Pare hotărât să arunce totul în cârca lui Alice Dunne, deși până la urmă fiecare membru al Serviciului este efectiv responsabilitatea lui. Dacă o dă cineva în bară, atunci e vina lui. E în vârf, pentru numele lui Dumnezeu.

— Și cum crezi că a rămas atât timp acolo? Asigurându-se că nu se lipește nimic de el. Toate succesele au fost obținute la îndemnul lui, toate gafele au fost o aberație a altcuiva.

— Chiar și-așa, ar trebui să-l auzi, a adăugat Christopher scurt. E conștient de rahatul care se îndreaptă spre noi și pare mult mai interesat să se apere pe sine decât să clarifice ce s-a întâmplat de fapt. În ședința de-aseară, jumătate din timp am discutat dacă putem conta pe Dunne să plece în liniște sau dacă o să facă

scandal.

— Poate că încearcă doar să protejeze reputația Serviciului.

— Nu încearcă să protejeze decât un singur lucru: funcția lui. Ceea ce a făcut foarte eficient în ultimii 15 ani. Doamne, câte scandaluri au fost în timpul mandatului lui? Multe gafe operaționale, ca să nu mai vorbim despre chestia aia neplăcută cu asistenta lui personală, și totuși încă rezistă, deși este de-a dreptul desincronizat de lumea modernă, fără niciun interes pentru inovație, bune

practici sau imaginea publică a locului ăstuia. A trădat complet orice consilier decent și muncitor de-aici și trebuie înlocuit.

Christopher șuierase cuvintele, fiecare silabă încărcată cu ambiție frustrată.

— O să-ți vină și ție vremea.

— Poate mai curând decât crezi.

— Ce vrei să spui? Ce pui la cale? a întrebat Olivia, brusc intrigată.

A zâmbit și era cât pe ce să-l mângâie pe braț, ca să-i smulgă informația, când a zărit-o brusc pe soția lui în cealaltă parte a încăperii. Deși cufundată într-o discuție cu Firth, era clar că era cu ochii pe ei. Zâmbind larg, Olivia a ridicat paharul de vin într-un gest amical căruia doamna Parkes i-a răspuns.

— Nevastă-ta se uită la noi, a șoptit ea, cu același surâs pe buze.

— Atunci poartă-te firesc. Suntem doar doi colegi care discută evenimentele recente. Apropo de asta, cum e omul tău? Crezi că-l poți ține pe linia de plutire?

— Habar n-am, a luat-o complet razna, a răspuns ea îndârjită. Și nu schimba subiectul, vorbeam despre tine și nevastă-ta.

— Olivia…

Avea în glas o notă de avertizare, fostul ei iubit fiind evident îngrijorat că era pe punctul să facă o scenă. Dar Olivia avusese o zi de rahat și n-avea chef să se lase intimidată.

— Faceți planuri pentru un Crăciun frumos în familie, nu?

— Chiar trebuie? a replicat el, dintr-odată deconcertat.

— Apropo, cum mai sunt băieții?

— OK, ai demonstrat ce aveai de demonstrat.

— Și ce era de demonstrat, Christopher? Ah, vrei să zici cum m-ai lăsat gravidă, dar mă lași singură de Crăciun, în timp ce tu-l petreci cu familia ta nucleară

perfectă?

Christopher a verificat că nevastă-sa nu se uită și a prins-o pe Olivia de braț, ducând-o într-un colț discret al încăperii, lângă bar.

— Perfect. Mă ascunzi, ochii care nu se văd se uită.

— Nu-i așa, Olivia.

— Ba exact așa e. Ți-ai dori să dispară totul, nu? Măturat sub covor, ca să te întorci la drăgălașa de Penny, despre care, întâmplător, ai zis că ți se pare plicticoasă și sufocantă…

— Am discutat despre asta, am fost de acord că ar fi mai bine pentru toată

lumea…

— Nu, tu ai vorbit și tu ai fost de acord. Dar ghici ce. Poate că nu vreau să fac avort.

— Nu-mi pune mie în cârcă asta, am spus foarte clar că trebuie să fim atenți, a ripostat Christopher rapid.

— Se mai întâmplă și accidente.

— N-a fost un accident și știi foarte bine, a replicat el iritat.

Olivia l-a privit consternată.

— Crezi că am rămas intenționat însărcinată? Că încerc să te prind în capcană?

El i-a evitat privirea, însă tăcerea lui a confirmat.

— Du-te dracului, Christopher!

— Pentru numele lui Dumnezeu, vorbește mai încet!

— Ești absolut incredibil. Cu tine nu există replică, nu? Doar sus și tot mai sus, fără nicio privire la oamenii pe care-i lași în urmă.

— Nu-i așa și știi foarte bine. Am ținut… țin la tine, doar că nu pot s-o fac. N-ai decât să mă disprețuiești, dacă vrei, dar nu pot să-i frâng inima lui Penny, nu pot să-i distrug pe băieți părăsindu-mi familia. Știu că am dat-o în bară și-mi pare rău.

Vreau mai mult decât orice să încerc să îndrept lucrurile între noi. O să-mi dai ocazia, Olivia? O să îndrept lucrurile, promit.

Îi venea să țipe la el, să-i reproșeze egoismul, aroganța, dar iubitul ei era vizibil supărat, iar expresia lui era sfâșiată de tristețe și regret. Olivia a simțit brusc cum îi piere cheful de ceartă și nu mai rămâne decât cu un sentiment profund de gol și pierdere.

— Cum, Christopher? Cum?

El i-a susținut privirea o clipă, căutând un răspuns potrivit, apoi a plecat brusc, îndreptându-se către soția lui. Pustiită, distrusă, Oliviei îi venea să cedeze chiar acolo, să plângă până nu mai poate în fața tuturor din încăperea aia nenorocită, dar îi mai rămăsese o urmă de bun-simț, de demnitate, așa că s-a dus la bar.

— O vodcă dublă, te rog. De fapt, dă-mi două…

A aruncat o privire în jur, căutându-și „partenerul de nelegiuiri”. Sala era plină

de funcționari publici prost îmbrăcați și consilieri de probațiune disperați să uite de prezentul amar, să pretindă că nesfârșitul carusel de reduceri bugetare și dezastrele rezultate de-aici erau doar un vis urât din care o să se trezească într-o bună zi. Olivia nu voia să ia parte la halucinația lor – în seara asta voia să bea cu cineva la fel de sarcastic și plin de resentimente. Puteai să te bazezi pe Isaac Green că o să bea bine la evenimente de-astea, după care să-și insulte colegii sau, dacă era o seară deosebit de bună, chiar superiorii. Dar oricât de atent a căutat prin marea de chipuri familiare, n-a reușit să-l găsească. Nedumerită, s-a încruntat. Nu era genul lui Isaac să nu apară când era rost de băutură gratis. Unde dracu’ era?

38.

A mers târându-și picioarele în liniște pe coridor, ascultând atent, să audă orice semn de viață. Era destul de sigur că tot departamentul plecase din clădire, îndreptându-se către un bar cu prețuri prea mari din Westminster pentru petrecerea anuală, care era la fel de inutilă pe cât era și de forțată, dar nu merita să riște nimic. Nu în seara asta.

Când a ajuns în capătul coridorului, Isaac Green a apăsat butonul de acces în birou, deschizând prudent ușa și uitându-se înăuntru. Spre ușurarea lui, zona deschisă de birouri părea pustie, un spațiu întunecat, lipsit de viață, luminat de câteva monitoare aprinse. A închis cu grijă ușa în urma lui și n-a mai pierdut timpul, pășind încet, sprijinit în baston, pe covorul uzat și îndreptându-se către birourile private ale conducerii superioare. Personalul de securitate patrula prin clădire și avea să bage capul și aici la un moment dat, așa că nu trebuia să piardă