În cele din urmă, spre marea ei ușurare, Sam a cedat. Încrederea dintre ei, clădită de-a lungul multor ani, triumfase. Și-a lipit un zâmbet pe față, l-a prins de braț pe băiatul ei iubit și l-a dus în viteză pe coridor, împingând ușile duble grele și ieșind din școală.

52.

Îl ardeau mâinile și picioarele protestau, dar aproape reușise. Doar câțiva metri și sarcina avea să fie îndeplinită, iar tortura avea să se încheie. Îi luase

aproape toată dimineața să multe cei o sută și ceva de bolțari în cealaltă parte a șantierului, chinuindu-se sub greutatea enormă când roaba dădea peste șleauri, șanțuri și alte mici obstacole. De câteva ori se și răsturnase, aruncând pe jos povara grea și ridicând nori imenși de praf. Nu venise nimeni să-l ajute, ceilalți muncitori râdeau și fluierau în timp ce el asuda încărcând la loc bolțarii masivi în roabă. Înjurase amarnic în barbă, dorindu-le tot felul de ghinioane, dar reușise cumva să se stăpânească, nerăbdător să-și ducă la bun sfârșit pedeapsa în cel mai scurt timp cu putință.

Ajunsese la a zecea tură, avea mâinile pline de bășici, degetele erau carne vie, tălpile îl dureau și erau amorțite, dar era aproape gata. Cu siguranță când o să

termine, George va trebui să cedeze, să pună capăt umilirii, să-l repună în drepturi printre zidari. Încurajat de gândul ăsta, Jack a tras de el mai departe, aproape alergând pe ultimii metri până la grămada umflată de bolțari, și a depozitat ultima încărcătură ostentativ lângă ea, după care a căzut în genunchi extenuat, dar ușurat.

A rămas acolo, răsuflând greu, ca să se adune, să se pregătească mental pentru ce avea să-i spună supraveghetorului, pentru cum avea să-și transmită regretul sincer și angajamentul reînnoit. Însă înainte să apuce să-și aleagă cuvintele, a auzit pași care se apropiau. Când a ridicat privirea, l-a văzut pe George Simmons venind cu pași mari spre el.

— Gata, șefu’! a zis Jack, ridicându-se obosit. Toate mutate, cum ai cerut.

— Bravo, Jack! Sunt impresionat.

— Mă bucur să fiu de ajutor. Dar cred sincer că ți-aș fi mai de folos…

— Ideea e că m-am răzgândit.

Jack s-a uitat fix la el, alarmat de zâmbetul lui strâmb și de sclipirea din ochi.

— Până la urmă, am nevoie de ei unde erau azi-dimineață. Scuze.

George s-a întors zâmbind, dar Jack n-avea de gând să înghită.

L-a prins de braț și l-a oprit în loc.

— Ce mama dracului e-n capul tău?

— Ia mâinile de pe mine, băiete!

Dar Jack nu intenționa să cedeze. N-o să facă nimic din ce zice mincinosul ăsta.

— Mi-ai cerut să-i mut, i-am mutat.

— Și acum o să trebuiască să-i muți din nou, dacă știi ce-i bine pentru tine, a răspuns maistrul solid, dând deoparte mâna lui Jack de pe brațul lui.

— Sau ce?

Jack dădea pe dinafară de nervi, iar asta era o provocare deschisă. Însă

angajatorul lui părea amuzat de întrebare.

— Pot să-ți zic un mic secret, Jack? a șuierat el. Numai oamenii disperați și criminalii sunt trimiși să lucreze cu mine. Tu de care ești?

Jack a întors imediat capul, dornic să evite privirea scrutătoare a lui George.

— Toți băieții mei sunt din mahalale, cu viețile în budă, și speră, se roagă

pentru o ultimă șansă. Ei bine, eu sunt acea ultimă șansă, singura pe care o s-o capete vreodată. Fac toți ce vreau eu, când vreau eu și sunt recunoscători.

A rânjit și s-a apropiat, ajungând aproape ochi în ochi cu Jack.

— Fac ce vreau cu ei. Exact cum fac și cu tine.

Acum nasurile aproape că li se lipeau, iar în răsuflarea maistrului se simțea puternic mirosul de whisky stătut.

— Ești dispus să faci frumos, Jack? Ești gata să faci ce vreau eu?

A zâmbit, dezvelind o colecție dezgustătoare de dinți îngălbeniți. George se bucura de fiecare clipă în care domina, în care-și arăta puterea… dar nu-și găsise omul. Înfruntându-l, Jack i-a înfipt genunchiul în vintre, o dată, de două ori, de trei ori. Luat prin surprindere, maistrul s-a prăbușit în genunchi, gemând furios.

Jack era tentat să continue, să-l doboare cu totul, să-i calce-n picioare nenorocitului de grăsan capul umflat. Dar s-a controlat și a reușit să se smulgă

de-acolo, și-a scos de pe el haina reflectorizantă și a aruncat-o pe jos, după care a pornit furios spre porți.

Vedea șocul de pe chipurile celorlalți muncitori, auzea înjurăturile abjecte ale maistrului doborât, dar a mers mai departe, fără să se uite măcar o dată înapoi. I se dăduse o șansă, un nou început, și el o făcuse praf.

N-avea cum să-și mai revină.

53.

Îl dureau picioarele, mușchii îl ardeau, dar a rămas nemișcat, neîndrăznind să

se miște. Când Courtney ajunsese în baie, Mike luase o hotărâre rapidă, intrând în cada fisurată și trăgând perdeaua de la duș după el. Era subțire și ieftină, o culoare de piersică îngrozitoare, și totuși era o barieră suficientă ca să-l ascundă

când Courtney a intrat, a lăsat colacul WC-ului și s-a prăbușit pe el.

Îl mai despărțeau doar câteva secunde de un dezastru. Perdeaua străvezie îl protejase suficient cât să nu fie găsit imediat, dar știa că silueta lui masivă ar fi vizibilă fără probleme dacă fata se uita spre el. Știa cu certitudine, pentru că el îi vedea silueta așezată în timp ce urina. Ziua asta, care începuse cu o hotărâre foarte proastă, devenea rapid un coșmar cu ochii deschiși. Mike fusese surprins în casă, fusese prins în capcană, le ascultase pe animalele alea două care făceau

sex și acum se ascundea într-o cadă jegoasă, ascultând cum se spală Courtney.

Încă o dată, a fost cuprins de greață, dar a înăbușit-o. Chiar dacă reușea să iasă

cumva nevătămat din situația asta, Dumnezeu știe de ce ar putea fi acuzat –

încălcarea proprietății, intrare prin efracție, hărțuire. Era incredibil că putuse să

fie așa de prost, dar n-avea ce să facă și trebuia să strângă din dinți, așa că a rămas nemișcat în spatele protecției limitate oferite de perdeaua de duș, inhalând mirosul straniu de parfum și marijuana care umplea baia mică.

Courtney s-a ridicat și a tras apa, apoi s-a întors să se spele pe mâini. După

câteva clipe, a ieșit și s-a dus în dormitor. Ușurat, Mike a expirat încet, apoi a tras în tăcere oxigenul atât de necesar, și-a mișcat picioarele și și-a rotit umerii care-l dureau. Între timp, Courtney s-a urcat în grabă în pat, iar Mike s-a încordat să-i audă șoaptele insistente, așteptându-se ca iubitul ei solid să dea buzna din clipă

în clipă. Însă spre imensa lui ușurare, vorbăria lor s-a stins repede și a fost înlocuită, după doar câteva clipe, de un sforăit liniștit. Nu-i venea să creadă, simțea în sfârșit o schimbare a sorții, dar a rămas pe loc, lăsând să treacă un minut, două, trei…

Acum auzea două sforăituri, unul profund și sonor, celălalt ușor și liniștit. Știind că trebuie să se miște, că asta era singura lui șansă să se salveze, a tras perdeaua și a pășit pe linoleum. Acesta i-a suportat greutatea aproape fără să protesteze, iar el s-a îndreptat repede spre ieșire. Aici s-a oprit din nou și a tras cu ochiul prin crăpătura ușii, temându-se că se înșelase, că supralicita. Dar amanții dormeau adânc, ținându-se în brațe. Asta era. Era momentul să plece.