Rostise numele pe care i-l dăduse Marianne ca și cum ar fi fost ceva foarte firesc. L-a văzut cu coada ochiului pe Sam cum a reacționat, dar i-a pus o mână

pe braț, avertizându-l să nu facă mare caz. Din fericire, a ascultat-o, iar recepționerul n-a părut să bage de seamă nimic.

— Minunat. Văd că e plătită. Am nevoie doar de cardul de credit pentru eventuale cheltuieli suplimentare.

— N-avem card, așa că te rog să-mi dai cheia.

— Păi… e politica firmei.

— Știu, dar am făcut un drum lung și suntem obosiți morți, deci te rog…

Tânărul recepționer s-a uitat la ea, apoi la Sam, după care a hotărât să dea dovadă de milă.

— Uitați aici. Să vă odihniți bine.

Emily s-a abținut să-i smulgă cheia din mână și a luat-o firesc, după care s-a întors spre lifturi. Abia dacă făcuse trei pași, când Sam a prins-o de braț.

— Ce dracu’ se-ntâmplă, mamă?

— Nu acum, Sam.

— De ce te-ai cazat cu un nume fals? Ai intrat în vreo belea?

Cum naiba să-i răspundă la întrebarea asta? Toată viața fusese numai o belea.

— Uite ce-i, o să-ți explic curând, dar important e că tata e bine.

— M-am prins și singur, a răspuns el tăios.

— Îmi pare rău, trebuia să te iau de la școală și nu mi-a venit în cap altă cale.

Ajunseseră la lifturi, iar Emily a apăsat insistent pe buton.

— Dar de ce? Nu înțeleg ce-i așa de urgent…

— Cum ți-am zis, o să înțelegi cu timpul, deocamdată trebuie să ai încredere în mine.

Ușile liftului s-au deschis cu un bip, dar când dădea să urce, Sam a venit în fața ei și i s-a așezat în drum. A încercat să-l ocolească, dar el a prins-o de ambele brațe, obligând-o să-l privească în ochi.

— Nu, în niciun caz. Îmi spui ce mama dracului se întâmplă. Și-mi spui în clipa asta, a zis el hotărât.

57.

Privea atent imaginea și abia-i venea să-și creadă ochilor. O vedea chiar acolo, în carne și oase. Janet Slater ajunsese aproape o legendă pentru comunitatea justițiarilor, rămânând ascunsă timp de peste 20 de ani, fără să fi fost localizată

nici măcar o dată, nicăieri în toată țara. Dar iat-o, în sfârșit. Fotografia nu putea fi mai banală, un instantaneu cu Slater în față la un Tesco Metro, dar impactul te lăsa fără suflare. Această ucigașă de copii, această fantomă care rămăsese două

decenii ascunsă de familia ei răzbunătoare fusese în sfârșit localizată tocmai în Reading. De-acum nu mai avea cum să se ascundă.

Ian Blackwell a aruncat o privire în jur și a început să încarce imaginea. Pulsul i-o luase razna, avea broboane de sudoare pe frunte, degetele erau alunecoase în timp ce tasta. Aproape că se aștepta să vadă ușa deschizându-se brusc, să se reverse înăuntru polițiști care să pună capăt aventurii lui, și totuși o altă parte a lui știa că era în deplină siguranță. Fusese mai mult decât prudent, acum acționa din Willesden, în nordul capitalei, își schimba locul de cazare în fiecare seară și nu folosea niciodată de două ori la rând același internet café, însă nu ăsta era

adevăratul motiv pentru care era atât de liniștit, de sigur pe sine. Nu, era mai mult sentimentul că proiectul lui – misiunea lui – era de neoprit.

Ca și cum lumea s-ar fi răsturnat pe neașteptate, ca și cum balanța justiției fusese reechilibrată, ca și cum venise în sfârșit vremea lucrurilor bune și adevărate.

Willis era mort. Baynes era mort. Janet Slater era dată în vileag și fugea. Veștile despre aceste victorii avuseseră un efect electrizant asupra comunității justițiarilor și nu în ultimul rând pe site-ul Justiția Nu Doarme Niciodată. Picase de două ori azi din cauza numărului prea mare de vizualizări, iar violatori, pedofili și teroriști din lungul și din latul țării erau expuși public. Tot ce putea face Blackwell era să mențină site-ul în stare de funcționare, să țină deschis portalul pentru iubitorii dreptății de pretutindeni.

Bineînțeles că o localizare nu însemna întotdeauna și încheierea socotelilor și, din nefericire, Janet Slater scăpase de răzbunare. Totuși, cu poza asta, Blackwell putea să se asigure că pedeapsa ei era doar amânată, că în timp va plăti pentru crimele ei. Fostul polițist a privit atent bara de încărcare a imaginii, înfiorat pe măsură ce se umplea încet-încet, condamnând-o pe Janet Slater pixel cu pixel. Cu un ping mulțumitor, serverul de administrare a anunțat că încărcarea pozei s-a încheiat, confirmând că imaginea e acum online.

Era momentul să plece, momentul să caute o altă pensiune anonimă, să

rămână cu un pas înaintea forțelor de ordine. Dar deși prudența și viteza erau esențiale, Ian Blackwell și-a permis un scurt moment de triumf, privind îndelung instantaneul.

Era capătul drumului pentru Janet Slater.

58.

Și-a lipit fața de geam, disperată să vadă ce-o să spună Caitlin Rose. O să nege totul și o să-și susțină nevinovăția? Sau o să-și savureze crima, celebrând faptul că se făcuse în sfârșit dreptate?

Chandra a privit atent când suspecta s-a rezemat de spătarul scaunului, pigulindu-și pielițele de la unghii. Caitlin Rose părea ostilă, plină de resentimente, iar Chandra tânjea să se afle în sala de interogatoriu, stârnind-o, provocând-o, făcând-o să cedeze. Dar era ancheta poliției din Croydon, deci nici nu se punea problema. Ofițerul superior, detectivul-inspector Donna Parks, fusese însă mult mai primitoare și cooperantă decât Bill Jones, așa încât Chandra și detectivul-

sergent Buckland puteau măcar să urmărească procedurile prin oglinda dublă, privind toată drama.

— Negi că l-ai atacat? a întrebat detectivul-inspector Parks.

— Categoric nu, a răspuns calm Caitlin, aplecându-se teatral ca să vorbească

direct în reportofon. L-am ucis pur și simplu. Și, mai mult, mi-a făcut plăcere.

În timp ce vorbea, a privit spre oglinda dublă, ca și cum le-ar fi simțit prezența.

— Ca să clarificăm, recunoști că l-ai înjunghiat mortal aseară pe Andrew Baynes în apartamentul lui din Croydon.

— Așa este. Felicitări, ai răspuns corect!

— De fapt, potrivit raportului inițial al patologului, l-ai înjunghiat în total de 43

de ori. Exact același număr de răni pe care le-a suferit sora ta, Alice, când a fost ucisă.

Caitlin a zâmbit, dându-i fiori Chandrei. Aparent, era o fată drăguță, care avusese grijă de părinții ei bolnavi și fusese în general un cetățean corect, însă azi părea dementă, iar fantoma lui „Amber” încă era prezentă.

— Pentru înregistrare, a adăugat Parks. Suspecta zâmbește și încuviințează.

— Da, eu am fost, a răspuns Caitlin, ciugulindu-și unghiile. Nu pot să spun că

mi-a făcut plăcere partea aia, dar era necesară. Știți, nu pot să scap de gustul lui.

Pielea aia aspră, asudată. Și încă-i simt limba cum se zbate în gura mea, ca un nenorocit de câine.