Dar nu era așa. Arăta al naibii de bine, cu luminile roții aruncând o strălucire festivă asupra trăsăturilor ei. Era imaginea perfectă, poate cea mai bună poză pe care o făcuse el vreodată și era foarte încântat că o surprinsese. Russel nu știuse cum o să se desfășoare seara, dacă Amber o să intre în joc, însă trupul cald, suplu, lipit de el îi alunga toate îndoielile.
Mergea totul conform planului.
32.
— Mersi, mamă, a fost minunat. Mai mult decât minunat.
Sam și-a împins castronul și s-a rezemat de spătarul scaunului.
— Ești sigur că nu mai vrei o porție? a întrebat Emily. Mai e o grămadă.
— Glumești? Am sport mâine. N-ar fi trebuit să mănânc nici măcar o porție, darămite două.
— Păi, treaba ta… mâine n-o să mai fie așa bun.
Sam a zâmbit și a ridicat mâinile ca și cum s-ar fi predat, iar Emily a cedat și a strâns resturile de budincă din pâine și unt, pe care le-a dus la insulă.
— Auzi, mamă…
Emily s-a întors, întrebându-se ce și-ar mai putea dori fiul ei.
— Stai jos, a continuat el și s-a ridicat de pe scaun. Spăl eu vasele.
— Nu-i nevoie.
— Măcar atât pot să fac după masa asta.
Emily a acceptat și i-a întins castronul, privind mândră cum băiatul ei, băiatul ei drag, se apucă să spele vasele. Îl privea și se minuna de maturitatea, de bunătatea, de sensibilitatea lui, întrebându-se ce-a făcut ca să merite o asemenea binecuvântare. Ce prostești i se păreau acum durerea și spaima de ieri! Fusese dezamăgită că Sam chiulise și șocată de motivele lui, dar din cauza ei ieșise totul așa de jenant și încordat. Sam încercase doar să fie cinstit în legătură cu situația în care se afla, iar ea deformase lucrurile, complicându-le cu propriul bagaj emoțional, cu propriile complexe. Fiul ei era doar un adolescent obișnuit, care-și croia drum prin lume. Nu, era mai bun decât majoritatea adolescenților, pentru că avea o înțelepciune, un spirit generos, o atenție care le lipsea celor mai mulți băieți de vârsta lui. Trebuia să-și aducă aminte asta, să-l lase să-și găsească singur calea, să-i lase spațiu să respire, fără să-și lase propriile probleme să împovăreze situația.
A luat farfuriile și a traversat bucătăria spre mașina de spălat vase.
— Ți-am zis să stai jos! a protestat Sam râzând. O clipă nu poți să stai locului!
— Știi că nu mă pricep. Îmi place să am tot timpul ceva de făcut.
— Ia-ți o seară liberă, desfă o sticlă de vin, oferă-ți și tu o recompensă, măcar o dată.
Cu asta a atins un punct sensibil. Poate că merita o recompensă. Își petrecuse toată după-masa făcând o tartă cu vită și bere, budinca de pâine cu unt, cumpărând un voucher pentru Xbox ca să-i alimenteze contul, asigurându-se că
e totul gata până se întorcea el. Băiatul venise acasă într-o dispoziție gânditoare, dar când văzuse efortul pe care-l făcuse maică-sa, reacționase cu entuziasm real.
Primise timp suplimentar pe Xbox, stătuse puțin să schimbe mesaje cu prietenii, apoi se bucurase de o cină cu mama lui, în timpul căreia stătuseră de vorbă, stătuseră cu adevărat de vorbă, despre toate. Totul mersese conform planului, fusese un succes, iar un pahar rece de pinot grigio suna bine… dar vechile obiceiuri dispar greu.
— Stai să-ți pregătesc echipamentul de sport și după aia poate beau ceva…
— Ești o cauză pierdută, a răspuns Sam, clătinând din cap vesel.
Fără să ia în seamă mustrarea lui blândă, Emily a ieșit din cameră și a urcat până la etaj. Uscătoarele erau în camera de oaspeți și curând s-a trezit strângând lucruri de pe ele, adunând șorturi, maiouri și șosete. Știa că mulți părinți consideră monotonă corvoada plictisitoare a spălatului rufelor, ba chiar anostă,
dar ea nu avusese niciodată senzația asta, întotdeauna simțind un fior blând, plin de căldură când îi oferea haine curate fiului ei. Era aceeași senzație pe care-o avea când pregătea masa, cosea etichete sau îl lua de-acasă de la vreun prieten.
Însemna că e un părinte bun, o mamă bună. Ceea ce era important pentru ea.
A auzit un zgomot și când a ridicat privirea l-a văzut pe Sam traversând palierul spre dormitorul lui, iar în drum și-a scos tricoul și l-a aruncat în coșul de rufe.
— Cred că o să fac un duș înainte de culcare, dacă e în regulă, a zis el întorcându-se către ea.
— Sigur. Numai să nu lași prosoapele pe jos.
— De parc-aș face eu așa ceva!
I-a făcut cu ochiul și s-a îndreptat spre baie. Emily s-a uitat cum se îndepărta, iar privirile iau căzut pe cicatricea ștearsă care se ițea de deasupra beteliei pantalonilor, rezultatul unei apendicite pe care-o făcuse la 11 ani. Atunci fusese îngrozitor de tulburător și înspăimântător – micul ei Sammy suferind de durere adevărată și spaimă –, dar acum amintirea o înveselea. Deși suferise un disconfort considerabil, nu existase niciun moment un pericol real și categoric avusese parte de niște beneficii colaterale, Emily delectându-se cu timpul pe care-l petrecuse îngrijindu-l până se însănătoșise și-l răsfățase cât cuprinde. Dacă acel incident neplăcut era cel mai rău lucru care i se întâmplase lui Sam în primii 14 ani de viață, însemna că Emily făcea bine ce făcea. Copilăria ei fusese foarte diferită, înecată în violență, sărăcie și abandon, care lăsaseră urme. Fusese foarte afectată
de felul cum fusese crescută, mintea, sentimentele și sufletul ei deformate de abuzuri împingând-o spre niște decizii foarte proaste și niște fapte foarte rele, dar n-o distruseseră. Făcuse multe rele în viața ei, făcuse multe greșeli, dar Sam –
Sam cel grijuliu și iubitor – nu se număra printre ele.
Era singurul lucru pe care-l făcuse exact cum trebuie.
33.
Își făcuse alegerea în viață. Acum trebuia s-o și aplice.
Oriunde mergea, Ian Blackwell părea să fie înconjurat de oameni care mai credeau că fericirea era posibilă, care se agățau de ideea demodată că o căsnicie, copii, acces la bunuri de larg consum și un abonament la Netflix însemnau o viață
satisfăcătoare și un succes. O vedea pe chipurile oamenilor ieșiți la cumpărături de Crăciun pe străzile aglomerate, în expresiile amorezate ale cuplurilor tinere care-și târau brazii de Crăciun acasă. La dracu’, o vedea chiar și pe chipurile celorlalți clienți din internet café-ul ponosit, imigranți care le scriau celor dragi
de-acasă, spunându-le că o să trimită bani la timp pentru sărbători, că aventura lor în Marea Britanie dădea roade. Cândva, Blackwell s-ar fi bucurat pentru ei, le-ar fi împărtășit entuziasmul. Acum, credea că sunt induși în eroare.
