Mesajul era scurt și la obiect.

„Crăciun fericit din partea mamei”.

Olivia a chicotit sumbru; ce-al naibii de tipic! Fără consum de energie, fără

afecțiune transmisă și categoric fără să pomenească de iubire. Iubirea nu fusese pomenită niciodată, maică-sa lăsând să se înțeleagă de multe ori de-a lungul anilor ce dezamăgită era că nu avusese un băiat. Olivia a clătinat din cap și a întors felicitarea ca să vadă modelul, izbucnind imediat într-un râs răgușit. Era o imagine cu Madona și pruncul, o poză angelică a dragostei materne desăvârșite. Era hilar, dincolo de perfecțiune, ținând cont de situația Oliviei, care s-a trezit brusc râzând în hohote în fața nebuniei totale a situației. I se părea incredibil – incredibil de amuzant – că mama ei, mama ei jalnică, lipsită de dragoste, a ales tocmai felicitarea asta nenorocită să i-o trimită de Crăciun. Ce lua? N-avea niciun fel de amintire? Sau conștiință?

Olivia s-a sprijinit cu toată greutatea de perete, sufocată de râs, de un râs sălbatic, nebunesc, cu tot trupul cuprins de veselie. Ce glumă! Ce glumă era viața ei! O glumă tristă, amărâtă. Și acum, încet, dar sigur, hohotele de râs au început să se stingă și le-au luat locul suspine profunde, icnite. Într-o clipă, amuzamentul maniacal s-a prefăcut în suferință, iar Olivia a strâns în mână felicitarea jignitoare în timp ce aluneca pe lângă perete și se așeza pe covor, plângând în hohote.

Ziua a treia

41.

A strecurat cheia în broască, ascultând atent în timp ce deschidea ușa din față.

Mulțumită că venirea ei n-a fost detectată, Olivia, obosită-moartă, s-a strecurat înăuntru și a închis ușa în urma ei. În casă domnea o tăcere de mormânt. Pe de o parte, asta era liniștitor. Dacă Jack nu-și dădea seama că a intrat în casă, atunci n-avea timp să ascundă niciun fel de substanțe interzise, dispozitive neaprobate sau alte dovezi de încălcare a regulilor. Pe de altă parte, tăcerea apăsătoare din casă însemna probabil că e încă în pat și că iar risca să întârzie la muncă. Olivia a clătinat descurajată din cap, care o durea rău, și s-a îndreptat spre dormitor. De câte ori trebuia să i se spună?

A deschis ușa și a intrat. Imediat, silueta adormită, pe jumătate ascunsă sub o pilotă cu Arsenal, a sărit surprinsă.

— Ce dracu’? a întrebat Jack furios, când și-a dat seama cine era intrusul.

A luat un prosop și l-a înfășurat pe el, ca să-și ascundă șortul sumar.

— Ăsta-i dormitorul meu… nu poți să dai buzna neanunțată.

— Ba pot. Ți-am zis că o să aibă loc teste aleatorii pentru droguri și alcool, iar azi e ziua ta norocoasă.

— Hai, frate…

— În plus, întârzii la serviciu. Taxiul ajunge în zece minute și tu nu ești nici pe departe gata. Pune ceva pe tine, hai să facem testele și după aia poți să pleci.

Jack s-a holbat la ea, ostil și recalcitrant.

— Hai, fuguța! l-a mustrat ea.

— Atunci, ieși!

— Îmi pare rău, nu se poate, regulile sunt reguli.

Jack a mormăit și și-a pus restul hainelor, după care s-a dat cu o cantitate obscenă de Lynx Africa. Sufocându-se, Olivia l-a scos din cameră.

— Pot să mă spăl pe dinți întâi? Pot să mănânc pe șantier.

— Sigur că poți, numai că o să trebuiască să vin cu tine la baie și, oricum, n-o să folosească la nimic. Dormitorul tău miroase ca o nenorocită de berărie și pot să-mi imaginez de ce. Așa că poate mai bine mănânci ceva și după aia te speli pe dinți?

Jack s-a strâmbat și a trecut pe lângă ea spre bucătărie, unde și-a umplut un pahar cu apă rece ca gheața.

— Ce-ai băut? a întrebat ea supărată, venind în urma lui.

— Ești dusă cu capul. Am avut o seară liniștită, cum ai zis tu.

— Atunci n-o să te deranjeze dacă vorbesc mai tare, a spus ea, crescând volumul până aproape că țipa.

— Bine, bine, las-o baltă, ce zici?

— Ce-ai băut?

— Doar câteva doze de cidru, atâta tot. Ca să mă relaxez…

— Asta-i tot?

— Sigur.

— Droguri?

Jack a clătinat din cap, evitând să se uite la ea.

— Uită-te la mine, Jack!

— Jur, asta-i tot, doar un pic de băutură, nimic special.

— Crezi că nu-i nimic special că încâlci regulile? Pot să te trimit înapoi pentru genul ăsta de încălcare. Ți-ar plăcea, nu?

— Nu te supăra.

— Atunci respectă regulile. Ține minte că ai ieșit condiționat. Și să nu îndrăznești să-ți mai treacă vreodată prin cap să mă minți. N-am nici timp, nici răbdare.

— Dar mă încurajezi să mint, a protestat Jack înfuriat. Îmi spui să mint în fiecare zi – despre cine sunt, de unde sunt. De unde să știu când să încep și când să mă opresc?

— Le spui povestea de acoperire tuturor celorlalți, a răspuns ferm Olivia. Dar ești întotdeauna sincer și onest cu mine. Așa funcționează.

Jack a ridicat din umeri și s-a prăbușit într-un scaun, ciugulind dintr-o felie de pâine albă, din care rupea bucățele ca să le mănânce.

— Uite ce-i, înțeleg cât e de greu, a adăugat Olivia, încercând să-și îmblânzească tonul. Să fii nevoit să joci un rol toată ziua. Dar o să fie mai ușor cu timpul, atât de firesc, încât nici n-o să-ți mai dai seama că o faci.

— Ție ți-e ușor să vorbești, dar eu fac pe mine toată ziua și după aia mă întorc aici și sunt singur toată noaptea. Îmi… îmi ies din minți. N-am nimic de făcut, pe nimeni cu care să vorbesc. Urăsc asta ca naiba, nu suport să fiu singur…

O străfulgerare de ură de sine, de singurătate mizerabilă, ascunsă rapid când Jack s-a ridicat să-și umple din nou paharul cu apă. Olivia l-a privit atentă, înainte să răspundă cu blândețe:

— Știu și te compătimesc, dar astea-s cărțile cu care joci. Și, sincer, e cea mai bună mână pe care o s-o primești vreodată, așa că trebuie să încerci și să faci lucrurile să meargă. Nu există alternativă.

Jack n-a spus nimic, rămânând cu privirea ațintită în chiuvetă.

— Ținând cont de evenimentele recente, e chiar și mai important să respecți regulile pe care le-am stabilit. Cea mai bună apărare a ta, cel mai bun pariu în viață este să devii Jack Walker. Dacă reușești, atunci îți promit că totul o să fie în regulă. Te rog, Jack, pentru sănătatea ta mintală și pentru a mea, fă ce trebuie, devin-o omul care știu că poți să fii.

Se străduia din greu să pară optimistă și, în cele din urmă, a primit o ridicare din umeri în semn de acceptare. Și destul de târziu, pentru că știa că taxiul poate să ajungă din clipă în clipă.

— Acum hai să facem testele alea și să pleci la serviciu, ce zici?