Toată lumea voia să se învârtă în jurul nostru, al copiilor, eram deosebiți, se dădeau peste cap să ne ajute. Presupun că e sentimentul cel mai apropiat de dragoste de care avusesem parte și nu mă mai săturam.
S-a oprit puțin, știind că pasul următor va fi cel mai rău.
— Primele șase luni sau așa ceva au mers destul de bine pentru noi, dar apoi lumea și-a văzut de viață. Soții Thomas lucrau până târziu și eram singură cu Gwyneth multă vreme. Deși eram apropiate ca vârstă, nu ne-am înțeles niciodată
foarte bine. Ea se plângea tot timpul și încerca mereu să mă bage în bucluc…
Era conștientă că vorbea de rău pe cineva mort și își dădea seama după
expresia lui Sam că avea o bănuială despre ce urmează, așa că a continuat:
— Cu toată sinceritatea, cred că eram probabil geloasă. Ea era o drăguță care primea toată atenția, iar mie îmi lipsea, îmi lipsea foarte tare, pentru că nu mă
bucurasem niciodată cu adevărat de niciun fel de…
— Ce s-a întâmplat, mamă?
Întreruperea a șocat-o, pentru că Sam vorbise concis și grav. Nu voia să-i spună
și restul, nu voia deloc, dar n-avea de ales.
— Am… am mai dat foc o dată. Nu știu de ce, eram praf. Dar am pus din nou foc. Domnul și doamna Thomas n-au pățit nimic, nici eu, dar…
— A murit și Gwyneth?
Părea atât de îngrozit, atât de șocat, că Emily n-a putut decât să dea din cap.
Dacă s-ar fi putut despica pământul, s-o înghită, ar fi primit bucuroasă eliberarea.
— Câți ani avea?
Emily a înghițit cu noduri și a răspuns:
— Trei ani și jumătate.
Sam a privit-o îngrozit.
— Te rog, crede-mă, Sam, am regretat ce-am făcut, am trăit în fiecare zi de-atunci cu consecințele. Ziarele m-au crucificat, frații mei mai mari și-au petrecut ultimii 20 de ani vânându-mă, dar vinovăția e cea care mă paralizează. Parcă fetița care a pornit incendiile era altcineva, un copil din cele mai negre coșmaruri ale mele, însă știu că eu eram. Știu că am făcut toate astea și niciodată, dar niciodată
n-o să încetez să încerc să mă revanșez.
Spera să reușească să-i transmită mesajul, dar căința ei nu avea niciun efect asupra lui. Sam o fixa, alb ca varul la față, în timp ce i se prăbușea lumea. Poate știuse că avea să fie ceva rău, că avea să afle lucruri pe care nu le mai putea face uitate, dar expresia lui șocată dezvăluia că absolut nimic nu l-ar fi putut pregăti pentru asta.
61.
— Ne confruntăm cu cea mai mare criză din istoria Serviciului de Probațiune.
Olivia a aruncat o privire spre Christopher, care stătea în celălalt capăt al sălii, cu ochii în pământ, ca și cum ar fi încercat să-și distragă atenția de la vorbitor. Își dădea seama de ce – Jeremy Firth părea șocat, panicat, un om depășit de situație.
Dar măcar nu mai bagateliza lucrurile. Pe de altă parte, cum ar fi putut? Atacul la adresa lui din Daily Mail părea acum o nimica toată în comparație cu avalanșa de vești proaste care năvălise peste el și Serviciul de Probațiune. Doar în ultimele 48
de ore, doi foști condamnați bine-cunoscuți fuseseră uciși, iar Emily Lawrence fusese deconspirată. Buimăcit, Jeremy Firth a adăugat:
— Va trebui să accelerăm revizuirea tuturor protocoalelor de securitate.
Primul lucru este să-i contactați pe cei pe care-i supravegheați, să vă asigurați că
sunt în siguranță și să le oferiți orice sprijin, alinare și sfaturi au nevoie. Există o mulțime de temeri și speculații, e treaba noastră să încercăm să calmăm situația.
Multă baftă, și-a zis Olivia. Ministerul Justiției era în fierbere, cuprins de revoltă, paranoia și căutând țapi ispășitori și, fără îndoială, avea să atace curând, distribuind Serviciul de Probațiune în rolul negativ. Presa făcuse deja tabără în Petty France, doborând ușile în căutare de informații noi și, după ce se va afla și de uciderea lui Andrew Baynes, va începe cu adevărat balamucul. Nu se mai întâmplase niciodată ceva asemănător.
— Știu că e Crăciunul și că aveți toți obligații de familie, dar am nevoie de concentrarea voastră maximă. Am nevoie să lucrați nonstop ca să-i apărați pe cei care ne-au fost încredințați. Evident că va exista o reacție publică intensă, o grămadă de interes din partea presei, dar nu ne putem permite să ne lăsăm distrași. Principala prioritate în momentul ăsta este să ne protejăm oamenii, să
cooperăm cu anchetele poliției asupra uciderii lui Mark Willis și Andrew Baynes și, poate cel mai urgent, să asigurăm securitatea lui Emily Lawrence și a băiatului ei. În prezent sunt în siguranță, slavă Domnului, și acum se ascund, asistați de personalul Serviciului de Probațiune, însă nu ne putem permite să ne culcăm pe o ureche. Nu-mi face nicio plăcere să spun, dar în urma deconspirării lui Emily Lawrence, e clar acum că o persoană cu funcție de răspundere transmite direct familiilor îndurerate informații strict secrete.
Un val de neliniște și furie a cuprins sala. Olivia s-a uitat după Isaac, iar el a privit-o o clipă, după care s-a întors. Peste tot în jurul lor, colegi vechi și noi reacționau în fața crizei, unii cu sfidare, dar majoritatea erau șocați de-a binelea.
— Inspectorul Dabral, care coordonează o anchetă asupra scurgerilor de informații, m-a anunțat mai devreme că, acum o săptămână, cineva ia trimis fratelui mai mare al lui Emily Lawrence, Robert, care stă în Bridgend, un mesaj anonim cu detalii legate de noua identitate și domiciliul surorii lui. Mesajul a fost trimis de pe un telefon care se afla în Reading, lângă casa lui Emily, deci făptașul a fost aproape de ea și familia ei, a urmărit-o, poate chiar a pândit-o. Acum o oră, grupul online Justiția Nu Doarme Niciodată a publicat o fotografie recentă a lui Emily în fața unui Tesco Metro din Reading, probabil făcută de aceeași persoană
responsabilă pentru aceste breșe de securitate. Evident că asta complică și mai mult situația, pentru că aproape toată țara o să știe exact cum arată Emily.
Evident că putem lua măsuri ca să facem față situației, mai precis în privința înfățișării ei, dar mă tem că asta ridică și mai mult miza. Și de-asta trebuie să fim cu toții ultravigilenți, superdiscreți și să ne comportăm absolut profesionist. Nu dăm informații dacă nu este necesar, nu discutăm cu prietenii, rudele sau chiar colegii și păstrăm o tăcere absolută față de presă.
A șuierat ultimele cuvinte, iar privirea i-a fugit în cealaltă parte a sălii, în direcția lui Christopher Parkes, după care și-a îndreptat din nou atenția spre personalul adunat în fața lui.
— E îngrozitor să te gândești că o persoană în care avem încredere, poate chiar cineva din încăperea asta, îi trădează deliberat pe cei aflați în grija noastră și-i expune pericolului, dar până aflăm cine e responsabil, trebuie să aplicăm o carantină informațională completă. Aici sunt în joc vieți omenești, pentru că, sincer, până nu eliminăm cârtița asta, nu pot garanta că n-o să mai curgă sânge.
Predicția sumbră a lui Firth a rămas plutind în aer când s-a încheiat ședința, zeci de consilieri de probațiune grăbindu-se la birourile lor, cu telefoanele lipite de ureche. Olivia l-a zărit pe Christopher lăsându-l singur pe director și îndreptându-se grăbit către biroul lui; a venit lângă el și au mers împreună într-o tăcere confortabilă până au ajuns unde nu-i mai putea auzi nimeni.
