— Am observat că șchioapătă când l-am văzut. Care-i povestea?

— Unul dintre cei aflați sub supravegherea lui i-a înfipt un cuțit în abdomen, a răspuns Cooke repede, provocând reacția detectivului-sergent Buckland. Un fost spărgător și dealer, care era sub influența drogurilor la momentul respectiv. I-a secționat un nerv în picior, iar Green nu și-a mai recăpătat mobilitatea completă.

A primit o compensație modestă, dar a solicitat constant revizuirea deciziei și mai mulți bani.

— Crezi că are resentimente, că e epuizat? Poate chiar ostil în mod activ fată

de Serviciu?

— Posibil, a răspuns tânărul agent. Încă vine la birou, respectă programul, dar te întrebi dacă pune suflet, mai ales că face obiectul unei anchete disciplinare.

Acum câteva luni a avut un scandal cu șeful lui direct și situația a scăpat complet de sub control…

Chandra a încuviințat, gândindu-se la ce auzea. Simțise și ea că era ceva în neregulă la Green când vorbise cu el mai devreme.

— Bravo, hai să-l audiem din nou. O să vorbesc eu cu el. Între timp, ia legătura cu HR-ul de la Serviciul de Probațiune și află toate detaliile despre războiul lor cu el. Și anunță echipa de la Digital că avem nevoie de detalierea minut cu minut a deplasărilor și comunicațiilor lui pentru zilele de 7 noiembrie, 28 noiembrie și 5

decembrie.

— Dar o să avem acces? a întrerupt-o detectivul-sergent Buckland, dornic să

iasă în evidență. Da, Green știa despre identitatea și domiciliul lui Baynes, dar ar fi știut detaliile astea și despre Mark Willis? Și Janet Slater? Din câte îmi dau seama, n-are absolut nicio legătură cu echipele MAPPA de la Bolton sau Reading, deci cum ar fi putut să obțină informațiile?

— Asta trebuie să aflăm, a răspuns Chandra calm. Domiciliul și identitatea infractorilor cărora li s-a oferit anonimat pe viață sunt securizate în sistemul Delius al Serviciului de Probațiune, în fișiere cu acces limitat. Lista persoanelor care le pot accesa este incredibil de scurtă: Jeremy Firth, directorul Serviciului; adjunctul lui, Chris Parkes; ministrul Justiției și adjunctul lui, Guy Chambers; și un mic grup de funcționari civili de rang înalt…

— Exact, a întrerupt-o din nou Buckland. Isaac Green nu e la nivelul ăsta. E un pălmaș, nimic mai mult.

— Un pălmaș cu experiență de zeci de ani în calitate de consilier de probațiune. Probabil că are legături cu oameni care lucrează acum la Bolton sau Reading; poate cultivă activ legăturile astea, împărtășind o firimitură de bârfa ici, o vorbă indiscretă colo.

— Sau poate că are pe cineva la sediul central al Serviciului de Probațiune, care poate să acceseze fișierele? a sugerat agenta Drummond. Știu că ar trebui să poți să depistezi cine a accesat fișierele, dar trebuie să existe și modalități să ocolești procedura dacă ai o minte tehnică, nu?

— Cu siguranță e posibil și ar trebui să verificăm. Dar aș vrea să vă concentrați în principal pe legăturile lui Green cu alți consilieri care se ocupă de infractorii cu reputație. Aș vrea imediat dosare pentru fiecare consilier de probațiune care se ocupă de cazurile astea sensibile.

— Baftă! a replicat Buckland. Serviciul e zgârcit ca naiba când vine vorba de genul ăsta de informație.

— Păi, o să fim convingători, a ripostat Chandra cu duritate. În definitiv, este o anchetă de crimă.

I-a susținut privirea lui Buckland, suficient cât să-l domine, iar ofițerul inferior a coborât capul și ea s-a întors din nou către restul echipei.

— Cât așteptăm, vreau să luăm la puricat momentul și locul de unde s-a produs scurgerea de informații. Știm că toate cele trei mesaje au fost trimise de pe același telefon, deși cu cartele diferite. Deci cred că putem presupune că

făptașul e o persoană care a descoperit identitățile și adresele lui Willis, Baynes și Lawrence, apoi a transmis informația, de două ori în timp ce era la Londra și o dată în timp ce era în Reading.

— Asta-i partea pe care n-o înțeleg, a intervenit Buckland. Să zicem că individul stă în Londra, așa cum sugerează primele două scurgeri de informații. De ce să se ducă până în Reading doar ca să trimită mesajul?

— Probabil ca să facă poza asta, a răspuns Chandra repede, bătând cu degetul pe instantaneul cu Emily Lawrence în față la Tesco Metro. Probabil că a vrut să

confirme că Emily Lawrence este într-adevăr Janet Slater sau poate că voia poza ca asigurare, în caz că reușea să scape de fratele ei. Publicând-o online, făptașul nostru se putea asigura că Emily Lawrence n-are unde să fugă.

— Deci considerăm că fotografia a fost făcută în ziua în care a fost dezvăluită

informația despre Emily Lawrence? a întrebat agentul Reeves.

— Asta trebuie să aflăm, a răspuns Chandra. Poți să-ți dai seama că poza e recentă după posterele de Crăciun din vitrina de la Tesco, deci e posibil să fi fost făcută pe 5, dar trebuie să ne asigurăm. Hai să punem poza peste tot, în ziare, în rețelele sociale, să vedem dacă reușim să aflăm data și ora exacte când a fost făcută.

— Nu-i destul de periculos? a întrebat agenta Drummond. Așa, n-o să știe toată lumea cum arată Emily Lawrence?

— O să-i mascăm fața, să nu poată fi recunoscută. Important e să arătăm publicului imaginea, să vedem dacă se recunoaște cineva acolo. În poză e o doamnă în vârstă, mai e și o mămică tânără – poate că ne pot ajuta să stabilim exact când a fost făcută. Între timp, importante pentru noi acum sunt cronologia și localizarea scurgerilor de informații. Ne trebuie toate detaliile despre mișcările oamenilor. Ale lui Isaac Green, sigur, dar și ale tuturor celorlalți de pe listă. Dacă

putem face legătura între oricare dintre ei și centrul Excel pe 7 noiembrie, Oxford Circus pe 28 și Reading pe 5 decembrie, atunci cred că ne-am găsit omul. La treabă!

Stimulați, membrii echipei s-au împrăștiat, grăbindu-se spre birouri. Chandra i-a privit plecând, însă buna dispoziție i s-a risipit când i-a căzut privirea pe lista din fața ei. Readusese ancheta pe calea cea bună, dar sarcina care o aștepta era descurajantă. Sperase că teoriile ei legate de breșele de securitate ar putea fi

corecte, și totuși cea mai evidentă explicație era că o persoană cu acces la nivel înalt transmitea deliberat informații strict secrete, trădându-și vocația de a asigura aplicarea justiției naturale. Oricât de contraintuitiv părea, toți erau suspecți și toți trebuiau verificați.

În timp ce se uita pe lista cu funcționari publici de rang înalt, directori, miniștri și adjuncții lor, Chandra a simțit cum moralul i se prăbușește, iar stresul crește, pentru că lista scurtă cu nume era o adevărată cutie a Pandorei a unei potențiale sinucideri profesionale pentru un umil detectiv-inspector. Isaac Green era suspect principal, dar trebuiau audiate toate aceste personaje importante. Nu era o misiune care s-o încânte; știa că își punea capul pe butuc, dar n-avea cum să amâne. Dacă tot trebuia s-o facă, mai bine o făcea repede și cu o notă

personală, așa că avea să stabilească singură întâlnirile. Oftând, s-a întors și s-a îndreptat rapid spre birou, apoi a închis hotărât ușa în urma ei.

65.

Retras în baie, Sam a închis ochii, sperând că acest coșmar urma să se încheie, că o să se trezească în patul lui de-acasă, că toată oroarea și durerea o să piară

dintr-odată. Și totuși știa, în adâncul sufletului, că era real, că se întâmpla cu adevărat și de-asta se ascundea în baia unui hotel de la Heathrow.

Ultimele două ore fuseseră îngrozitoare. Ura să-și vadă mama așa – chinuită, împovărată de vinovăție, suferind fizic când își spunea povestea sumbră. Dar ura și ce-i spusese – secvența cumplită de respingere, furie și violență care-i mutilase copilăria și costase viața a doi copii nevinovați. Mai rău de-atât, dacă era posibil așa ceva, era faptul că tot ce crezuse el că știe era o minciună. Mulți ani, crescuse repetând ficțiunea pe care i-o prezentase maică-sa, despre cum muriseră părinții ei într-un accident de mașină când era ea mică, despre cum era sigură la părinți și tânjise să aibă frați. Erau minciuni, toate erau minciuni.

A simțit cum i se agită stomacul și s-a lăsat în genunchi, vomitând violent în vasul de toaletă. A fost rapid și dureros, trei icnete puternice, apoi gata. Imediat, a auzit o bătaie blândă în ușă, dar n-a luat-o în seamă. Nu voia să stea de vorbă

cu ea, nu voia încă să-i vadă fața. Avea nevoie să fie singur.

S-a sprijinit de cadă și a încercat să se adune. Ce dracu’ trebuia să facă? Cum naiba ar fi trebuit să se descurce cu așa ceva? S-o înfrunte pe maică-sa, s-o sfâșie pentru cruzimea, violența, duplicitatea ei? Sau ar trebui să-i fie milă de o femeie care era atât de evident distrusă de mărturisirile de azi? S-o părăsească și să fugă?

Sau să încerce s-o sprijine, amintindu-și anii de dragoste și devotament cu care-l

copleșise? Simțea că-i explodează capul și era foarte tentat să-l sune pe Gavin, să

se descarce puțin și să ceară mângâiere, dar asta nu l-ar pune și pe el în pericol?

Ideea era înfiorătoare și devastatoare. Gândul că existau oameni care erau hotărâți să-i facă rău maică-sii, poate și lui, era năucitor. Ideea că furia lor era atât de mare, chiar și după atâția ani, încât voiau să verse sânge depășea orice imaginație. Cine erau oamenii ăștia? Și cât de mare era amenințarea pe care o reprezentau? Sam se trezi scoțându-și telefonul din buzunar. O ezitare de o clipă, apoi a căutat pe Google „Janet Slater”. Nu era pregătit, nu era sigur că poate face față, dar trebuia să știe cu ce au de-a face.

Primul lucru care a apărut a fost o poză a lui Janet la nouă ani. Parcă l-a lovit trenul; era imagina unei fetițe cu dinții ieșiți în față, într-o uniformă șleampătă de școală. Nu mai văzuse niciodată poza asta, de fapt nicio poză din copilărie a maică-sii; în mod normal, i-ar fi crescut inima. Dar aici era prezentată drept chipul unei criminale, o dublă ucigașă care zâmbea cu șiretenie spre cameră. N-avea nicio logică, nu putea fi adevărat, dar tonele de text din jurul imaginii precizau clar ce era, ca și fotografiile caselor arse, înmormântarea copiilor și schițele din sala de judecată ale micuței Janet aflate în boxa acuzaților. Mai văzuse așa ceva în documentare – dar acum era vorba despre mama lui.

Trecea în viteză peste texte, reținând amănunte ale crimelor, ale căror detalii șocante erau povestite de pompierii dezgustați care fuseseră la locul faptei, împărtășind imagini care aveau să-i bântuie restul vieții. Acum citea despre anchetă și proces, relatări despre Janet care chicotea la tribunal, mărturia ei că

„îi plăcea să facă rău chestiilor care nu puteau riposta”.

Sam a scăpat telefonul, care s-a lovit de gresie cu un pocnet strident. Nu mai putea citi, nu mai putea înțelege nimic și și-a prins fața în mâini. Credea că o cunoaște pe maică-sa, credea că o iubește, că o înțelege. Dar cine dracu’ era femeia asta?