— Încerc să obțin o imagine a deplasărilor tale din ultimele șase săptămâni.

— De ce?

— În mod special, vreau să stabilesc unde erai pe 7 noiembrie, a continuat Chandra, fără să ia în seamă întrebarea. Am dreptate să cred că erai la o conferință la Excel Centre din Shepherds, Bush?

A urmat o pauză scurtă, apoi Green a încuviințat, de-acum în gardă.

— Bun. Dar pe 28 noiembrie? Erai în Londra în ziua aia?

— Dacă era în cursul săptămânii, da. Probabil că făceam vizite la domiciliu.

— Cineva în zona Oxford Circus?

— Nu, din câte știu.

— Ai lucrat toată ziua?

— Plin de entuziasm.

— Numai că telefonul tău pare să fi fost închis în dimineața aia, fără semnal între ora 8 și ora 10. Din câte înțeleg, consilierii de probațiune cu statutul și experiența ta trebuie să poată fi contactați în orice moment, ținând cont de responsabilitățile lor speciale.

— Ce pot să fac dacă telefonul meu mai pierde câteodată semnalul? Probabil că eram la metrou…

— Două ore?

— Sau într-o zonă fără semnal. Știi cum e în Londra.

Vorbise cu ton egal, dar ostilitatea lui era evidentă.

— Și pe 5 decembrie? Erai la Londra?

— Presupun că da.

— N-ai niciodată motive să mergi în alte orașe? În particular, există vreo șansă

să fi fost în Reading în ziua aceea, pentru îndeplinirea sarcinilor?

— Nu. Toți cei pe care-i supraveghez stau la Londra. Janet Slater e responsabilitatea altcuiva.

În privirea lui era o sclipire, ca și cum i-ar fi luat-o înainte Chandrei, ghicind motivul din spatele întrebării.

— Și atunci, cine o supraveghează pe ea?

— Habar n-am. Echipa MAPPA din Reading, bănuiesc. Nu-i treaba mea.

— Decât dacă vrei tu…

— Uite ce-i, ți-am zis deja că eram la Londra în ziua aia.

— Toată ziua?

— Da.

— Numai că se pare că ai dat și atunci peste o „zonă fără semnal”. Niciun mesaj, niciun apel, de fapt nici semnal, între orele 11 și 14. Timp din belșug să te duci la Reading și să te întorci dacă aveai nevoie…

— Ce se petrece, inspectore? a șuierat Green, aplecându-se agresiv. N-am greșit cu nimic, și totuși mă hărțuiești în continuare. Ei bine, ai mare grijă, pentru că am o experiență bogată cu chestii de genul ăsta și nu înghit niciodată ușor așa ceva…

— Da, urma să ajung și aici, a replicat Chandra sec. Războiul tău de unul singur împotriva Serviciului de Probațiune…

În timp ce vorbea, a deschis dosarul, dând la iveală o mulțime de foi.

— Am aruncat o privire în dosarul tău de HR. Văd că în prezent faci obiectul unor proceduri disciplinare grave, în urma unei altercații cu șeful direct și, în plus, am numărat până acum șapte plângeri diferite la adresa angajatorului tău, însă

cea mai importantă dintre ele se referă la rana ta veche. Nu vrei să-mi povestești?

Green a ezitat, părând pentru prima dată nesigur.

— Ce-i de spus? a zis el în cele din urmă, supărat și plin de ranchiună. E totul în dosar. Individul nici măcar nu era sub supravegherea mea, îi țineam locul unui coleg. Era drogat ca dracu’, paranoic, a zis că auzea voci care-i spuneau să mă

atace. Ambulanța a avut nevoie de aproape o oră ca să ajungă și până atunci piciorul meu se dusese naibii. Am stat câteva săptămâni în spital, timp în care am primit un singur telefon de la HR. Un telefon. N-a venit nimeni să mă vadă, n-a vorbit nimeni cu mine, a trebuit să-mi plătesc singur taxiul ca să ajung acasă.

— Și ai fost evident foarte supărat din cauza asta…

— Eram al naibii de furios. Dar nu asta-i partea cea mai rea. Aia a venit mai târziu, o scrisoare scurtă de scuze și 20 000 de lire. Atât! Nu acoperă nici pe departe cât m-a costat nemernicul ăla…

— Ce te-a costat?

— Totul. Luni în șir nu m-am putut mișca bine, n-am putut dormi din cauza durerii. Încrederea mea de sine era praf, eram ranchiunos, distras. Soția mea a suportat un an, după care m-a părăsit și știi ce? Chiar dacă am făcut-o în toate felurile la vremea aia, n-o acuz, din cauza a ceea ce am devenit, din cauza a ceea ce mi-au făcut.

— Îmi pare rău, Isaac, n-am știut.

— Păi, asta e. Se pare că nu știi totul.

S-a rezemat din nou de spătar, agitat, dar triumfător.

— Se poate spune că ai o animozitate față de Serviciul de Probațiune?

— N-ai vrea să vorbești pe înțelesul omului?

— Se poate spune că detești în mod activ Serviciul de Probațiune? Că ai pornit o vendetă împotriva lui?

— Categoric nu. Vreau dreptate. Vreau ce mi se cuvine.

— Și dacă ai avut senzația că nu se întâmplă așa? Că o să fii păgubit de dreptul tău?

O clipă, Green a părut că vrea să riposteze, dar apoi s-a repliat.

— Am toată încrederea că o să primesc ce mi se cuvine. Dreptatea învinge întotdeauna până la urmă, a spus consilierul de probațiune, rezemându-se de spătarul scaunului și încrucișându-și brațele la piept.