S-a șters la gură cu mâneca, părând dezgustată pe moment, după care și-a reluat zâmbetul sardonic. Parks a ignorat diversiunea și a continuat calmă.

— Și atacul a fost planificat dinainte?

— Sigur, se fac trei săptămâni de când îl vânez pe individ.

— Și asta a fost în urma unui SMS pe care l-ai primit? a continuat Parks verificându-și notițele. Care anunța localizarea lui Andrew Baynes și noua lui identitate?

— Da, a răspuns Caitlin enervată. Aveți telefonul meu, așa că…

— Știi cine ți-a trimis mesajul cu informația confidențială?

— N-are importanță cine l-a trimis, a ripostat suspecta rapid. Fapt este că

știam unde se ascunde nemernicul ăla. Era tot ce-mi trebuia. L-am urmărit, am aflat care erau obiceiurile lui și după aia am făcut planul. Asta-i tot. Niciun mare mister, Sherlock.

— Te-ai înscris în grupul lui de la Narcomanii Anonimi ca să te împrietenești deliberat cu el? a continuat Parks, fără să ia în seamă înțepătura.

— Tu ce crezi? a replicat Caitlin nimicitor. Am luat și eu ceva droguri, dar nici pe departe ca individul ăsta. Era un dezastru sau, cel puțin, fusese. Se ducea la ședințe de două ori pe săptămână și era al naibii de disperat să povestească.

— Deci v-ați împrietenit, ați mers la Brighton, ai flirtat cu el…

— De fapt, el a flirtat cu mine, dar mi-a convenit. Aveam niște limite – sub nicio formă nu l-aș fi lăsat pe animalul ăla să mi-o tragă –, dar îi făceam jocul ca să obțin ce-mi trebuia. Nenorocitul ăla cretin era în genunchi, cu ochii închiși și aștepta să-l mângâi. Păi, l-am mângâiat bine de tot…

Chandra a reacționat descurajată. Asista indirect la discuție, dar ura tinerei era greu de suportat. După cum arătau lucrurile, și Gary Buckland avea aceeași senzație, poate imaginându-și cuțitul lovindu-l în față.

— Și de ce, Caitlin? a întrebat Parks neabătută.

— Poftim?

Suspecta părea sincer uluită, astfel că detectivul a clarificat.

— De ce l-ai ucis?

— Faci mișto de mine? a răspuns Caitlin râzând. Mă întrebi pe bune de ce?

— Păi, presupun că e vorba despre ce-a pățit sora ta, Alice…

— Și restul, a întrerupt-o scurt Caitlin. Tata e alcoolic din cauză că Baynes a făcut ce-a făcut. Mama e în mormânt, s-a omorât acum doi ani, n-a mai putut face față vinovăției. Deci da, din toate punctele de vedere e vorba de ce i-a făcut el lui Alice. Cum a profitat de încrederea ei, a ademenit-o în pădurea aia, s-a bucurat s-o chinuie. Din cauza nenorocitului de gol enorm pe care l-a lăsat în viața noastră, a sufletului frumos pe care l-a sugrumat, din cauza dorințelor lui perverse. De-asta trebuia să moară și te provoc, pe tine sau pe oricine altcineva, să spui altceva.

Caitlin s-a rezemat de spătarul scaunului, extenuată, dar sfidătoare. Parks a continuat:

— Ai spus foarte clar. Dar mai e o problemă nerezolvată pe care-aș vrea s-o clarific.

— Profită, iubire! a luat-o suspecta în râs. Nu plec nicăieri.

— Cine ți-a trimis informația despre localizarea lui? Cine ți-a dat numele lui?

Chandra și-a ținut răsuflarea, cu privirea fixată pe Caitlin Rose. Suspecta a părut să aibă nevoie de-o veșnicie să răspundă, cântărindu-și cu grijă cuvintele:

— Habar n-am. A fost anonim. Dar trebuie să-ți spun că…

S-a întors spre oglinda dublă, uitându-se direct la Chandra.

— … oricine a fost, e de partea băieților buni.

59.

— O crezi?

Chandra și Gary Buckland se îndreptau cu pas grăbit spre Mondeo. Era esențial să se întoarcă la secție cât mai repede și să înceapă să disece ultimele evenimente.

— N-avem niciun motiv să n-o credem, a răspuns Chandra calm, încercând să-și ascundă anxietatea tot mai intensă. Telefonul lui Caitlin arată că acum trei săptămâni a primit un mesaj anonim, care l-a deconspirat pe Baynes. A fost trimis de pe același telefon Samsung Galaxy care a trimis și informația despre Willis, dar cu o altă cartelă. Oricine face toate astea, e foarte prudent.

— Caitlin a răspuns la mesaj?

— O singură dată, imediat după ce l-a primit, întrebând cine a trimis mesajul.

Dar n-a primit niciun răspuns.

Buckland a stat pe gânduri, apoi a întrebat:

— Știm de unde a fost trimis mesajul?

— De undeva de lângă Oxford Circus.

— Și data, ora?

— Vineri, 28 noiembrie, la 9:45.

Buckland a expirat zgomotos, umflându-și obrajii.

— Păi, asta încurcă totul. Am studiat deplasările lui Martin Coates cu cea mai mare atenție, pe o perioadă de câteva săptămâni. A fost la Londra doar de două

ori în ultimele două luni. Pe 8 noiembrie și pe 11 decembrie. Pentru toate celelalte zile, are alibiuri beton – mai mulți martori care dovedesc că era în Bolton. O să-i rog pe băieți să mai verifice o dată deplasările lui de pe 28, dar n-o să țină.

Chandra a înregistrat informația, cu mintea turată la maximum, după care a întrebat:

— Considerăm că Martin Coates n-a fost implicat în scurgerea de informații de la Bolton?

— Așa pare. El neagă categoric și până acum nu putem face legătura dintre el și telefonul de pe care au fost trimise informațiile despre Mark Willis.

— În plus, apare un tipar care nu se potrivește, a adăugat Chandra, preluând ideea. Un informator anonim, care probabil acționează din capitală și care transmite deliberat informații secrete. Bănuiesc că e posibil ca Martin Coates să

aibă un complice, cineva care stă aici…

— Dar nu pare foarte probabil, a intervenit Buckland, încercând să fie cât de generos putea.

Chandra a acceptat lovitura și au mers mai departe. Când au ajuns la mașina ei, a deschis-o din telecomandă.