Și-a tras mai bine șapca de baseball pe frunte și s-a întors dinspre vecina lui, o filipineză volubilă, ca să privească în monitor. Cafeneaua era o bombă cu calculatoare care abia se mișcau, dar corespundea scopurilor lui. Nimeni nu te-ntreba de sănătate și nici nu arăta nici cel mai vag interes pentru ce făceai, ceea ce-i permitea fostului polițist să lucreze nestingherit, cu riscuri minime să fie depistat. Chiar dacă poliția reușea să-i prindă urma până la această cafenea ascunsă într-un colț izolat din Brixton, ar obține foarte puține informații de la proprietarul turc corpolent, care părea mult mai interesat să se uite la filmulețe porno decât să-și verifice clienții. Deocamdată, bomba asta izolată era cartierul general perfect pentru operațiunile lui Blackwell și avea de gând să profite cât mai mult de ea.
A introdus stickul de date în port și a deschis serverul. După câteva secunde, era pe site-ul Justiția Nu Doarme Niciodată și se loga în secțiunea de administrare.
S-a pus pe treabă, încărcând rapid două fotografii noi cu cadavrul lui Willis. Spre deosebire de pozele dinainte, făcute de șoferii aflați în trecere, acestea două
fuseseră făcute de una dintre polițistele ajunse la fața locului – care se număra printre cei care-l urmăreau pe social media și era o credincioasă adevărată – și erau superbe prin claritate și detalii. Dacă lumea se bucurase de primele instantanee, o să înnebunească de-a binelea după ce le vedea pe astea.
Un zgomot puternic l-a făcut să ridice privirea. Se deschisese ușa, lăsând să
dea năvală peste clienții nemulțumiți un val de aer rece, în urma căruia intrară
doi adolescenți, râzând și pălăvrăgind. Oricât de nevinovată era întreruperea, era o aducere-aminte să nu zăbovească, așa că a intrat pe forumul privat de discuții al site-ului. A fost uimit să găsească zece mesaje noi, toate despre potențiale localizări ale unor interlopi din toată țara. Le-a răsfoit, a dat deoparte câteva dintre ele, considerând că sunt opera unor pierde-vară și închipuiți, dar a marcat trei care păreau promițătoare: un violator care încălcase eliberarea condiționată
la Glasgow, un fost lider de cercetași căzut în dizgrație care fusese zărit în Blackpool și o mamă în vârstă de 18 ani care-și omorâse în bătaie bebelușul, văzută bând la un Wetherspoons din Plymouth. Toate meritau să fie investigate când o să aibă timp.
A ieșit de pe server și a redeschis site-ul, de data asta ca utilizator obișnuit. Și a rămas cu gura căscată. Numărul aprecierilor și al comentariilor pozitive creștea cu fiecare secundă; sute, ba nu, mii de oameni obișnuiți reacționau la postările lui, răspundeau la apelul său răsunător pentru dreptate. Blackwell știuse că
moartea lui Willis avea să fie un succes, dar nivelul de implicare tot îl lăsa fără
suflare. Era mai mult decât se așteptase – mult mai mult – și-l încânta profund.
Toate sacrificiile, toate jignirile din partea colegilor, prietenilor și familiei meritaseră. Râseseră de misiunea lui, îi ridiculizaseră ambiția, dar acum rolurile se schimbaseră. Își dorea doar să fi fost aici fosta lui soție, ca să-și dea seama cât de greșit îl judecase. Avea succes, schimba situația, câștiga războiul.
Se complăcuse prea mult în superficialități, fusese prea prudent, prea conservator, dar acum Ian Blackwell era în liga mare. Mark Willis a fost prima lui pradă mare, dar n-o să fie și ultima. Și cu fiecare demascare, cu fiecare victorie, numărul celor care-l urmăreau o să crească, până când elanul va fi de neoprit.
Moartea lui Willis activase hârtia de turnesol care avea să pună în mișcare această
revoluție populară. Blackwell detesta orice criminal care credea că poate să
prostească sistemul, să comită crime și să scape basma curată, dar le rezerva o formă specială de ură celor care comiseseră delicte sexuale. Erau cei mai mizerabili dintre mizerabili, animale ca Mark Willis sau Kyle Peters, eliberat și el de curând, care profitau de bătrâne și copii vulnerabili. Acești violatori și pedofili care-și bătuseră joc de justiție prea mult timp erau acum și ei în bătaia puștii datorită lui. O să aibă grijă să fie pedepsiți pentru crimele lor, să simtă groaza pe care le-o provocaseră victimelor lor. O să trăiască teroarea, agonia, spaima care li se cuveneau.
Pentru animalele astea, moartea, când avea să vină, va fi o dulce eliberare.
34.
— De ce nu mi-ai spus? Ar fi trebuit să-mi spui…
Jack arunca vorbe spre Olivia supărat și furios.
— Uciderea lui Mark Willis n-are nicio legătură cu tine. E o problemă locală, o gafă în Bolton, n-are nicio relevanță, a răspuns Olivia ferm, străduindu-se să-l calmeze.
— Nicio relevanță? Au aflat cine era și l-au urmărit. Trei nemernici cu măști de porc și răngi. Am văzut înregistrarea…, a ripostat el.
— Cum?
— Cum adică, „cum”? Toți băieții de pe șantier se uitau la ea pe telefon. Le plăcea, râdeau…
Acum teama, anxietatea lui au răzbit până la ea și Olivia a reacționat, răspunzând cu blândețe:
— Uite ce-i, îmi pare rău, Jack. Poate că ar fi trebuit să-ți spun, dar nu voiam să te sperii în prima zi de lucru și, sincer, nu afectează în niciun fel situația ta. Ești în deplină siguranță aici.
— Așa să fie?
— Da, a insistat ea. Evident că o să ne revizuim toate procedurile de securitate după asta, dar sunt convinsă că, atunci când o să lămurim lucrurile, o să
descoperim că a dat-o în bară cineva din echipa MAPPA sau Willis a devenit delăsător și s-a trădat. Și de-asta e atât de important să fii calm, să te porți normal și să îți asumi noua ta identitate. Cum ți-a mers azi?
Jack a coborât privirea, uitându-se furios în podea.
— Prost. Maistrul a zis că lucrez ca dracu’ și toți ăilalți o țineau întruna cu ce i-ar fi făcut ei lui Willis dacă puneau mâna pe el. A… a fost al naibii de nasol.
— Trebuie să fi fost foarte dur, a răspuns Olivia compătimitor, punându-i o mână liniștitoare pe braț. Dar a fost doar un moment prost, atât. Povestea de la Bolton o să se potolească, o să prinzi rostul lucrurilor și totul o să fie bine până la urmă, serios. Ai luat note maxime la examenul de calificare în meserie, ești bun la ce faci, ai putea să ai o carieră.
— Ce să spun… Aș avea noroc dacă rezist până la sfârșitul lunii, la cum merg lucrurile.
— Astea-s aiureli, Jack. Nu ești în niciun pericol, pe cuvânt. Cel mai bine ar fi să ai o seară liniștită, să dormi bine și apoi s-o iei de la capăt dimineață.
— Ție ți-e ușor să spui. Tu ești la curent. Mie nu mi se spune nimic.
— Îți spun acum.
— Cineva ar putea să-mi dea pe internet chiar acum noua identitate, adresa.
Dar eu de unde să știu? Pe mine mă ții în beznă.
— Întreabă-mă orice vrei. Sunt aici ca să…
— Aș fi în regulă dac-aș avea un telefon, a întrerupt-o Jack. Sau o tabletă. Ceva cu care să pot să arunc un ochi la știri…
