— OK, ai demonstrat ce aveai de demonstrat.
— Și ce era de demonstrat, Christopher? Ah, vrei să zici cum m-ai lăsat gravidă, dar mă lași singură de Crăciun, în timp ce tu-l petreci cu familia ta nucleară
perfectă?
Christopher a verificat că nevastă-sa nu se uită și a prins-o pe Olivia de braț, ducând-o într-un colț discret al încăperii, lângă bar.
— Perfect. Mă ascunzi, ochii care nu se văd se uită.
— Nu-i așa, Olivia.
— Ba exact așa e. Ți-ai dori să dispară totul, nu? Măturat sub covor, ca să te întorci la drăgălașa de Penny, despre care, întâmplător, ai zis că ți se pare plicticoasă și sufocantă…
— Am discutat despre asta, am fost de acord că ar fi mai bine pentru toată
lumea…
— Nu, tu ai vorbit și tu ai fost de acord. Dar ghici ce. Poate că nu vreau să fac avort.
— Nu-mi pune mie în cârcă asta, am spus foarte clar că trebuie să fim atenți, a ripostat Christopher rapid.
— Se mai întâmplă și accidente.
— N-a fost un accident și știi foarte bine, a replicat el iritat.
Olivia l-a privit consternată.
— Crezi că am rămas intenționat însărcinată? Că încerc să te prind în capcană?
El i-a evitat privirea, însă tăcerea lui a confirmat.
— Du-te dracului, Christopher!
— Pentru numele lui Dumnezeu, vorbește mai încet!
— Ești absolut incredibil. Cu tine nu există replică, nu? Doar sus și tot mai sus, fără nicio privire la oamenii pe care-i lași în urmă.
— Nu-i așa și știi foarte bine. Am ținut… țin la tine, doar că nu pot s-o fac. N-ai decât să mă disprețuiești, dacă vrei, dar nu pot să-i frâng inima lui Penny, nu pot să-i distrug pe băieți părăsindu-mi familia. Știu că am dat-o în bară și-mi pare rău.
Vreau mai mult decât orice să încerc să îndrept lucrurile între noi. O să-mi dai ocazia, Olivia? O să îndrept lucrurile, promit.
Îi venea să țipe la el, să-i reproșeze egoismul, aroganța, dar iubitul ei era vizibil supărat, iar expresia lui era sfâșiată de tristețe și regret. Olivia a simțit brusc cum îi piere cheful de ceartă și nu mai rămâne decât cu un sentiment profund de gol și pierdere.
— Cum, Christopher? Cum?
El i-a susținut privirea o clipă, căutând un răspuns potrivit, apoi a plecat brusc, îndreptându-se către soția lui. Pustiită, distrusă, Oliviei îi venea să cedeze chiar acolo, să plângă până nu mai poate în fața tuturor din încăperea aia nenorocită, dar îi mai rămăsese o urmă de bun-simț, de demnitate, așa că s-a dus la bar.
— O vodcă dublă, te rog. De fapt, dă-mi două…
A aruncat o privire în jur, căutându-și „partenerul de nelegiuiri”. Sala era plină
de funcționari publici prost îmbrăcați și consilieri de probațiune disperați să uite de prezentul amar, să pretindă că nesfârșitul carusel de reduceri bugetare și dezastrele rezultate de-aici erau doar un vis urât din care o să se trezească într-o bună zi. Olivia nu voia să ia parte la halucinația lor – în seara asta voia să bea cu cineva la fel de sarcastic și plin de resentimente. Puteai să te bazezi pe Isaac Green că o să bea bine la evenimente de-astea, după care să-și insulte colegii sau, dacă era o seară deosebit de bună, chiar superiorii. Dar oricât de atent a căutat prin marea de chipuri familiare, n-a reușit să-l găsească. Nedumerită, s-a încruntat. Nu era genul lui Isaac să nu apară când era rost de băutură gratis. Unde dracu’ era?
38.
A mers târându-și picioarele în liniște pe coridor, ascultând atent, să audă orice semn de viață. Era destul de sigur că tot departamentul plecase din clădire, îndreptându-se către un bar cu prețuri prea mari din Westminster pentru petrecerea anuală, care era la fel de inutilă pe cât era și de forțată, dar nu merita să riște nimic. Nu în seara asta.
Când a ajuns în capătul coridorului, Isaac Green a apăsat butonul de acces în birou, deschizând prudent ușa și uitându-se înăuntru. Spre ușurarea lui, zona deschisă de birouri părea pustie, un spațiu întunecat, lipsit de viață, luminat de câteva monitoare aprinse. A închis cu grijă ușa în urma lui și n-a mai pierdut timpul, pășind încet, sprijinit în baston, pe covorul uzat și îndreptându-se către birourile private ale conducerii superioare. Personalul de securitate patrula prin clădire și avea să bage capul și aici la un moment dat, așa că nu trebuia să piardă
vremea. Cu cât intra și ieșea mai repede, cu atât mai bine, mai ales dacă voia să
apară și la petrecere, ceea ce era o măsură de precauție de bun-simț.
— Ei, rar te mai vede omul!
Isaac a încremenit, șocat de glasul venit pe neașteptate din beznă. S-a întors cu iuțeală și l-a zărit pe Saul Behr cocoșat în fața monitorului și zâmbind spre el.
— Ce dracu’, Saul? Mi-a sărit inima!
— Scuze, amice, a răspuns Saul râzând. Doar mă bucur că te văd. Sunt singur-singurel aici de mai bine de două ore…
— Și ce cauți aici așa târziu, mă rog? a întrebat Isaac, iar în ton i se simțea iritarea.
— Ah, mă ocup de niște e-mailuri. Am rămas rău în urmă cu tot ce se-ntâmplă.
Și vreau foarte tare să nu pierd controlul.
Isaac l-a privit insistent, uluit că experiența de pe teren n-a distrus încă
