere.
— Ia uite-o! a exclamat Mike vesel întorcându-i spatele fostei soții ca să se îndrepte spre Rachel, care cobora scările.
Fiica lui în vârstă de 16 ani îi zâmbea timid în timp ce se apropia de ei, în hol.
— Toate bune, puștoaico?
