— A… a fost o perioadă proastă. Tata muncea toată ziua și bea toată noaptea.
Eram lăsați să ne descurcăm singuri, să avem grijă de bebelușul care plângea, și plângea, și plângea. A fost… a fost groaznic, așa a fost. N-aveam niciodată
suficienți bani pentru mâncare sau chirie, abia dacă mergeam la școală și, când mergeam, eram intimidați. Eram murdari, îmbrăcați în haine de căpătat, cu părul plin de păduchi… Era dezgustător, umilitor.
Fără să se gândească, Emily și-a dus mâna la părul ei negru, lung. Acum îl spăla în fiecare zi, așa făcea de peste 20 de ani. Însă amintirea scalpului unsuros și iritat nu dispăruse și o sâcâia.
— La școală era destul de rău, dar acasă era și mai rău. Nu știam niciodată în ce dispoziție avea să fie tata. De obicei, stătea în nenorocitul ăla de fotoliu, cu
berea într-o mână, țigara în ailaltă, și zbiera la noi să nu mai lăsăm copilul să
plângă. Dacă făceai ce ți se spunea, erau toate bune și frumoase. Dar dacă nu…
Sam privea îngrozit, dar ea nu se mai putea opri.
— Ne bătea cu ce-i venea la mână – cureaua, un furtun de cauciuc, vătraiul.
Asistentele de la Urgențe ne știau destul de bine, dar n-a luat nimeni nicio măsură, așa că făcea ce voia. Odată m-a prins că-i furam țigările. M-a obligat să
mănânc tot pachetul în fața lui, m-a lăsat să mă înec cu tutunul ăla oribil, după
aia m-a dezbrăcat și m-a aruncat în stradă. Probabil că am stat acolo câteva ore, despuiată și umilită, și am bătut la ușă, milogindu-mă să mă lase înapoi înăuntru…
Vocea i s-a pierdut, fetița tristă care fusese cândva ieșind iar la iveală. Sam plângea în tăcere și și-a pus mâna pe brațul ei, însă ea a dat-o deoparte cu blândețe. Nu-și dorea compasiunea lui.
— Trebuie să înțelegi că aveam niște condiții foarte proaste. Eram furioasă și tristă și sufeream. Mama nu mă voise, tata voia să-mi facă rău, frații mă ignorau, n-aveam pe nimeni, Sam, absolut pe nimeni. M-aș fi sinucis dacă aș fi avut curajul, dar eram o lașă, un vierme…
— Te rog, mamă, încetează, s-a rugat Sam de ea suspinând.
— Nu pot, iubire, trebuie să auzi totul, a insistat Emily, dar și glasul ei tremura.
Trebuie să înțelegi cine sunt. Asta sunt eu.
— Cum adică? Ce s-a-ntâmplat?
Emily știa că trebuie să meargă mai departe acum, pentru că altfel n-ar mai fi niciodată în stare să povestească.
— Într-un bună zi… într-o zi a ajuns să fie așa de rău… nici măcar nu-mi aduc aminte ce s-a-ntâmplat de m-am înfuriat atât de rău… dar a fost așa de rău, că
am… am făcut ceva îngrozitor. Tata era beat, dormea, deși bebelușul urla la etaj.
Eram singură în sufragerie, mă uitam la el cum doarme, cu berea și țigara în mână.
Și… nici până azi nu știu de ce-am făcut-o… dar am… am luat țigara aia și am pus-o pe covor lângă fotoliul lui. A început să mocnească, după aia s-a aprins și a luat foc și fotoliul. N-a durat decât câteva minute să se întindă focul și în timpul ăla am… n-am făcut nimic. Am stat și m-am uitat. M-am trezit doar când m-a apucat de mână fratele meu Rhys și mi-a zis să ies, că a luat foc casa…
— Ce… ce s-a-ntâmplat după aia? a întrebat Sam, alb ca varul la față.
— A luat foc totul și asta a fost tot.
— Ai fost rănită?
Emily a clătinat din cap îndurerată. Se simțea dintr-odată copleșită, ca și cum ar fi apăsat-o o greutate foarte mare.
— Eram bine, la fel și cei mai mulți dintre frații și surorile mele. Tata a fost însă
rănit, de fapt a avut arsuri foarte grave. Și… și bebelușul n-a supraviețuit.
— Bebelușul a murit? a icnit Sam îngrozit.
— Da, Susan a murit.
Trei cuvinte simple, dar cu un efect devastator.
— Trebuie să mă crezi când spun că n-am vrut să-i fac rău. Chiar nu mă
gândeam, voiam doar să fac ceva, să fac rău cuiva.
— Ai… ai fost arestată?
— Nu. Vezi tu, nu știa nimeni. Fratele meu a crezut că am văzut focul și m-am blocat, poliția a crezut că tata a adormit și a scăpat țigara, așa că…
Sam a dat din cap, dar arăta de parcă ar fi primit o palmă. Era prea mult de înțeles, știa și ea, dar acum, că începuse, nu se mai putea opri, voia să spună tot.
— Am fost luați în grijă, trimiși în plasament, iar Gwyneth și cu mine am ajuns la domnul și doamna Thomas. Pare ciudat să spun acum, dar… următoarele câteva luni au fost unele dintre cele mai fericite din viața mea.
Sam se încrunta, iar ea a continuat repede:
— Știu că pare nedrept, chiar o cruzime, și îmi părea sincer rău de Susan… dar, vezi tu, am primit foarte multă atenție, foarte multă compasiune după incendiu.
