Chandra Dabral s-a întors în birou cufundată în gânduri. Altercația cu Isaac Green fusese neconcludentă – consilierul de probațiune ascundea în mod evident ceva, și totuși juca prudent, fără să dezvăluie nimic incriminator. Green avea să

fie un caz dificil, abil, cu experiență, șmecher, dar Chandra nu se dădea niciodată

în lături în fața unei provocări. Trebuiau însă să se concentreze, să fie exacți și metodici, în special în ceea ce privește deplasările lui Green. Clar se dăduse la fund de câteva ori în ultimele săptămâni, ceea ce era curios, dincolo de faptul că

încălca flagrant obligațiile de serviciu. De ce să riști măsuri disciplinare, poate chiar demiterea, dacă nu era ceva important? Ce-avea de ascuns Green?

Chandra își formula deja un plan de acțiune, punând la cale în minte următoarele 24 de ore, când agenta Cooke s-a ridicat de la birou și i-a făcut semn.

Polițista era roșie la față și părea entuziasmată, așa că a încetinit pasul intrigată.

— Mai am un posibil nume, a anunțat-o ea gâfâind. Guy Chambers. E ministru adjunct la Ministerul…

— Știu cine-i Chambers.

— Da, sigur, scuze. Oricum, cred că pot face legătura atât dintre el și Londra, cât și dintre el și Reading în datele relevante.

O clipă, Chandra n-a zis nimic, surprinsă. Nu se gândise decât la Isaac Green, dar dacă afirmațiile agentei Cooke erau corecte, atunci clar meritau investigate.

— Cât de sigură ești?

— Absolut sigură. Am vorbit azi-dimineață cu producătoarea de la BBC și mi-a trimis programarea invitaților. Guy Chambers a fost cu siguranță la Today în dimineața de 28 noiembrie, deci ar fi fost în apropiere de Oxford Circus când Caitlin Rose a primit informațiile despre Andrew Baynes.

— Și știm că a fost la conferința de la Shepherds, Bush din 7 noiembrie, unde l-a reprezentat pe șeful lui.

— Așa. În plus, e parlamentarul pentru…

— Reading South, a întrerupt-o Chandra, anticipându-i raționamentul. I-am verificat agenda pentru 5 decembrie.

— Acum mă ocup, dar Camera Comunelor nu era în sesiune în ziua aceea, iar el își petrece de obicei vinerea în circumscripție, deci…

Fără să vrea, Chandra a simțit cum o cuprinde entuziasmul.

— Avea de unde să știe că Emily Lawrence stă în circumscripția lui? a întrebat Cooke.

— Categoric. Echipele MAPPA trebuie să-i informeze pe parlamentarii locali și uneori participă și ei la ședințe dacă au un interes deosebit pentru cazul respectiv.

Cooke a dat din cap, dar n-a spus nimic, părând stânjenită.

— La ce te gândești? a întrebat-o Chandra.

— Nu, nimic. Doar încerc să mă obișnuiesc cu ideea. Spunem categoric că e suspect? Adică, e parlamentar în exercițiu, ministru adjunct la Justiție…

— Știu că pare puțin exagerat, a răspuns Chandra prudentă. Însă coincidența e prea mare ca s-o ignorăm. Guy Chambers era în locul potrivit, la momentul potrivit, când au fost transmise detaliile despre Mark Willis, Andrew Baynes și Janet Slater. În plus, are antecedente. L-ai auzit și tu la radio și la televizor. Îi place să se prezinte drept vocea poporului și susține tot timpul că infractorii nu sunt pedepsiți suficient, că familiile victimelor sunt trădate de un sistem distrus. De fiecare dată când merge ceva prost, îl vezi la Newsnight, unde înfierează poliția sau Serviciul de Probațiune. Credeam că face așa ca să mulțumească electoratul conservator de bază, însă acum mă gândesc că poate crede ce spune. E genul de politician care vrea să atragă cât mai multă lume și să supere cât mai puțină, și care se lasă convins de ideile lui nebunești, iar din cauza asta devine foarte periculos.

Agenta Cooke a încuviințat, dar tot părea încordată, conștientă de implicațiile discuției.

— Crede-mă, n-am nicio dorință să stârnesc un cuib de viespi, dar o să stau de vorbă cu el. Nu ne-am face datoria dacă nu l-am aborda. Fă tu aranjamentele, dar, te rog, discret.

Cooke a dat din cap serioasă și a plecat în grabă să-i îndeplinească solicitarea.

Chandra a căzut o clipă pe gânduri, în timp ce în cap îi zumzăiau nenumărate posibile permutări și capcane în această anchetă care se desfășura în ritm alert.

Apoi a urmat-o pe colega ei în centrul de comandă, unde a cercetat marea de fețe, până a zărit-o pe agenta Reeves ridicându-se de la birou și i-a făcut semn să

se apropie.

— Am noutăți, șefa, a zis Reeves, venind în grabă spre ea.

— Eu prima, a întrerupt-o Chandra. Vreau să luăm legătura cu familiile Burnham și Armstrong.

Subalterna ei a părut luată prin surprindere, iar Chandra și-a detaliat cererea.

— Dacă făptașul nostru mai are în plan și alte scurgeri de informații, ei sunt ținte evidente, ținând cont că justiția le-a acordat dreptul la anonimat pe viață și criminalilor responsabili pentru uciderea Jessicăi Burnham și a lui Billy Armstrong.

Să sperăm că gândesc prea departe, că sunt paranoică, dar dacă putem, aș vrea

să luăm legătura cu ei, să ne asigurăm că n-au primit niciun fel de mesaj nesolicitat și să mă liniștesc.

Reeves a încuviințat, dar părea și mai îngrijorată ca înainte. Chandra nu voia s-o alarmeze pe colega ei și spera sincer că n-are dreptate, dar scurgerile de informații păreau să vină una după alta acum, deci nu era cazul să-și asume riscuri.

— Scuze, ziceai că ai noutăți pentru mine? a continuat ea, revenind în prezent.

— Da, tocmai am primit vești de la Hartlepool. Cei trei frați acuzați că l-au urmărit pe Willis au fost eliberați fără nicio acuzație.

— Poftim?! a exclamat Chandra, nevenindu-i să-și creadă urechilor.

— Se pare că n-au fost suficiente dovezi. 30 de localnici le oferă un alibi imbatabil.

— Deci pe baza minciunilor lor, cei trei vor putea scăpa de acuzațiile de crimă

cu premeditare? a replicat Chandra îngrozită.

— Așa se pare. Au fost atenți, au știut ce fac și și-au făcut treaba.

— E dezgustător, a comentat Chandra clătinând din cap. Și creează un precedent incredibil de periculos. Dar de ce să le pese lor?

Privirile i-au fost atrase de fotografia cu cadavrul mutilat al lui Mark Willis și a adăugat:

— La naiba, ăștia râd de noi.

72.

Olivia a izbit în claxon, dar nu s-a ales decât cu un răspuns cu un singur deget ridicat din partea curierului care o lălăia deliberat în timp ce se urca înapoi în dubă.

— Fir-ar al naibii…, a mormăit Olivia, răspunzându-i la fel.

Șoferul s-a urcat rânjind în dubă, după care a pornit încet. Olivia l-a urmat, blestemând mai mult ca niciodată Londra. Cum nu era născută aici, i se mai întâmpla câteodată să se rătăcească și exact asta pățise și în seara asta, dezorientându-se în încercările ei disperate să dea de Jack. Google Maps îi venise în ajutor, dar când încerca să-și găsească drumul înapoi din Romford în Tottenham Hale, dăduse peste curierul agresiv, care părea hotărât s-o întârzie.