— Le spui povestea de acoperire tuturor celorlalți, a răspuns ferm Olivia. Dar ești întotdeauna sincer și onest cu mine. Așa funcționează.
Jack a ridicat din umeri și s-a prăbușit într-un scaun, ciugulind dintr-o felie de pâine albă, din care rupea bucățele ca să le mănânce.
— Uite ce-i, înțeleg cât e de greu, a adăugat Olivia, încercând să-și îmblânzească tonul. Să fii nevoit să joci un rol toată ziua. Dar o să fie mai ușor cu timpul, atât de firesc, încât nici n-o să-ți mai dai seama că o faci.
— Ție ți-e ușor să vorbești, dar eu fac pe mine toată ziua și după aia mă întorc aici și sunt singur toată noaptea. Îmi… îmi ies din minți. N-am nimic de făcut, pe nimeni cu care să vorbesc. Urăsc asta ca naiba, nu suport să fiu singur…
O străfulgerare de ură de sine, de singurătate mizerabilă, ascunsă rapid când Jack s-a ridicat să-și umple din nou paharul cu apă. Olivia l-a privit atentă, înainte să răspundă cu blândețe:
— Știu și te compătimesc, dar astea-s cărțile cu care joci. Și, sincer, e cea mai bună mână pe care o s-o primești vreodată, așa că trebuie să încerci și să faci lucrurile să meargă. Nu există alternativă.
Jack n-a spus nimic, rămânând cu privirea ațintită în chiuvetă.
— Ținând cont de evenimentele recente, e chiar și mai important să respecți regulile pe care le-am stabilit. Cea mai bună apărare a ta, cel mai bun pariu în viață este să devii Jack Walker. Dacă reușești, atunci îți promit că totul o să fie în regulă. Te rog, Jack, pentru sănătatea ta mintală și pentru a mea, fă ce trebuie, devin-o omul care știu că poți să fii.
Se străduia din greu să pară optimistă și, în cele din urmă, a primit o ridicare din umeri în semn de acceptare. Și destul de târziu, pentru că știa că taxiul poate să ajungă din clipă în clipă.
— Acum hai să facem testele alea și să pleci la serviciu, ce zici?
Jack a acceptat fără tragere de inimă să sufle în fiolă – aproape, dar, din fericire, nu peste limită – și i-a dat o mostră de urină, protestând tot timpul că
era supravegheat. După ce a încheiat formalitățile, Olivia l-a trimis la baie să se spele pe dinți, după care s-a dus în bucătărie, și-a scos mănușile de latex și le-a aruncat în găleata de gunoi. Unde, cuibărite în plasticul negru lipicios, erau opt doze goale de Diamond White. A apucat sacul, l-a scos din găleată și s-a dus spre ușa din spate, îngrozită de slăbiciunea și prostia lui Jack. Ținuse de zeci de ori discursul, reamintindu-le celor aflați în grija ei responsabilitățile pe care le aveau, dar oare chiar fusese înțeleasă vreodată? Pricepuseră cât de precară era poziția lor? Apreciaseră ocazia extraordinară care li se dăduse? Oricât de improbabil, acestor infractori li se puseseră pe tavă mântuirea, fericirea, speranța, și totuși Jack, ca mulți alții înaintea lui, părea hotărât să-și saboteze calea de salvare, să
arunce la gunoi ultima lui șansă. Era pe cât de deprimant, pe atât de previzibil.
Olivia a smucit ușa din spate și s-a dus spre tomberoane într-o dispoziție neagră.
Uneori era convinsă că oamenii ăștia chiar voiau să fie uciși.
42.
— Nu-i o priveliște prea frumoasă, nu?
Chandra Dabral s-a întors dinspre cadavru și a văzut apropiindu-se un bărbat într-un costum șleampăt. I-a întins o mână transpirată și s-a prezentat:
— Bill Jones. Sunt ofițerul superior la locul faptei.
Și-a umflat pieptul în timp ce rostea cuvintele, mulțumit că a nimerit o crimă
așa de vizibilă.
— În mod normal, n-aș lăsa alt polițist să-mi pună piciorul la locul crimei…
Chandra a remarcat cum a folosit „să-mi”, dar n-a reacționat.
— … dar superiorii mi-au spus că ai un interes legat de crima asta, așa că iată…
Primirea n-ar fi putut fi mai mitocănească. Poate că n-o plăcea fiindcă
avansase rapid în ierarhie. Poate că-i displăcea fiindcă era femeie sau asiatică, sau ambele. Oricum, nu-i păsa, singura preocupare era evoluția șocantă a anchetei ei.
— Cine l-a găsit? a întrebat ea, trecând la subiect.
— Consilierul lui de probațiune, Isaac Green, a răspuns Jones, pufnind zgomotos. N-ai decât să vorbești cu el după ce termină declarația oficială, dar practic a venit azi-dimineață devreme să-l verifice și l-a găsit așa.
Chandra s-a pregătit și s-a întors din nou spre cadavru. Dezbrăcat și profanat, trupul bărbatului în vârstă de 35 de ani zăcea într-un cerc mare de sânge închegat. Ochiul drept îi fusese distrus cu o lovitură sălbatică, obrazul drept era o orgie de vânătăi și sânge împroșcat, în timp ce gâtul era despicat, iar fâșia de piele care atârna dădea la iveală traheea tăiată.
— Numele lui adevărat era Andrew Baynes, deși a locuit aici ca Russell Morgan în ultimii 18 ani. Presupun că-i adevărat că răzbunarea e mai dulce dacă aștepți o vreme.
— În locul tău, aș menține la minimum nivelul speculațiilor de genul ăsta, a replicat tăios Chandra. Deocamdată, nu există nicio legătură concretă între acest atac și ce s-a întâmplat în Bolton.
— Dar e o oarecare coincidență, nu? a rânjit Jones cu aer de cunoscător.
Ținând cont de trecutul tipului. Ucigașul canibal…
I s-a umplut gura când a pronunțat cuvintele, bucurându-se de momentul dramatic. Chandra era tentată să-l ia la trei păzește – ideea că ai putea găsi ceva care să-ți facă plăcere în această crimă brutală era obscenă –, însă și-a ținut gura.
Jones se ambala pe subiect, povestind fărădelegile lui Baynes, dar Chandra n-avea nevoie să-i aducă aminte. Uciderea lui Alice Rose, care n-avea decât 14 ani, fusese știre la nivel național. În vârstă de 15 ani, adolescentul dependent de droguri și obsedat de ocultism o ademenise pe fata pe care și-o dorea ca iubită
într-o pădure izolată din Bedfordshire, unde-i tăiase beregata, apoi o înjunghiase de 43 de ori, după care-i băuse sângele și încercase s-o mănânce. Ca și în cazul lui Kyle Peters, eliberarea ulterioară a lui Andrew Baynes provocase o revoltă
mediatică, însă de-a lungul anilor cazul lui dispăruse ușor-ușor din conștiința publicului. Totuși, acum avea să se întindă iar pe prima pagină a ziarelor, legat clar de crima recentă din Bolton. Făptașii au fost fără îndoială alții, probabil fără
nicio legătură între ei, însă calea fusese aceeași. Cumva, din motive necunoscute, acești foști infractori erau demascați și trădați ca să fie uciși. Concluzia, orice-ar fi spus Chandra, era inevitabilă, ceea ce însemna că viața ei și a echipei sale tocmai devenise mult mai dificilă.
— Mda, o să fie o bombă, a adăugat Jones, oglindindu-i gândurile. Genul care apare o dată la zece ani, așa că ar trebui să mă apuc de treabă. Pentru claritatea situației, ar fi mai bine dacă implicarea ta ar rămâne discretă. Nu vrem să creăm confuzie în rândul opiniei publice când avem de-a face cu o anchetă majoră de crimă, așa că poate ai putea să ieși pe ușa din spate când termini.
Jones se îndrepta deja spre ușă, probabil pregătindu-se pentru prima apariție în media, dar Chandra l-a lăsat să plece fără niciun comentariu, atentă doar la cadavru. Nu-l crezuse pe sergentul Buckland când o sunase de dimineață ca să-i dea vestea despre uciderea lui Andrew Baynes, nu putuse să înțeleagă viteza cu care se desfășurau evenimentele, însă acum nu mai putea să nege ce se petrecea.
