n-o să încetez să încerc să mă revanșez.

Spera să reușească să-i transmită mesajul, dar căința ei nu avea niciun efect asupra lui. Sam o fixa, alb ca varul la față, în timp ce i se prăbușea lumea. Poate știuse că avea să fie ceva rău, că avea să afle lucruri pe care nu le mai putea face uitate, dar expresia lui șocată dezvăluia că absolut nimic nu l-ar fi putut pregăti pentru asta.

61.

— Ne confruntăm cu cea mai mare criză din istoria Serviciului de Probațiune.

Olivia a aruncat o privire spre Christopher, care stătea în celălalt capăt al sălii, cu ochii în pământ, ca și cum ar fi încercat să-și distragă atenția de la vorbitor. Își dădea seama de ce – Jeremy Firth părea șocat, panicat, un om depășit de situație.

Dar măcar nu mai bagateliza lucrurile. Pe de altă parte, cum ar fi putut? Atacul la adresa lui din Daily Mail părea acum o nimica toată în comparație cu avalanșa de vești proaste care năvălise peste el și Serviciul de Probațiune. Doar în ultimele 48

de ore, doi foști condamnați bine-cunoscuți fuseseră uciși, iar Emily Lawrence fusese deconspirată. Buimăcit, Jeremy Firth a adăugat:

— Va trebui să accelerăm revizuirea tuturor protocoalelor de securitate.

Primul lucru este să-i contactați pe cei pe care-i supravegheați, să vă asigurați că

sunt în siguranță și să le oferiți orice sprijin, alinare și sfaturi au nevoie. Există o mulțime de temeri și speculații, e treaba noastră să încercăm să calmăm situația.

Multă baftă, și-a zis Olivia. Ministerul Justiției era în fierbere, cuprins de revoltă, paranoia și căutând țapi ispășitori și, fără îndoială, avea să atace curând, distribuind Serviciul de Probațiune în rolul negativ. Presa făcuse deja tabără în Petty France, doborând ușile în căutare de informații noi și, după ce se va afla și de uciderea lui Andrew Baynes, va începe cu adevărat balamucul. Nu se mai întâmplase niciodată ceva asemănător.

— Știu că e Crăciunul și că aveți toți obligații de familie, dar am nevoie de concentrarea voastră maximă. Am nevoie să lucrați nonstop ca să-i apărați pe cei care ne-au fost încredințați. Evident că va exista o reacție publică intensă, o grămadă de interes din partea presei, dar nu ne putem permite să ne lăsăm distrași. Principala prioritate în momentul ăsta este să ne protejăm oamenii, să

cooperăm cu anchetele poliției asupra uciderii lui Mark Willis și Andrew Baynes și, poate cel mai urgent, să asigurăm securitatea lui Emily Lawrence și a băiatului ei. În prezent sunt în siguranță, slavă Domnului, și acum se ascund, asistați de personalul Serviciului de Probațiune, însă nu ne putem permite să ne culcăm pe o ureche. Nu-mi face nicio plăcere să spun, dar în urma deconspirării lui Emily Lawrence, e clar acum că o persoană cu funcție de răspundere transmite direct familiilor îndurerate informații strict secrete.

Un val de neliniște și furie a cuprins sala. Olivia s-a uitat după Isaac, iar el a privit-o o clipă, după care s-a întors. Peste tot în jurul lor, colegi vechi și noi reacționau în fața crizei, unii cu sfidare, dar majoritatea erau șocați de-a binelea.

— Inspectorul Dabral, care coordonează o anchetă asupra scurgerilor de informații, m-a anunțat mai devreme că, acum o săptămână, cineva ia trimis fratelui mai mare al lui Emily Lawrence, Robert, care stă în Bridgend, un mesaj anonim cu detalii legate de noua identitate și domiciliul surorii lui. Mesajul a fost trimis de pe un telefon care se afla în Reading, lângă casa lui Emily, deci făptașul a fost aproape de ea și familia ei, a urmărit-o, poate chiar a pândit-o. Acum o oră, grupul online Justiția Nu Doarme Niciodată a publicat o fotografie recentă a lui Emily în fața unui Tesco Metro din Reading, probabil făcută de aceeași persoană

responsabilă pentru aceste breșe de securitate. Evident că asta complică și mai mult situația, pentru că aproape toată țara o să știe exact cum arată Emily.

Evident că putem lua măsuri ca să facem față situației, mai precis în privința înfățișării ei, dar mă tem că asta ridică și mai mult miza. Și de-asta trebuie să fim cu toții ultravigilenți, superdiscreți și să ne comportăm absolut profesionist. Nu dăm informații dacă nu este necesar, nu discutăm cu prietenii, rudele sau chiar colegii și păstrăm o tăcere absolută față de presă.

A șuierat ultimele cuvinte, iar privirea i-a fugit în cealaltă parte a sălii, în direcția lui Christopher Parkes, după care și-a îndreptat din nou atenția spre personalul adunat în fața lui.

— E îngrozitor să te gândești că o persoană în care avem încredere, poate chiar cineva din încăperea asta, îi trădează deliberat pe cei aflați în grija noastră și-i expune pericolului, dar până aflăm cine e responsabil, trebuie să aplicăm o carantină informațională completă. Aici sunt în joc vieți omenești, pentru că, sincer, până nu eliminăm cârtița asta, nu pot garanta că n-o să mai curgă sânge.

Predicția sumbră a lui Firth a rămas plutind în aer când s-a încheiat ședința, zeci de consilieri de probațiune grăbindu-se la birourile lor, cu telefoanele lipite de ureche. Olivia l-a zărit pe Christopher lăsându-l singur pe director și îndreptându-se grăbit către biroul lui; a venit lângă el și au mers împreună într-o tăcere confortabilă până au ajuns unde nu-i mai putea auzi nimeni.

— Chestii tari, deși nu sunt sigură că a convins pe cineva că înțelege situația, a comentat Olivia încet.

— A fost perfect inutil. Un caz clasic de „prinde orbul, scoate-i ochii”. Dar a fost suficient de mișcător pentru un discurs de adio.

Olivia a ridicat privirea surprinsă.

— Deci o să fie dat afară? Sigur?

— Așa a sugerat ministrul Justiției azi-dimineață, la Today. Se pare că și-a ieșit din minți când a văzut articolul din Daily Mail. Totuși, măcar acum știe cu ce-avem de-a face. Că iubitul nostru director e un bețiv libidinos și incompetent.

— Să presupun… că Madeleine Barker nu era postată întâmplător în față la Petty France aseară, pregătită să sară? a întrebat Olivia prudent.

— Întâmplător sau nu, a fost foarte util că era, a răspuns Christopher, evitând întrebarea. Lovitura de grație o să fie mai rapidă și mai curată. După care putem să ne apucăm să facem ordine în locul ăsta. Tot departamentul trebuie schimbat de sus până jos, cu tactici de șoc și groază, dacă e să ne refacem vreodată

reputația în fața opiniei publice. Cu o investiție decentă, am putea deveni din nou o instituție funcțională.

— Și a vorbit cineva cu tine despre funcție? Despre ce se întâmplă după ce pleacă Firth?

— Nu încă, dar am programată o convorbire cu ministrul pentru mai târziu, deci…

Ajunseseră la biroul lui și au intrat.

— Mă bucur pentru tine, a spus Olivia cu căldură. Știu că situația nu e ideală…

— Se poate spune și așa.

— … dar ar putea ieși bine pentru tine. Ține capul la fund, evită atacurile directe și, apoi, la momentul potrivit, te prezinți drept mântuitorul Serviciului.

— Parcă mi-ai citi gândurile.

Vorbise cu afecțiune și un zâmbet pe buze, apoi s-a întors spre ea.

— Deși trebuie să spun că mă distrează ambiția ta pentru mine, ținând cont de obiceiul tău de-a refuza promovările – promovări care sunt meritate și care ar fi trebuit acceptate.

— Ah, nu începe, știi că mi-e mai bine dacă-mi fac meseria. Nu vreau să

coordonez nimic, dar tu poți să faci asta cu ochii închiși și s-o faci mult mai bine decât Firth.

— Și un copil de trei ani poate s-o facă mai bine ca Firth.

Râzând, Olivia l-a prins pe iubitul ei de braț și l-a strâns afectuos.

— Ei bine, mă bucur pentru tine, Chris, meriți cu vârf și îndesat.

Reacția lui a fost subtilă, dar evidentă; i-a zâmbit și el, în timp ce-și trăgea cu blândețe brațul și se îndrepta spre birou. Secretara lui era afară, și acum, când era foarte aproape de împlinirea unei ambiții vechi, nu era loc de greșeli prostești.

Respingerea durea, iar Olivia a simțit brusc un val de tristețe și regret, dar l-a ascuns, schimbând subiectul și vorbind grăbit.

— Dacă tot sunt aici, voiam să te întreb de Jack.

Parkes își verifica e-mailurile, dar a ridicat capul.

— Ce să fac cu el? a continuat Olivia. Există riscul evident să fi fost deja compromis, deci ar trebui să-l mut? Abia se instalase în casa nouă și nu se descurcă prea bine, dar poate că ar trebui să-l mutăm, doar ca să fim siguri.

Parkes a rămas pe gânduri o clipă, cântărind variantele, după care a răspuns:

— Nu, lasă-l unde e, deocamdată. E războiul naibii pe casele sigure disponibile și avem extrem de puține. Stai liniștită și nu spune nimic până nu avem un plan de rezervă ca lumea. Deși Dumnezeu știe când o să se întâmple. Pentru moment, avem curci bete în țara orbilor.

Olivia încă se gândea la această propunere de plan de acțiune în timp ce mergea pe coridorul întunecos către biroul principal, scoțându-și telefonul din buzunar. A tastat febril și, după câteva clipe, apelul s-a conectat.