mănânc tot pachetul în fața lui, m-a lăsat să mă înec cu tutunul ăla oribil, după

aia m-a dezbrăcat și m-a aruncat în stradă. Probabil că am stat acolo câteva ore, despuiată și umilită, și am bătut la ușă, milogindu-mă să mă lase înapoi înăuntru…

Vocea i s-a pierdut, fetița tristă care fusese cândva ieșind iar la iveală. Sam plângea în tăcere și și-a pus mâna pe brațul ei, însă ea a dat-o deoparte cu blândețe. Nu-și dorea compasiunea lui.

— Trebuie să înțelegi că aveam niște condiții foarte proaste. Eram furioasă și tristă și sufeream. Mama nu mă voise, tata voia să-mi facă rău, frații mă ignorau, n-aveam pe nimeni, Sam, absolut pe nimeni. M-aș fi sinucis dacă aș fi avut curajul, dar eram o lașă, un vierme…

— Te rog, mamă, încetează, s-a rugat Sam de ea suspinând.

— Nu pot, iubire, trebuie să auzi totul, a insistat Emily, dar și glasul ei tremura.

Trebuie să înțelegi cine sunt. Asta sunt eu.

— Cum adică? Ce s-a-ntâmplat?

Emily știa că trebuie să meargă mai departe acum, pentru că altfel n-ar mai fi niciodată în stare să povestească.

— Într-un bună zi… într-o zi a ajuns să fie așa de rău… nici măcar nu-mi aduc aminte ce s-a-ntâmplat de m-am înfuriat atât de rău… dar a fost așa de rău, că

am… am făcut ceva îngrozitor. Tata era beat, dormea, deși bebelușul urla la etaj.

Eram singură în sufragerie, mă uitam la el cum doarme, cu berea și țigara în mână.

Și… nici până azi nu știu de ce-am făcut-o… dar am… am luat țigara aia și am pus-o pe covor lângă fotoliul lui. A început să mocnească, după aia s-a aprins și a luat foc și fotoliul. N-a durat decât câteva minute să se întindă focul și în timpul ăla am… n-am făcut nimic. Am stat și m-am uitat. M-am trezit doar când m-a apucat de mână fratele meu Rhys și mi-a zis să ies, că a luat foc casa…

— Ce… ce s-a-ntâmplat după aia? a întrebat Sam, alb ca varul la față.

— A luat foc totul și asta a fost tot.

— Ai fost rănită?

Emily a clătinat din cap îndurerată. Se simțea dintr-odată copleșită, ca și cum ar fi apăsat-o o greutate foarte mare.

— Eram bine, la fel și cei mai mulți dintre frații și surorile mele. Tata a fost însă

rănit, de fapt a avut arsuri foarte grave. Și… și bebelușul n-a supraviețuit.

— Bebelușul a murit? a icnit Sam îngrozit.

— Da, Susan a murit.

Trei cuvinte simple, dar cu un efect devastator.

— Trebuie să mă crezi când spun că n-am vrut să-i fac rău. Chiar nu mă

gândeam, voiam doar să fac ceva, să fac rău cuiva.

— Ai… ai fost arestată?

— Nu. Vezi tu, nu știa nimeni. Fratele meu a crezut că am văzut focul și m-am blocat, poliția a crezut că tata a adormit și a scăpat țigara, așa că…

Sam a dat din cap, dar arăta de parcă ar fi primit o palmă. Era prea mult de înțeles, știa și ea, dar acum, că începuse, nu se mai putea opri, voia să spună tot.

— Am fost luați în grijă, trimiși în plasament, iar Gwyneth și cu mine am ajuns la domnul și doamna Thomas. Pare ciudat să spun acum, dar… următoarele câteva luni au fost unele dintre cele mai fericite din viața mea.

Sam se încrunta, iar ea a continuat repede:

— Știu că pare nedrept, chiar o cruzime, și îmi părea sincer rău de Susan… dar, vezi tu, am primit foarte multă atenție, foarte multă compasiune după incendiu.

Toată lumea voia să se învârtă în jurul nostru, al copiilor, eram deosebiți, se dădeau peste cap să ne ajute. Presupun că e sentimentul cel mai apropiat de dragoste de care avusesem parte și nu mă mai săturam.

S-a oprit puțin, știind că pasul următor va fi cel mai rău.

— Primele șase luni sau așa ceva au mers destul de bine pentru noi, dar apoi lumea și-a văzut de viață. Soții Thomas lucrau până târziu și eram singură cu Gwyneth multă vreme. Deși eram apropiate ca vârstă, nu ne-am înțeles niciodată

foarte bine. Ea se plângea tot timpul și încerca mereu să mă bage în bucluc…

Era conștientă că vorbea de rău pe cineva mort și își dădea seama după

expresia lui Sam că avea o bănuială despre ce urmează, așa că a continuat:

— Cu toată sinceritatea, cred că eram probabil geloasă. Ea era o drăguță care primea toată atenția, iar mie îmi lipsea, îmi lipsea foarte tare, pentru că nu mă

bucurasem niciodată cu adevărat de niciun fel de…

— Ce s-a întâmplat, mamă?

Întreruperea a șocat-o, pentru că Sam vorbise concis și grav. Nu voia să-i spună

și restul, nu voia deloc, dar n-avea de ales.

— Am… am mai dat foc o dată. Nu știu de ce, eram praf. Dar am pus din nou foc. Domnul și doamna Thomas n-au pățit nimic, nici eu, dar…

— A murit și Gwyneth?

Părea atât de îngrozit, atât de șocat, că Emily n-a putut decât să dea din cap.

Dacă s-ar fi putut despica pământul, s-o înghită, ar fi primit bucuroasă eliberarea.

— Câți ani avea?

Emily a înghițit cu noduri și a răspuns:

— Trei ani și jumătate.

Sam a privit-o îngrozit.

— Te rog, crede-mă, Sam, am regretat ce-am făcut, am trăit în fiecare zi de-atunci cu consecințele. Ziarele m-au crucificat, frații mei mai mari și-au petrecut ultimii 20 de ani vânându-mă, dar vinovăția e cea care mă paralizează. Parcă fetița care a pornit incendiile era altcineva, un copil din cele mai negre coșmaruri ale mele, însă știu că eu eram. Știu că am făcut toate astea și niciodată, dar niciodată